Cuvant la Sfintii Apostoli Petru si Pavel – Sfantul Ioan Gura de Aur

din “Predici la duminici si sarbatori”

(29 iunie)

„Dar prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt;
şi harul Lui care este în mine n-a fost în zadar”
(I Corinteni 15, 10)

Cuvânt de laudă Apostolului Pavel

Ce este omul, cât de mare este nobleţea firii noastre şi de câte virtuţi mari este capabilă această făptură -omul – nimeni nu a arătat mai bine decât Apostolul Pavel.

El stă acum de faţă cu glas mare spre a răpune pe toţi pârâşii firii, spre a apăra pe alcătuitorul firii, spre a ne încuraja la fapta cea bună şi spre a astupa gura clevetitorilor care mint, spunând că firea omenească nu este capabilă de nici un bine. Pavel nu a primit o altă fire decât noi, nu a dobândit alt suflet, nu a locuit în altă lume, şi, cu toate acestea, a întrecut cu mult pe ceilalţi oameni.

Mai întâi, acest Apostol nu s-a înspăimântat de nici o pătimire, de nici un necaz care i s-a întâmplat pentru fapta bună şi pentru dreptate, ci cu bucurie s-a supus tuturor necazurilor şi le-a numit pe acestea „vremelnice şi uşoare” (II Corinteni 4, 17). Dar încă şi mai vrednic de mirare este că el a făcut toate acestea fără să urmărească vreo răsplătire.

Noi nu suportăm niciodată nici un fel de osteneală şi necaz, fără să aşteptăm răsplătire; el însă le-a luat asupra lui fără răsplată, cu bucurie şi cu dragoste, şi nu s-a tânguit de slăbiciunea trupească, nici de mulţimea treburilor, nici de tirania trupului, nici de nimic altceva.

In toate zilele el se făcea mai râvnitor, şi cu cât primejdiile îl împresurau mai mult, cu atât el devenea mai curajos. Aceasta a arătat-o el însuşi, prin cuvintele: „Uitând cele din urma mea şi tinzând către cele dinainte” (Filipeni 3, 14). Şi când moartea îi stătea înainte, el îndemna pe alţii să se bucure cu dânsul, scriind către filipeni: „Bucuraţi-vă şi fericiţi-mă” (Filipeni 2, 18). El sălta de bucurie pentru primejdii, pentru pătimiri şi ocări de tot felul.

Către corinteni scria: „Pentru aceasta mă bucur în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi” (II Corinteni 12, 10). El le numea pe acestea arme ale dreptăţii, şi arăta cu aceasta, că tocmai prin ele s-a împărtăşit de cele mai mari foloase.

Cu toate că pretutindeni era biciuit, batjocorit şi hulit, el totuşi triumfa; lăsa peste tot semnul biruinţei şi mulţumea lui Dumnezeu pentru aceasta prin cuvintele: „Dar să dăm mulţumire lui Dumnezeu, Care ne-a dat biruinţa prin Domnul nostru Iisus Hristos” (I Corinteni 15, 57).

El alerga spre întâmpinarea defăimării ce i se aducea pentru propovăduirea Evangheliei cu mai multă râvnă decât alergăm noi pentru cinste; dorea moartea, mai mult decât noi viaţa; iubea sărăcia, mai mult decât noi bogăţia; ostenelile, mai mult decât alţii odihna; necazurile, mai mult decât alţii bucuria; iar pentru vrăjmaşii săi se ruga mai des decât îi blestemăm noi pe ai noştri.

Câtă deosebire între noi şi Pavel!

A răsturnat el, oare, rânduiala firii? Nu, noi răsturnăm rânduiala. Pavel a urmat-o aşa cum este lăsată de Dumnezeu. Şi el era om, ca şi noi.

Aşadar, nu te tângui asupra firii, că ea te împiedică să fii îmbunătăţit. Ia aminte la Apostolul Pavel.

Pentru dânsul numai una era înfricoşată şi grozavă: a supăra pe Dumnezeu. Şi nimic nu era pentru dânsul mai scump şi nimic nu dorea el aşa de mult ca a plăcea Domnului.

Nu mai vorbim de cetăţi, de popoare, de împărăţii şi de toate comorile şi slava lumii; el le socotea toate deşertăciuni.

Nici slava cerului nu era pentru el aşa de scumpă, ca dragostea către Hristos. Această dragoste îi era aşa de dulce, încât el nu râvnea nici chiar vrednicia îngerilor şi a arhanghelilor.

Această dragoste covârşea toate, şi, având-o, se credea cel mai fericit dintre toate făpturile. Iar fără această dragoste, nici domnia, nici stăpânirea, nici puterea nu vor fi avut pentru el nici un folos.

Având această dragoste, el mai bucuros voia să fie cel mai mic şi prigonit, decât fără ea, să fie printre cei înalţi şi importanţi. Pentru el, singura nenorocire era pierderea acestei dragoste.

Aceasta ar fi fost pentru el iadul, chinul cel nesuferit. Iar îndulcirea de această dragoste îi era mai scumpă decât viaţa, decât toată lumea, decât vrednicia îngerilor, decât toate cele prezente şi cele viitoare, decât o împărăţie, decât toate bunătăţile.

Tot ce nu era dragoste, nu era pentru el nici bucurie, nici întristare.

Pentru această dragoste, el socotea toate celelalte ca pe o plantă veştejită; nu băga în seamă pe tiranii care îl urmăreau cu furie; moartea şi pedeapsa, mii de patimi, erau pentru dânsul un joc copilăresc, pe care el trebuia să le rabde pentru Hristos.

Căci el le primea cu bucurie, şi în lanţurile sale era mai fericit decât Nero cu coroana de aur pe cap.

El trăia în temniţă ca în cer şi primea rănile şi lanţurile mai bucuros decât alţii premiul de biruinţă. Ostenelile îi erau la fel de iubite ca şi răsplătirile, ba încă le socotea răsplătire şi le numea dar. Iată, el socotea răsplătire a se slobozi şi a fi împreună cu Hristos, iar a rămâne în trup, el socotea povară, dar prefera pe aceasta, pentru că era de trebuinţă Bisericii (Filipeni I, 23-24).

Dar poate cineva să zică că Pavel a răbdat toate pătimirile şi ostenelile din dragoste către Hristos? Da, şi aceasta o zice şi el.

Din dragoste către Hristos el a răbdat toate, iar nouă, dimpotrivă, aceleaşi pătimiri ne aduc mare întristare, pentru că ne lipseşte dragostea către Hristos.

Ce trebuie să zic eu însă de primejdiile şi ispitele ce a suferit Pavel? El de-a pururea era în supărare şi necaz. „Cine este slab şi eu să nu fiu slab? Cine se sminteşte şi eu să nu ard?” (II Corinteni 11, 29).

Nimeni însă nu se întrista de propria-i nenorocire, precum Pavel pentru necazul aproapelui. Cât de mult s-a întristat el, de pildă, pentru iudei, încât ar fi vrut să piardă chiar slava cerească, numai să-i mântuiască pe ei! (Romani 9, 2-3).

Deci, pe cel ce se îngrijea deopotrivă pentru toţi oamenii, pentru popoare întregi şi cetăţi, ca şi pentru fiecare în parte, cu ce să-l asemănăm? Cu fier sau cu oţel? Cum trebuie să numim sufletul lui? Trebuie, oare, să zicem că era ca oţelul şi totodată mai nobil şi mai preţios decât piatra cea scumpă? Dar ce să zic eu de aur sau de oţel? Pune într-o parte a cântarului toată lumea, iar în cealaltă sufletul lui Pavel, şi vei vedea că acesta din urmă este mai greu şi mai de valoare.

Socoteşte acum şi cinstea de care Dumnezeu l-a făcut părtaş încă înainte de înviere. El l-a răpit în rai, până la al treilea cer, şi acolo i-a arătat taine negrăite, pe care nici o limbă omenească nu este în stare să le grăiască.

Căci el, măcar că umbla pe pământ, trăia totuşi ca şi cum ar fi fost în ceata îngerilor; măcar că era încătuşat într-un trup muritor, el avea o curăţenie îngerească; şi măcar că era supus la multe neputinţe şi ispite, el totuşi se sârguia să nu rămână fără bunătăţile cele cereşti.

Ca propovăduitor al Evangheliei, el cutreiera lumea, ca şi cum ar fi avut aripi; socotea aşa de mici ostenelile şi primejdiile, ca şi când ar fi fost fără de trup, ca un înger; preţuia aşa de puţin toate cele pământeşti, ca şi cum am ar fi trăit în cer, ca şi când el ar fi fost dintre cei fără de trup.

Să nu zici că toate acestea nu Pavel însuşi, ci darul lui Dumnezeu printr-însul le-a făcut. Eu cred unele ca acestea, dar lauda se cuvine lui, că s-a făcut vrednic de un aşa de mare dar. Eu mă uimesc de puterea lui Hristos, care a făcut atât de puternic pe Pavel, şi mă minunez de râvna lui Pavel, care a dobândit un aşa de mare dar şi s-a arătat vrednic întru toate de dânsul.

Pe voi vă îndemn nu numai a vă mira de dânsul, ci şi a vă face următori acestui izvor al faptei bune, căci atunci, şi noi ne vom face părtaşi la cununa de cinste a lui. Nu te îndoi că cel ce se va ridica la măsura lui Pavel nu va dobândi aceeaşi cinste, căci ascultă ce zice el însuşi: „Lupta cea bună am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit, de acum mi s-a gătit cununa dreptăţii, pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea, El, Dreptul Judecător, şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce au iubit arătarea Lui” (II Timotei 4, 7-8).

Vezi cum cheamă el toţi oamenii a fi părtaşi la cinstea lui?

Deci, fiindcă şi pe noi ne aşteaptă aceeaşi răsplătire, să ne sârguim a fi părtaş cinstei făgăduite. Să nu ne uităm la mărimea şi înălţimea faptelor bune ale lui, ci la râvna lui cea tare, pentru care el a dobândit asemenea dar, şi la firea pe care el o avea, asemenea nouă.

Atunci şi cele mai grele lucruri ni se vor părea uşoare şi cu putinţă, şi în acest scurt timp nu ne vom speria de trudă şi de luptă spre a dobândi cununa de laudă cea neveştejită, prin darul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, acum şi în vecii vecilor. Amin.

Sursa: http://www.ioanguradeaur.ro/474/cuvant-la-sfintii-apostoli-petru-si-pavel/

Alte predici ale Sfantului Ioan Gura de Aur: Cuvant la Soborul Sfantului Inaintemergatorului si Botezatorului Ioan ( al Sfantului Ioan Gura de Aur )

Predica la Taierea – imprejur a Domnului (Sfantul Ioan Gura de Aur)

Meditatie “obscurantista”, adica… ortodoxa despre demoni si lupta impotriva lor :)

“Toti diavolii din iad au iesit pe fata pamantului”, ne descrie parintele pustnic Proclu situatia dramatica a lumii de azi. Nu e nevoie numai decat sa citim ziarele sau sa vedem stirile TV, pentru ca simtim oricum, fiecare pe pielea sa si vedem si in apropierea noastra cum suntem “trecuti ca prin ciur”, cum suntem tot mai loviti, tot mai zbuciumati, tot mai chinuiti sufleteste si dinauntrul si dinafara noastra, supusi unui tir de ispite si de atacuri ale duhurilor necurate. Iar la nivelul “macro” toate valorile si toate randuielile sunt rasturnate cu susul in jos, anormalul, patologicul si perversiunea devin normalitate si moda. Parintele Paisie Aghioritul, spunea ca “astazi lumea a ajuns un spital de nebuni” si ca “Toata lumea se indreapta spre a ajunge un singur caz. O incurcatura generala. Nu poti spune: <<Intr-o casa s-a stricat putin fereastra, sau altceva, sa o repar>>. Toata casa este in dezordine“. De ce s-a ajuns aici? Pentru ca societatea umana s-a instrainat cu totul de la randuielile simple si intelepte puse lumii de catre Facatorul ei si si-a creat alte valori si norma, in mod independent si razvratit. Se consuma sub ochii nostri acelasi vis  luciferic de a-si construi omul propriul Turn, de a-si fi propriul dumnezeu si a-si intemeia “propria “Fericire”. Si, vrand sa-si faca, chipurile, viata mai usoara si sa aduca raiul pe pamant, a reusit exact contrariul: sa-si complice existenta infinit si insolubil si sa-si faca din viata aproape un iad. Asa se adeveresc cuvintele cu caracter absolut al lui Hristos: “Fara Mine nu puteti face nimic” si “Cel care nu aduna cu Mine risipeste“. Fara Dumnezeu, lumea se preda pe sine in mana “stapanitorului acestui veac”, care iti vantura pe la nas mirajul Fericirii si iti da, in realitate, numai stres, boala,neliniste, spaima, tulburare… Noi toti suntem partasi, mai mult sau mai putin, infruptandu-ne din bunurile lumii, la aceasta apostazie (lepadare de Dumnezeu) generalizatata de astazi si asupra noastra, inevitabil, lucreaza aceleasi legi duhovnicesti. Dar toate se intampla cu ingaduinta lui Dumnezeu si cu scop bun, mantuitor: pentru a ne veni in sine, a ne pocai si a ne intoarce la El cu toata fiinta.

Una dintre problemele lumii de azi este ca nu se mai crede in existenta duhurilor rele, largindu-le, astfel, acestora campul de actiune si influenta. Teama de a fi considerati “obscurantisti”, incuiati si retrograzi produce chiar si unora dintre preoti si credinciosilor o retinere in a vorbi deschis despre existenta si lucrarea duhurilor rele. Patrunsi de spiritul rationalist statornicit prin educatie si sub influenta duhului ateist al vremii, chiar si credinciosii selecteaza adeseori perspectivele care evita realitatea duhovniceasca nevazuta. Toate au explicatii stiintifice rationale si este considerat “degradant” in secolul XXI, in plina postmodernitate  trufasa si batjocoritoare a tot ce inseamna Traditie, sa mai faci apel sau trimitere la “referinte medievale” in care “numai babele cred”. De aceea s-a ajuns pana acolo incat multi se rusineaza de prezenta exorcismelor, a rugaciunilor de izgonire a demonilor din sfintele noastra slujbe (Taina Botezului, Taina Sfantului Maslu, Moliftele Sfantului Vasile cel Mare) si propun, speriati, tot felul de masuri de innoire a Bisericii Ortodoxe, doar-doar o sa fim mai bine vazuti de “luminatul” Occident, care se tot straduieste, vezi Doamne, sa ne scoata pe noi din bezna ignorantei… Nu intamplator scandalul mediatic international plecand de la “cazul Tanacu” - care a fost provocat si este in continuare instrumentat ca mijloc de santaj, intimidare si compromitere a Ortodoxiei – are in miezul sau tocmai un caz controversat de demonizare.

Realitatea duhovniceasca este ca toti avem, prin fiecare patima salasluita in noi, un duh necurat ne stapaneste si caruia i-am dat – prin repetarea unor pacate sau prin invoirea cu ganduri mincinoase – “drepturi” sa ne “necajeasca”. Parintii Pustiei nu se fereau sa spuna pe sleau patimilor pe numele de “draci”, mergand direct la cauza, la esenta. De aceea ei vorbeau curent si firesc despre “dracul curviei”, “dracul intristarii”, “dracul maniei” sau despre cel al “iubirii de arginti”, de pilda. Se poate deci spune ca toti suntem intr-o anumita masura “posedati” (intr-un sens slab al cuvantului, unii parinti numind aceasta “a fi stapaniti de bunavoie de demoni”, spre deosebire de cazurile de indracire propriu-zise, cand omul este stapanit complet si “fara voie”), atat cat ne robesc una sau mai multe patimi. Stapanirea duhurilor rele asupra noastra este – definind-o in termenii uzuali ai limbajului stiintific de azi – direct proportionala cu gradul de impatimire. Aceasta nu trebuie sa ne panicheze, ci doar sa ne faca mai constienti de ce se intampla cu noi. Pana in momentul in care legiunea de demoni poate sa preia controlul (aproape) deplin al sufletului se intampla un sir de cedari, care pot parea chiar foarte marunte, initial. Putem incepe, de pilda, prin indiferenta fata de cuvantul lui Dumnezeu, lasandu-l sa fie calcat in picioare de cei din preajma noastra. Diavolul, discret ca o pasare, va fura samanta cea buna pusa in noi, uzand de stapanirile sale asupra noastra, prin patimile care ne inlantuie. Va insamanta in schimb ganduri si porniri patimase, care, nebagate in seama, vor creste, vor “face pui” si, treptat-treptat, ne pot acapara inima cu totul, pana in situatia extrema in care, Doamne fereste, ne vom preda si ultima vointa buna, devenind, cum spune Sfantul Nicolae Velimirovici, “o momaie” in mainile diavolului. In textele patristice se insista asupra importantei de a ne impotrivi gandurilor rele din prima clipa, cand sunt mai usor de izgonit (inainte de a se ajunge la treptele “de sus” ale pacatului si patimii) si de a sadi in loc gandurile bune si mai ales rugaciunea si chemarea cat mai deasa a numelui Domnului.

Evanghelia vindecarii demonizatului ar trebui sa fie un prilej de a ne pune in fata ochilor sufletesti teatrul de operatiuni continue al razboiului nevazut in mijlocul caruia traim chiar cand nu ne dam seama sau chiar daca nu credem acest lucru. “Fiti treji, privegheati, potrivnicul vostru, diavolul umbla ca un leu racnind cautand pe cine sa inghita”, ne indeamna si Sf. Ap. Petru intr-una din Epistolele sale. Mai cu seama intr-o vreme ca a noastra, cand razboiul este atat de intetit si se da pe atat de multe fronturi, cand avem de luptat cu influentele (mai subtile sau mai grosiere) si cu tentatiile din mediul descrestinat in care traim, dar, in acelasi timp, si cu “balastul” de inclinatii, prejudecati si obiceiuri gresite aduse cu noi din trecut, prin “formarea” noastra lumeasca, avem nevoie mai mult ca oricand de maxima trezvie si hotarare de a purta acest razboi. Ne spun Parintii imbunatatiti de astazi ca, in aceste timpuri, cand nu prea mai avem ajutor din afara, ci pretutindeni ne izbim numai de sminteli, care mai de care mai mari (si asta chiar si in cadrul Bisericii) se mantuieste numai acela care este foarte hotarat, care vrea cu adevarat, din tot sufletul sa duca aceasta “lupta buna”. Se mantuiesc numai aceia care lupta din rasputeri “contra curentului” si nu se lasa cu niciun chip “dusi de val”, in timp ce “caldiceii”, cei care nu duc o lupta constienta si angajata, ci sunt crestini mai mult “din inertie” repede sunt inghititi de valurile lumii si, chiar daca nu-si dau seama, ajung sa moara sufleteste, furati de un duh sau de altul, spre care au fost inclinati mai mult.

Asadar sa luam aminte, sa ne pazim de gandurile viclene, sa plivim din radacina si cele mai mici buruieni ale patimilor si sa cultivam cu rabdare in gradina inimii noastre samanta cea buna a lui Hristos, din care sa rasara apoi, udata de ploaia Harului, rodul cel bun al vietii sfintite! Asa sa ne ajute pe toti Dumnezeu!

Cititi va rog si: VIDEO: Parintele Rafail Noica: “Nu ne dam seama cat traim in inchipuire!”

Parintele Paisie Aghioritul: “Simplificati-va viata!”

VIDEO: Parintele Rafail Noica: “Nu ne dam seama cat traim in inchipuire!”

Zice omul ca “mi-a venit un gand”: ce-nseamna – ganditi-va voi – ce inseamna: “Mi-a venit un gand”?… De unde? Ce este acest gand care mi-a venit? Parintele Sofronie tot asa spune undeva… fiecare gand este un duh. Astea care ne-au venit… Avem si noi ganduri, si noi suntem duh, dar gandurile noastre sunt mai asa… mai socoteli de-ale noastre, dar cand iti vine un gand, o idee, o viziune cateodata, asta-i un duh, daca duhul este Dumnezeu sau de la Dumnezeu… este duh de viata, daca un gand care-ti vine te deznadajduieste sau iti provoaca necredinta, sau te zgaltaie intr-un fel sau altul din asezarea ta, intr-o panica sau o groaza fara iesire sau intr-un intuneric, gandul asta era de la un duh strain lui Dumnezeu, duh ucigas.

Si daca vreti, testul filocalic, discernamantul duhovnicesc, discernerea duhurilor pe linia asta vine: nu ce-mi propune gandul, ci ce efect are asupra sufletului meu. Noi nu suntem obisnuiti cu asta – ne vine un gand si noi suntem obisnuiti din copilaria noastra, din scolirea noastra, sa macinam cu gandul nostru tot ce ne vine. Daca o sa vedem odata, – si-o sa vedem odata… – cate ganduri dracesti n-am macinat noi in vremea noastra, cred c-o sa ne uimim cum a reusit Dumnezeu sa ne tina in viata, pentru ca fiecare din alea pe care le-am macinat cu gandul nostru, fara sa stim originea gandului, dar macinand materia gandului – care daca este draceasca este neaparat dezanadjduitoare si mortala in multe, multe feluri. Cand o sa vedem cum ne-a pazit Dumnezeu, cred c-o sa ramanem intr-adevar uimiti. Parte din cultura filocalica, o parte, cea mai importanta, duhovnicia, este nu analiza materiei gandurilor, ci prin rugaciune, a dibui originea gandului. Iar acum, incep sa ma departez de la intrebare si poate asteptam pe cealalta… dar am vrut sa va impartasesc si lucrul asta – important e sa stiti originea gandului si tot ce e de la Dumnezeu, gandul Dumnezeiesc vine intotdeauna c-o oarecare pace, chiar daca este un gand care te osandeste, iti da ori o pace, ori o nadejde, ori ceva prin care te mantuiesti. Gandurile, cele pe care trebuie sa le dispretuim zic, nu se infricoseaza de ele, sunt ganduri care aduc frica, intuneric, necredinta, indoielnicie din aia care te “panicheaza”, te terorizeaza, toate astea daca le depistati si mai ales duhovnicii, daca prin rugaciune le depistati, nu este vorba de a discuta cu ele: le lepezi cu dispret. Lumea intunericului nu trebuie sa fie lumea care ne infricoseaza, Fiindca Dumnezeu este prea atotputernic, dar trebuie sa fie o lume cu care n-avem nimic de-a face – dispret total.

- Sfintii Parinti, mai ales Sfantul Ignatie Briancianinov, ne marturiseste ca, in zilele noastre, isihasmul nu mai are aceeasi intensitate duhovniceasca. Daca un isihast nu are pe batranul sau aproape, cum se poate indrepta atunci cand a cazut si cum intelege ca a facut aceasta? Considerati ca in zilele actuale se mai poate vorbi despre un isihasm? Oare isihastul mai traieste cu aceeasi intensitate impartasirea Dumnezeiasca? Si se mai ridica la nivelul vietuirii crestine din primele secole?

- O sa va raspund iar pe linia “Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui!”

Partea intai… “Tine-ti mintea in iad”: nu, nu se mai poate. Daca in vremea lui Briancianinov, acum 150 de ani, spunea asa, astazi avem 150 de ani de pacate mult mai mari: doua razboaie mondiale – parintele Sofronie spunea doua fratricide mondiale – prima oara in istoria unui razboi mondial in 1914, si un al doilea razboi mondial, spunea ca dupa primul razboi mondial, s-a ridicat de pe pamant pacea pe care el o cunoscuse, acest simt al asezarii lumii, care era. El avea 18 ani la razboiul mondial, nu era un pusti, era constient de viata deja, si zice ca s-a ridicat pacea asta si deznadejdea s-a asternut peste lumea intreaga. Cand a auzit cuvantul Sfantului Siluan: “Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui…” a simtit cu putere ca a fost un cuvant dat de Dumnezeu catre lumea noastra in deznadejde. Zice(a) ca el fugise din Rusia, se refugiase in Franta, zice(a) asa: “si am intrat, si am luat cunostinta cu o Franta triumfala, dupa razboi. Deznadejdea care marca acest triumf, aceasta Franta triumfala, era cutremuratoare.”

Dupa al doilea razboi mondial, zice ca atmosfera in lume a fost si mai rea si ne spunea ca daca un al treilea razboi mondial, credinta insasi va fi cu neputinta. Si a venit perestroika, si razboiul care se pregatea n-a venit. Dar in razboi mondial suntem, intr-un fel sau altul, de la al doilea, pana astazi. Si ziceam si eu ca nu ne mai ingaduie lumea postmoderna, conditiile materiale pentru a continua aceasta cultura filocalica. Si mai putem zice multe si le rezum cu cuvantul: “Tine-ti mintea in iad”. De ce tine-ti? Asta-i realitatea. Nu trebuie sa incercam s-o vedem altfel, sa nadajduim in vane idealuri. Asta-i realitatea. Dar si “nu deznadajdui”. Alte cai, alta mantuire, foarte paradoxala sau mantuiri paradoxale va da Dumnezeu astazi. Ca eu inteleg lucrul asta: daca Dumnezeu ingaduie ca lumea, oricat de tragica este, sa devina si mai tragica, inseamna ca inca Dumnezeu mantuieste, ca omul se mai poate mantui.

 Hristos a spus, si-L parafrazez putin, Il parafrazez zicand: “Atunci cand lumea nu se va mai putea mantui, atunci se va sfarsi istoria.” El zice putin altfel, cititi in capitolul 13 de la SF. Ev. Marcu sau 24 in Sf. Ev. Matei. Putem zice ca niciun suflet nu se va mai putea mantui, si nu fiindca Dumnezeu nu va mai putea mantui, dar incep sa intrevad conditii in care omul, noi, suntem asa formatati – pentru cei care cunosc “calculatorica” – nu suntem formati, ci formatati asa incat Dumnezeu nu mai are acces la noi. Dumnezeu vorbeste si omul nu mai intelege; si vedeti lucrul asta daca cititi Apocalipsa.

Dar Dumnezeu intotdeauna are mantuire, si cata vreme este cu putinta mantuirea, de acum incolo sa stiti ca mantuirea este paradoxala. Am primit multe scrisori in care vad multa mantuire in suflete deznadajduite si nu pot sa fac nimic. Nu pot nici sa raspund, nici… decat sa ma rog Domnului si, cateodata, nici nu mai stiu ce sa zic, dar: “fie Doamne destul pentru aceste suflete, si toate celelalte care sufera asemenea”.

Nu e nevoie de deznadejde. Dumnezeu – spuneam cuiva, candva – Dumnezeu nu va birui lumea, si cand a inceput sa se panicheze am adaugat: a biruit-o deja, nu mai are nevoie s-o biruiasca. Dar sunt forme paradoxale, si aceste forme… Am crampeie de viziune asa, mental vorbind, pentru ca eu nu sunt vizionar – nici in sensul bun, dar nici in sensul ratacit al cuvantului – dar vedeti, eu n-am mintit, am crampeie de viziune, de lucruri marete pe care le face Dumnezeu in lumea noastra, poate mai marete decat oricand. De ce? Pai va spun: intr-o lume in care pacatul nu numai ca se ingaduie, dar se si propovaduieste, libertatea e pana la orice dezlantuire demonica si asa mai departe. Este o lume a libertatii unde si noi avem libertatea sa mergem poate mai departe decat Parintii nostri catre Dumnezeu. Zic asta in baza Apocalipsei care zice in capitolul 22: Cine nedreptateste, mai nedreptateasca, cine spurca, mai spurce, cine lucreaza dreptatea mai lucreze dreptatea, cine sfinteste mai sfinteasca-se. Deci cuvantul lui Dumnezeu, da aceasta libertatea si pacatului, dar si dreptatii; si daca da cuvantul atotputernic dumnezeiesc libertatea dreptatii, inseamna ca mantuirea se poate, dar in conditii mult mai paradoxale, dar dupa prorocirile Parintilor, poate mult mai mari. Ca zic mai multe prorociri din veacul al patrulea, al cincilea, al saselea: “ce vor face cei care vin dupa noi?” Si spun Parintii ca “cei care vor veni la sfarsit vor fi mai mari decat noi si decat cei ai nostri care inviau mortii”. Si tocmai deoarece conditiile sunt mai neprielnice. Si eu am observat un lucru si in viata mea, ca atunci cand toate merg bine, ca ti-e bine, ti-e comod, dar Dumnezeu nu mai exista, adica poti sa socotesti ca nu mai…, ti se pare ca…, adica dupa cauza si efect, adica am facut aia si aia si toate merg pe roate, toate merg bine mersi, si ne descurcam acum si fara Dumnezeu. Cand conditiile sunt asa de tragice, cand nu-ti mai ramane decat un singur lucru de facut si o nadejde deznadajduita ca poate Cineva acolo sus sa m-auda, atunci incepe sa se manifeste si puterea lui Dumnezeu.

O monahie din Beirut, ortodoxa, imi povestea ca atunci cand a fost razboiul cu Saddam Hussein, in noaptea Pastilor, erau in plin razboi in Beirut, si nu stiau daca aveau sa poata sluji noaptea Pastilor sau nu, si s-au hotarat ortodocsii sa slujeasca noaptea Pastilor. Si mi-a zis ca-n orice clipa putea sa-nceapa razboiul, putea sa cada o bomba de pe nu stiu unde, o ghiulea, obuz, sau mai stiu eu ce, dar n-a cazut si au slujit noaptea Pastilor, in nadejdea Invierii si in frica bombardamentului si zicea ca: “niciodata n-am trait asa un smt al Invierii ca in noaptea aia!”. Si iarasi zic: in clipele cele mai cumplite, de-abia atunci incepi sa traiesti mai desavarsit si prezenta acestui Dumnezeu, care, altfel, pare ca… nu exista.

Cititi va rog si: Parintele Paisie Aghioritul: “Simplificati-va viata!”

Predica la nasterea Sfantului Ioan Botezatorul, Inaintemergatorul Domnului – Parintele Ilie Cleopa despre AVORTURI

Iubiti credinciosi,

Se spune în traditie că Sfântul Apostol si Evanghelist Luca a fost pictor si doctor, cum îl numeste marele Apostol Pavel: Închină-se vouă Luca, doctorul cel bun.

Dar noi vedem că nu numai doctor si pictor a fost, ci si mare scriitor. Dacă ati ascultat cu multă atentie dumnezeiasca Evanghelie de astăzi, atât de frumos descrie el aceasta unui oarecare Teofil, prieten ales al său, încât nu mai este nevoie de nimeni ca s-o tâlcuiască. Că asa de frumos spune, cum ati auzit de la început, toată istoria nasterii si zămislirii Sfântului Ioan Botezătorul si minunile care s-au întâmplat atunci.

Tocmai de aceasta nu ne vom opri mult asupra tâlcuirii Evangheliei, că ati auzit-o cu totii explicată asa de frumos si luminat. Vom vorbi numai câteva cuvinte la nasterea dumnezeiescului Ioan Botezătorul si Înaintemergătorul si despre cine a fost el.

Ati auzit ce spune Mântuitorul în Sfânta Evanghelie: “Asa să lumineze lumina voastră înaintea neamurilor, ca, văzând oamenii faptele voastre cele bune, să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri”. Cine a fost o lumină mai mare ca Ioan Botezătorul?

Si ca să aflăm cine a fost el, să întrebăm direct pe Hristos, Mântuitorul lumii, care le spunea atunci ucenicilor Săi si la tot poporul: “Ce-ati iesit să vedeti în pustie? Au doară trestie clătinată de vânt? Dar ce-ati iesit să vedeti? Au doară om îmbrăcat în haine moi? Iată, cei ce petrec în haine scumpe si în desfătare, sunt în casele regilor? Dar ce ati iesit să vedeti? Au doară prooroc?” Si apoi le explică: “Dacă ati iesit pentru aceasta, să stiti că mai mult decât prooroc este Ioan Botezătorul!” Apoi, arătând cine este Ioan, zice că, din toti cei ce s-au născut din femei până la el, nimeni nu este mai mare ca Ioan Botezătorul.

Dacă ar fi spus un prooroc acest adevăr, un patriarh, un apostol, un sfânt, ar trebui să-l credem; dar când spune Ziditorul proorocilor si Dumnezeul proorocilor că Ioan este cel mai mare om născut din femeie, cine poate să se îndoiască de acest adevăr?

Pe acest dumnezeiesc prooroc, mai înainte l-a vestit Isaia, zicând: “Iată, Eu trimit pe îngerul Meu înaintea fetei Tale, care va găti calea Ta înaintea Ta.” Si iarăsi: “Glasul celui ce strigă în pustie, gătiti calea Domnului, drepte faceti cărările Lui.”

Dar de ce l-a numit înger? Pentru că viata lui s-a asemănat foarte mult îngerilor celor fără de trup. Nu era la Ioan avere, nu era lux, nu erau mâncăruri alese; nu era la Ioan viată împătimită către trup, ci cu totul dezlegat de trup trăia pe pământ, ca un înger. Se hrănea cu acride si miere sălbatică.

Ioan mânca muguri de copaci si miere sălbatică care o fac viespile si albinele sălbatice prin niste stânci si este foarte amară. Deci aceasta era hrana de toate zilele a acestui dumnezeiesc prooroc, si era îmbrăcat cu o piele de cămilă si încins cu curea. Si a iesit pe malurile Iordanului, când a fost trimis la vremea propovăduirii, si a început să strige: “Pocăiti-vă, că s-a apropiat Împărătia Cerurilor!”

Iată, ce este mai mare în lume! Nu dregătoria. Nu bogătia. Nu cinstea de la oameni. Ci fapta cea bună; virtutea este mai slăvită si în cer si pe pământ, si de Dumnezeu si de oameni.

Auzind oamenii din Iudeea si din Samaria si din tot Ierusalimul, că a iesit un prooroc pe prundurile Iordanului si predică apropierea Împărătiei Cerului, mergeau la el si erau botezati de Ioan în Iordan. Pielea cea de cămilă a lui Ioan cu care era îmbrăcat, cureaua cea de pe mijlocul său, viata lui îngerească si sfântă, lepădarea lui de toate ale veacului de acum, au atras toată Palestina la el.

Veneau la Ioan cei ce dormeau pe paturi împodobite cu nestemate, cu fildes de elefant; cei învătati să doarmă pe saltele si pe cearsafuri, până si cei cu coroana pe cap, că si Irod a venit, atunci când Ioan l-a mustrat în fata poporului, zicând: “Nu se cade, o, Iroade, să trăiesti cu cumnată-ta, cu femeia fratelui tău.”

Veneau pe prundurile Iordanului si dormeau pe nisip noaptea, ca să asculte de dimineată până seara pe acest om mai presus de om, pe acest înger în trup, care s-a lepădat cu totul de ale veacului de acum si venise ca un înger al Domnului să vestească venirea lui Hristos pe pământ.

Deci Ioan a fost cel mai mare om născut din femeie, înger cu trup si Înaintemergător. El s-a învrednicit să se atingă cu mâna sa cea dreaptă de crestetul Stăpânului Hristos. Am văzut mâna lui în Sfântul Munte al Atonului, la Mănăstirea Dionisiu, într-un toc de aur, dat de Neagoe Basarab al nostru în schimbul moastelor Sfântului Nifon, Patriarhul Constantinopolului. Este galbenă ca ceara.

La Bobotează, când se face aghiazmă, părintii de la Athos nu mai bagă Sfânta Cruce, ci iau mâna Sfântului Ioan si o bagă în vase cu apă de izvor, zicând: “În Iordan botezându-Te Tu, Doamne”. Si dacă are să fie pace în Grecia si belsug, când o scoate din apă, mâna se deschide singură si iar se închide de trei ori, semn că Dumnezeu este cu această mână care s-a atins de crestetul Său în Iordan.

Iubitilor mei frati, dacă trebuie să cinstim pe Maica Domnului, care-i mai presus si decât Ioan Botezătorul, că L-a născut pe Hristos cu trup, apoi al doilea după dânsa trebuie să-l cinstim pe Sfântul Ioan Botezătorul. Deci să nu fie casă de crestini unde să nu fie icoana Sfântului Ioan Botezătorul si unde să nu vă rugati acestui mare prooroc si înger în trup si înaintestătător al tuturor cetelor dreptilor, cum îl numeste Biserica.

Aceste putine cuvinte am zis la nasterea dumnezeiescului Botezător si Înaintemergător, iar acum vă mut cu mintea în altă parte.

Care ati fost aseară la priveghere, ati auzit trei paremii . Una se referea la Avraam si Sarra, alta la mama lui Samson, Manoe, si alta la nasterea Maicii Domnului, din dumnezeiestii Părinti Ioachim si Ana, care se leagă foarte mult de nasterea Sfântului Ioan Botezătorul.

Sinaxarul Bisericii si sfintii dumnezeiesti părinti, au asezat toate aceste paremii în preajma Nasterii Sfântului Ioan Botezătorul. Că toate arată că acesti oameni prealuminati si sfinti – Avraam si Sarra, Sfintii Ioachim si Ana, si Sfântul Prooroc Zaharia cu Elisabeta – au născut numai prin rugăciune, prin post si milostenie si numai oameni alesi, drepti si sfinti. Deci scopul cuvântului priveste în altă parte si vom începe să vă spunem.

Câtă osteneală au făcut Sfintii si Dumnezeiestii Părinti Ioachim si Ana precum si Sfântul Prooroc Zaharia si Elisabeta, pentru că treceau zilele lor si nu aveau fii. Scârbă mare era în Legea Veche să nu ai copii; pentru că cei ce nu aveau copii în Legea Veche se socoteau oameni blestemati, pomi neroditori, oameni de la care darul lui Dumnezeu s-a depărtat si i-a lăsat seci, fără copii.

Dimpotrivă, cei ce aveau familie mare si copii multi, cum a avut Patriarhul Iacov, doisprezece feciori, care s-au numit toti patriarhi, era un semn mare si o binecuvântare. Că o familie numeroasă este binecuvântată de Dumnezeu. De aceea acesti dumnezeiesti oameni sfinti, fiind sterpi, nu numai că primeau necinste de la popor, dar chiar când se duceau cu jertfe la Sion în biserică, nu le erau primite jertfele. De ce? “N-aveti copii. Nu sunteti binecuvântati de Dumnezeu, că sunteti sterpi, pustii de darul Lui, că n-aveti copii”.

De aceea cu multă jale si plângere se întorceau înapoi defăimati de preoti, de arhierei si de tot poporul pentru nerodirea lor, că nu aveau copii. Dar cu osteneală, cu rugăciuni, cu milostenii si cu multă facere de bine s-a rânduit, ajutându-le Preasfântul Dumnezeu, ca acesti oameni să aibă fii. Si pe cine? Pe cea mai mare împărăteasă a Heruvimilor si a Serafimilor, pe Maica Domnului, si pe Sfântul Ioan Înaintemergătorul, cum am spus, cel mai mare om născut din femeie.

Dar să revenim acum la noi. Unde-i mintea acelor femei care se gândesc nu să aibă copii, ci să nu aibă? Unde-i mintea acelor părinti care nu postesc, nu se roagă si nu fac milostenie, cerând “Dă-ne nouă, Doamne, copii?”, ci, dimpotrivă, stau împotriva planului de creatie al lui Dumnezeu, să nu aibă copii sau să aibă mai putini.

Vai de noi si de noi! Dacă toate păcatele noastre strigă la cer să vină mânia Domnului peste noi, cel mai mare păcat care este astăzi în lume si cel mai cumplit, care va grăbi urgia lui Dumnezeu peste omenire, este uciderea de copii (avortul).

Omule, dacă tu ai semănat în tarina ta porumb, grâu, orz, ovăz, cartofi, ce-ai pus, si te-ai ostenit să pui sământa ta acolo, să ari, să semeni, ti-ar părea bine dacă unul ar veni în batjocură si ar strica sământa ta, ar zvârli tărâna într-o parte si-n alta, ar merge cu vitele pe acolo sau cu altceva si ar distruge semănătura ta? Nu te-ai duce să te iei la bătaie cu el, sau să-l dai în judecată, că ti-a stricat osteneala ta – omeneste vorbind -, ti-a stricat sământa ta din ogor, care nădăjduiai să crească, să facă roade, să ai cu ce te hrăni la anul viitor? Nu-i adevărat asa?

Dar oare nu se supără Dumnezeu când seamănă si tu strici sământa Lui? Ce zice apostolul? Arătură a lui Dumnezeu suntem. Da. Toată lumea este ară-tura si tarina lui Dumnezeu. Dar în această tarină si arătură, Dumnezeu seamănă. Ce seamănă? Sământa omenească, prin bărbat, în mitrasul femeilor.

Auzi cui ne punem împotrivă? Auzi cui îi stăm împotrivă când facem avorturi si distrugem sământa dată de Dumnezeu în pântecele nostru? Ai auzit cui? Lui Dumnezeu, Care a semănat. Oare nu ne va trage la judecată? Oare nu ne va condamna cu dracii la muncă vesnică, pentru că stricăm semănătura Lui pe care o seamănă? Ce-a zis Adam când a dobândit primul fiu? “Iată, am dobândit om prin Dumnezeu!”

În Hronograful lui Chedrinos, o carte foarte veche, tradusă în româneste de Veniamin Costachi la anul 1837, în Mănăstirea Neamt, se arată că bietii Adam si Eva, după ce au fost scosi din Rai, au iesit la poarta Raiului, dar acolo a pus Dumnezeu Heruvimi cu sabie de foc, să nu se atingă nimeni, nici să mai intre om înapoi în Rai. Si s-au rugat o sută de ani Adam si Eva: “Doamne, am gresit! Dă-ne voie înapoi în Rai! Să venim înapoi în Raiul desfătării, cel preadulce si preasfânt”.

După o sută de ani, s-a arătat Arhanghelul Gavriil lui Adam si Evei si le-a zis: “Luati-vă de-o grijă, pentru că ati călcat porunca, Dumnezeu v-a dat de canon pe pământ! Tu, Adame, cunoaste pe Eva si veti naste fii”. Evei i-a dat Dumnezeu canon, zicând: “Înmultind voi înmulti durerile tale, si întru dureri vei naste fii. Iar pentru Adam, alt canon. A blestemat pământul, zicând: Blestemat să fie pământul pentru tine! Spini si pălămidă să rodească pământul tău! În sudoarea fetei tale îti vei câstiga pâinea cea de toate zilele”, cum vedem până azi.

Nu putem scăpa de blestemul si de porunca lui Dumnezeu. Femeia care încearcă să înlăture durerea nasterii si să trăiască numai în plăcere cu bărbatul său, sau bărbatul care-i porunceste femeii să împiedice nasterea, sunt cei mai mari criminali. Se abat de la porunca cea dintâi a lui Dumnezeu, când i-a spus femeii: “Înmultind voi înmulti durerile tale, întru dureri vei naste fii.” Si i-a mai dat un canon: “si întoarcerea ta către bărbatul tău.”

Adică femeia să asculte de bărbat toată viata ei. De aceea si marele Apostol Pavel spune: “Femei, supuneti-vă bărbatilor vostri, ca întru Domnul.” Si auzi: “Femeie, supune-te capului tău!” Că bărbatul este cap al femeii, precum si Hristos este cap al bărbatului.

Ai văzut vreodată vreo femeie cu două capete? Nu se poate. Bărbatul este cap si femeia este trup. De aceea zice: Femeia trupul său nu-l stăpâneste, ci bărbatul. Iar acea nebună care caută după alt bărbat, se poate gândi că poate să aibă două capete? Nu. Unul ti-a dat Dumnezeu prin cununie. Si cu două capete nu vei fi în veac.

Fratilor, cuvântul care urmează vă va arăta primejdia cea mare a acestui cumplit păcat. Cum putem opri în ziua de azi cumplitul păcat al avorturilor si prin ce mijloace? Acest păcat distruge lumea. Nu numai că distruge natalitatea popoarelor, dar distruge sufletele si atrage urgia lui Dumnezeu pe pământ.

Deci, lasă lucrul lui Dumnezeu! Lasă tarina si arătura lui Dumnezeu asa cum o seamănă El! Mai acum trei-patru zile, am mărturisit pe un preot si o preoteasă si un alt preot tânăr si altă preoteasă. Un preot care are 15 copii, din judetul Suceava, foarte evlavios, frate cu Părintele Argatu de la Bucuresti. Si o întreb pe preoteasă: “Câti ani ai, mamă?” “Am 47 de ani”. “Câti copii ai?” “Am cincisprezece, părinte”. Are copii preoti, preotese, ingineri, doctori; are două fete la facultate, un băiat pe la seminar…

Ai auzit o femeie cu frică de Dumnezeu? “Dar ai omorât vreo unul?” “Nu mi-a murit nici unul. Nici nu m-am gândit, Doamne fereste, să fac crimă”. Vedeti cum este o femeie cu frica lui Dumnezeu? Oare ce va zice în ziua judecătii, că la II Corinteni, 6 cu 2, auziti ce spune Scriptura? Au nu stiti că sfintii vor judeca lumea? Cum au să judece lumea sfintii?

Iată cum, zice Sfântul Ioan Gură de Aur: “Când ai să spui tu că n-ai putut să cresti copii, ai să vezi milioane de sfinti care strălucesc ca soarele si care au avut si copii si au fost si sfinti”. Deci asa vor judeca sfintii lumea, cu pozitia lor fată de cei păcătosi.

Fratilor, să stiti un lucru: Păziti-vă foarte tare, să nu spuneti în gândul vostru, cum îmi spune câte o femeie la mărturisire: “Da, părinte, l-am avortat, dar era numai de o lună sau de trei săptămâni!”

Ce-ai zis? De trei săptămâni? Iată ce spune Sfântul Anastasie Sinaitul: “Precum când tună si fulgeră, odată auzi tunetul si odată vezi lumina fulgerului, asa în clipa când s-a zămislit copilul se zideste în el si trupul si sufletul lui, într-o formă ca o sământă de cânepă sau poate mai mic, dar în aceeasi vreme.”

Teoria originii sufletelor noastre este întreită:

- A fost teoria cu preexistentianismul lui Origen cel blestemat, în care zice că sufletele au existat din veac si au fost pedepsite în trupuri.

- Este teoria cu traducianismul la Tertulian, care zice că sufletul s-ar fi tras din sufletul părintilor. Si această teorie a căzut în fata Bisericii.

- Si a treia teorie adevărată, după toată Biserica, este creationismul. Dumnezeu creează sufletul si trupul în clipa când s-a zămislit el în pântecele maicii lui.

Si dacă după zămislire, la un ceas, vei face ceva ca să strici nasterea, esti ucigătoare de om si criminală. Ori îl ucizi de 30 de ani, ori îl ucizi la un ceas după ce s-a zămislit este acelasi păcat; că intentia una este: să omori copilul, să omori omul. Că Dumnezeu nu se uită la întâmplare, ci la intentia cu care faci păcatul.

Tot asa pătesc si cele care se păzesc să nu facă copii. Este la fel cu cele ce fac avort. Se opresc prima dată doi ani, iar dacă tot se mai păzesc, sase ani si apoi mai mult.

N-aveti voie să stricati zidirea lui Dumnezeu, semănătura si tarina Lui. Lasă-l să se nască! Lasă-l să crească! Îmi spui că esti săracă, că esti bolnavă, că ti-a spus doctorul că ai să mori! Dar care-i jertfa ta? Care-i datoria ta? Nu să mori născând? De ce Biserica te pregăteste înainte de nastere pentru moarte? Că dacă ar fi o femeie oprită de Sfintele Taine 20 de ani, dacă-i gravidă, gata, i se dă voie să se împărtăsească. De ce a făcut Biserica asa?

Îi dă voie să ia Preacuratele Taine, că o pregăteste de moarte. Câte păcate ar avea o femeie însărcinată, dacă moare spovedită si împărtăsită cu Preacuratele Taine, toate, toate i se iartă dacă ar muri născând. Femeia când moare născând, moare pe altarul jertfei. Se jertfeste pentru Hristos. Este mucenită si martiră. De aceea ne-a învătat Apostolul Pavel: “Femeia se va mântui prin nastere de fii.”

Deci nu dati loc mâniei lui Dumnezeu cu pricinile voastre! Că ti-a spus doctorul că esti slabă, că nu poti purta sarcina, să-ti facă operatie. Nu! Cu credintă în Dumnezeu du-te la masa nasterii! Du-te acolo la maternitate: “Doamne, dacă am să trăiesc, am să fiu mama acestui copil. Dacă nu, vreau să mor, să dau viată copilului, ca să trăiască copiii”.

Fericită si de trei ori fericită este mama aceea care moare născând; îsi pune viata ca să dea viată copilului său. Mucenită si martiră este si în rând cu apostolii si martirii se duce, pentru că a avut credintă tare în Dumnezeu, nu să ucidă copilul, ci să-l nască, chiar cu riscul de a muri ea.

Mare urgie a lui Dumnezeu vine peste casa si femeia aceea care îsi omoară copiii.

Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Născătoare de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria, cu ale cinstitului slăvitului Prooroc Înaintemergătorul si Botezătorul Ioan, a cărui sfântă nastere o prăznuim astăzi si pentru ale tuturor sfintilor, să ne miluiască, să ne mântuiască pe noi ca un bun si iubitor de oameni. Amin.

Pentru Acatistul Sfantului Ioan Botezatorul puteti intra pe pagina de Acatiste

Europa, în trena Franţei şi Germaniei. Bancile ne vor costa si mai mult, decide UE

Băncile din UE vor fi supuse unor taxe şi impozite pentru serviciile financiare. Aceştia sunt termenii vagi ai unui acord la care au ajuns şefii de stat şi de guvern din UE, reuniţi joi în cadrul Consiliului European de vară de la Bruxelles. Singura ţară care a avut obiecţii este Cehia euroscepticului preşedinte Vaclav Klaus. “Cehia îşi rezervă dreptul de a nu introduce aceste măsuri”, arată cocluziile Consiliului, potrivit Euobserver, care precizeaza ca Praga doreşte să vadă detaliile precise ale tranzacţiilor care vor fi taxate şi îşi exprimă îngrijorarea că taxele vor fi suportate, în cele din urmă, de clienţii băncilor.

România a fost reprezentată la summitul UE de preşedintele Traian Băsescu şi s-a remarcat în aceeaşi zi prin deschiderea negocierilor cu SUA pentru instalarea scutului american anirachetă.

Optimiste, concluziile Consiliului spun astfel românilor: “Consiliul European a finalizat noua strategie economică a Uniunii Europene pentru ocuparea forţei de muncă şi o creştere inteligentă, ecologică şi favorabilă incluziunii. Strategia va ajuta Europa să se redreseze după criză si să devină mai puternică, atât la nivel intern, cât si la nivel internaţional, prin creşterea competitivităţii, a productivităţii, a potenţialului de creştere, a coeziunii sociale şi a convergenţei economice.” Preşedinţia Consiliului aparţine Spaniei ameninţate de repetarea crizei din Grecia, iar presa occidentală relatează că a summitul UE a fost dedicat liniştirii temerilor investitorilor din ţările flancului sudic al UE.

Promotorii initiaţivei de taxare a tranzacţiilor bancare sunt preşedintele Franţei şi cancelarul Germaniei. Agenţia americană Bloomberg simplifică lucrurile şi titrează: “Nicolas Sarkozy şi Angela Merkel vor fi acompaniaţi de alţi lideri europeni la summitul pentru relansarea economiei europene”. “Taxarea serviciilor bancare va contribui la o împărţire echitabilă a costului crizei financiare şi la o stabilitate mai mare a sistemului financiar”, a spus proaspăt numitul preşedintele al UE, Herman Van Rompuy.

Analiştii economici au apreciat deseori că taxarea operaţiunilor bancare va duce la creşterea numărului tranzacţiilor riscante, în urma cărora băncile pot câştiga suficient cât să plătească şi noile taxe, şi să obţină profit. Statele UE nu vor adopta taxe comune pentru tranzacţiile financiare, ci vor opta, până în octombrie, pentru măsuri diferite, scrie Reuters.

Indiferent de sprijinul pe care îl va obţine, iniţiativa germano-franceza va fi pusă în aplicare. “Unii nu sunt foarte entuziaşti faţă de ea”, însă cele două ţări “sunt gata să o pună in aplicare, chiar dacă unele ţări europene au anumite reticenţe”, a declarat preşedintele francez Nicolas Sarkozy, citat de Euobserver.

Liderii UE au repins inţiativa Franţei ca cele 16 ţări din zona euro să aibă o structură separat de guvernanţă financiară şi şi-au dat acordul ca Estonia să adopte moneda europeană începând din 2011.

Summitul a avut rolul de a regla acordul fin al UE înaintea summitului G20 de la Toronto, care va avea loc săptămâna următoare, unde ţări ca Brazilia sau Japonia sunt total împotriva taxării băncilor.

Presa americană trece pe planul secund măsurile financiare ale UE şi salută sancţiunile suplimentare împotriva Iranului pe care liderii europeni le-au luat, imediat după o măsură similară decisă la Washington. UE a decis să nu îmbunătăţească capacitatea redusă de rafinare a petrolului din Iran (care face ca a doua ţară ca resurse de petrol din OPEC să cunoască o criză a bezinei), să îngheţe conturile bancare iraniene şi să impună restricţii pentru eliberarea vizelor. Rusia şi China rămân astfel “în urma” UE şi SUA în privinţa sancţiunilor împotriva programului nuclear iranian. Viceministrul rus de Externe şi-a exprimat dezamăgirea că UE şi SUA au luat asemenea măsuri. 

Faptul ca Cehia este o tara (euro)sceptica este stiut deja: Bancher central ceh: FMI a alimentat criza din Europa de Est pentru a determina statele sa ceara ajutor

In schimb, UE ne face alte suprize, si nu din acelea placute, ca ale Andreei Marin: UE pregăteşte o taxă directă pe benzină. Taxe pe SMS şi e-mail, propuse în Parlamentul European

In fine, nu e prima data cand Merkel si Sarkozy se pun de acord: Sarkozy: Liderii UE au acceptat unanim ideea unei guvernari economice a statelor

Un spital din Barcelona, anchetat pentru ca ofera tratamente de vindecare a homosexualitatii

Guvernul regional din Catalonia (Spania) ancheteaza in prezent o clinica din Barcelona despre care se banuieste ca ofera tratamente de “vindecare”  a homosexualitatii, relateaza presa spaniola, citata de AFP. Policlinica Tibidabo ar oferi pilule si tratamente psihiatrice pentru “a-i converti” pe homosexuali.

Publicatia “El Pais” a scris ca pacientii care merg la tratament la clinica din Barcelona sunt reprezentanti ai unei religii care considera ca homosexualitatea este incompatibila cu credinta lor. (suna de parca ar fi vorba de vreo religie minoritara, de undeva din vreo jungla…-n.m.)

Marina Geli, principalul oficial din domeniul sanatatii din Catalonia, a afirmat ca “nu exista dovezi stiintifice care sa sustina teoria ca homosexualitatea trebuie tratata ca o boala”.

Clinica poate fi amendata daca se confirma faptul ca in institutia medicala aveau loc astfel de tratamente.

Homosexualitatea a fost legalizata in Spania in 1979, la putin timp dupa moartea dictatorului Francisco Franco. In timpul acestuia, homosexualii erau internati in institutii despre care activistii afirmau ca semanau cu lagarele de concentrare.

Guvernul premierului Jose Luis Rodriguez Zapatero a cautat sa promoveze drepturile homosexuale ca parte a agendei sale socialist-liberale.

In 2005, Executivul de la Madrid a votat o lege care permite casatoriile intre persoane de acelasi sex, facand astfel ca Spania sa fie a treia tara din  Uniunea Europeana, dupa Belgia si Olanda, care a realizat acest lucru.

Cititi va rog si: Declaratia Manhattan: UN APEL LA CONSTIINTA CRESTINA

Parintele Paisie Aghioritul: “Simplificati-va viata!”

Mirenii spun: “Fericiti sunt cei care traiesc in palate si au toate inlesnirile”. Dar insa fericiti sunt cei care au izbutit sa-si simplifice viata si s-au eliberat din latul acestui progres lumesc al multelor inlesniri, sau mai degraba al multelor greutati, si au scapat de acest stres infricosator al vremii noastre de azi. Daca omul nu-si simplifica vata, se chinuieste, in timp ce simplificand – nu va avea acest stres.

Odata, la Sinai, un german i-a spus unui copil de beduin, care era foarte destept: “Tu esti destept, poti invata carte”. “Si dupa aceea?”, il intreba copilul. “Dupa aceea o sa devii mecanic”. “Si dupa aceea?”. “Dupa aceea iti vei deschide un atelier de reparat masini”. “Si dupa aceea?”. “Dupa aceea o sa-l maresti”. “Si dupa aceea?”. “Dupa aceea vei lua si pe altii sa lucreze si vei avea mult personal”. “Adica, ii spune, sa am eu durere de cap, apoi sa dau si altuia durere de cap, si dupa aceea altuia? Nu este mai bine acum, cand nu am nicio durere de cap?” Cea mai mare durere de cap vine din gandurile acestea: “Sa facem aceasta, sa facem cealalta”. Daca gandurile ar fi duhovnicesti, cel ce le are ar simti mangaiere duhovniceasca si nu ar avea durere de cap.

Inca si la mireni insist mult asupra simplitatii, pentru ca multe din cele ce se fac nu sunt de trebuinta si ii mananca stresul. Le vorbesc de cumpatare si nevointa. Strig mereu: “Simplificati-va viata, si stresul va fugi”. Cele mai multe divorturi de aici pornesc. Oamenii au de facut multe lucruri, multe treburi si astfel se ametesc. Lucreaza amandoi, tata si mama, si isi lasa copiii de izbeliste. Osteneala, nervi – din probleme mici, scandaluri mari – apoi, divort fara justificare. Acolo ajung. Dar daca si-ar simplifica putin viata, ar fi si odihniti, si veseli. Acest stres este o catastrofa.

Odata ma aflam intr-o casa foarte luxoasa. Discutand cu stapanii ei, acestia mi-au zis: “Noi traim in rai, in timp ce altii duc lipsa”. “Traiti in iad”, le spun. “Nebune in noaptea aceasta…”, a spus Dumnezeu bogatului. Daca Hristos m-ar intreba: “Unde vrei sa traiesti, intr-o puscarie sau intr-o casa ca aceasta?”, eu as raspunde: “Intr-o puscarie intunecata”, pentru ca puscaria m-ar ajuta. Mi-ar aminti de Hristos, de sfintii mucenici, mi-ar aminti de pustnicii care au stat in crapaturile pamantului, mi-ar aminti de calugarie. Puscaria ar semana putin si cu chilia mea, si m-as bucura. Dar casa voastra de ce mi-ar aduce aminte si la ce m-ar ajuta? De aceea puscariile ma odihnesc mai mult decat un salon lumesc, dar si decat o chilie frumoasa a unui monah. De mii de ori as prefera sa stau in puscarie, decat intr-o astfel de casa.

Odata, fiind gazduit in casa unui prieten din Atena, gazda m-a rugat sa primesc un crestin inainte de a se lumina de ziua, deoarece in alta vreme a acelei zile nu putea. Asadar, acel om a venit bucuros si slavind neincetat pe Dumnezeu. Avea multa smerenie si simplitate si-mi cerea sa ma rog pentru familia lui. Fratele acesta era cam pe la 38 de ani si avea sapte copii. Impreuna cu familia lui mai stateau si cei doi parinti ai sai; in total unsprezece suflete, care locuiau impreuna intr-o singura camera. Imi spunea cu toata simplitatea pe care o avea: “Camera ne incape numai atunci cand stam in picioare, dar cand trebuie sa ne culcam nu ne mai incape, este putin stramta. Dar, slava lui Dumnezeu, acum am facut un adapost pentru bucatarie si am rezolvat-o. Parinte, noi cel putin avem un acoperis deasupra capului, in timp ce altii stau sub cerul liber”. Lucra ca tocilar. Locuia in Atena si pleca inainte de a se lumina de ziua pentru a ajunge la Pireu, unde lucra. Din pricina statului in picioare si a multelor drumuri avea varice, care il deranjau, insa multa lui dragoste pentru familie il facea sa uite durerile si suferintele. Mai ales se prihanea pe sine mereu si spunea ca nu are dragoste, pentru ca nu face fapte bune cum se cuvine unui crestin si lauda pe femeia sa ca face fapte bune, pentru ca pe langa copiii si socrii sai, de care avea grija, mergea si lua lucrurile batranilor din vecinatate, pe care le spala; le punea acestora casele in randuiala si le facea si cate o supa. Pe fata acestui bun crestin se putea vedea zugravit harul dumnezeiesc. Avea inlauntrul sau pe Hristos si era plin de bucurie, iar camera sa era plina de bucurie paradisiaca. In timp ce aceia care nu au inlauntrul lor pe Hristos sunt plini de neliniste. Chiar si numai doi oameni din acestia sa fie, nu incap nici in unsprezece camere. Pe cand acei unsprezece oameni, care aveau pe Hristos in ei, incapeau intr-o singura camera.

Chiar si pe unii oameni duhovnicesti ii vezi ca nu incap, oricat loc ar avea, fiindca inlauntrul lor n-a intrat in intregime Hristos. Daca femeile ce au intrat in Farasa ar fi vazut luxul care exista azi, chiar si in manastiri, ar fi zis: “Va arunca Dumnezeu foc sa ne arda! Ne va parasi Dumnezeu”. Acelea isi faceau treburile taca-taca. Dis-de-dimineata trabuia sa scoata caprele la pascut, apoi sa deretice casa. Dupa aceea, mergeau la bisericutele din imprejurimi sau se adunau prin pesteri, unde vreuna, care stia putina carte, citea Sinaxarul cu Sfantul zilei. Pe urma, da-i la metanii; rosteau apoi si rugaciunea: “Doamne Iisuse…”. Si lucrau, si se osteneau. Femeia trebuia sa stie sa coasa toate hainele casei. Si pe atunci le cosea cu mana. Masini de cusut erau putine, si acelea numai in orase; in sate nu existau. In Farasa exista numai o singura masina de cusut. Coseau inca si hainele barbatilor lor, care erau mai comode decat cele de astazi; iar ciorapii ii impleteau cu mana. Aveau gust, tragere de inima, si le mai ramanea si timp, fiindca ele pe toate le faceau simple. Femeile din Farasa nu se uitau la amanunte. Traiau bucuria calugariei. Si daca, de pilda, patura nu era bine intinsa, si atarna putin intr-o parte, si i-ai fi spus: “Indreapta patura!”, ea ti-ar fi raspuns: “Te impiedica la rugaciune?”.

Oamenii de astazi nu cunosc aceasta bucurie a calugariei. Ei cred ca nu trebuie sa traiesti in lipsa, ca sa nu te chinuiesti. Daca oamenii ar gandi putin mai calugareste, daca ar trai mai simplu, ar fi linistiti. Acum se chinuiesc, pentru ca au in sufletul lor neliniste si deznadejde. “Cutare a reusit in viata fiindca si-a facut doua blocuri de locuinte sau pentru ca a invatat cinci limbi etc. Iar eu nu am niciun apartament si nu stiu nicio limba straina. Oh, sunt pierdut!”. Unul are o masina si incepe: “Cutare are una mai buna. Sa-mi iau si eu.” Ia una mai buna, insa tot nu se bucura de ea, pentru ca altul are una inca si mai buna. Si ia pe cea inca si mai buna, dar dupa aceasta afla ca unii au avioane personale si iar se chinuieste. Nu se mai opresc. In timp ce unul care nu are masina slaveste pe Dumnezeu si se bucura. “Slava lui Dumnezeu, spune, nu-i nimc ca n-am masina. Am in schimb picioare sanatoase si pot merge. Cati oameni nu sunt cu picioarele taiate si nu se pot sluji pe sine, nu pot iesi la plimbare, ci le trebuie un om sa-i slujeasca, in timp ce eu am picioarele mele!”. Si un schiop se bucura cand spune: “Altii sunt lipsiti de amandoua picioarele!”.

Nemultumirea si nesatiul sunt un rau mare. Cel robit bunurilor materiale este stapanit mereu de mahnire si neliniste, pentru ca pe de o parte tremura ca sa nu piarda cele materiale, iar pe de alta parte ca sa nu i se ia sufletul. Intr-o zi a venit un bogat din Atena si mi-a spus: “Parinte, am pierdut legatura cu fiii mei; mi-am pierdut copiii!”. “Cati copii ai?”, il intreb. “Doi”, imi raspunde. “I-am crescut cu lapte de pasare. Tot ce au vrut au avut! Chiar si masina le-am luat”. Din discutie reiesea ca si el avea masina lui, si femeia sa pe a ei, si copiii lui pe a lor. “Binecuvantatule, i-am spus, tu in loc sa-ti micsorezi problemele, le-ai marit. Acum ai nevoie de un garaj mare pentru masini, de un mecanic pe care sa-l platesti de patru ori mai mult ca sa le repare, ca sa nu mai vorbim de faptul ca va primejduiti toti patru in fiecare clipa sa muriti. In timp ce daca ti-ai fi simplificat viata, familia ti-ar fi fost unita, v-ati fi inteles unul pe altul si nu ai fi avut aceste probleme. Nu sunt vinovati copiii tai, tu esti vinovat ca nu te-ai ingrijit sa le dai alta educatie”. O familie, patru masini, un garaj, un mecanic etc.! Ce are daca merge unul mai tarziu? Toate aceste inlesniri nasc greutati.

Alta data a venit un alt familist la coliba mea – familia lui era alcatuita din cinci persoane – si mi-a zis: “Parinte, avem o masina si m-am gandit sa-mi iau alte doua. Ne vor ajuta”. “Dar te-ai gandit cat te vor ingreuia? l-am intrebat. Pe aceea pe care o ai o pui acolo, intr-o gaura, pe toate trei unde le vei pune? Iti va trebui un garaj si o magazie pentru carburanti. Veti trece prin trei primejdii. Mai bine sa aveti una si sa va limitati iesirile. Veti avea atunci timp sa vedeti si de copii. Veti avea si liniste. Simplificarea este totul”. “Nu m-am gandit la aceasta”, imi zice.

- Parinte, ne-a spus cineva ca de doua ori nu si-a putut opri alarma masinii, o data petru ca a intrat o musca si a doua oara fiindca el insusi a intrat incorect in masina.

- Viata lor este muceniceasca, fiindca nu isi simplifica lucrurile. Cele mai multe inlesniri pricinuiesc greutati. Mirenii se ineaca in multimea lucrurilor. S-au umplut de inlesniri peste inlesniri si si-au facut viata grea. Daca omul nu isi va simplifica viata lucrurile, atunci o inlesnire ii va naste un nou sir de greutati. Cand eram mici faceam dintr-un mosor o jucarie minunata, si ne bucuram de ea. Copiii mici se bucura de o masinuta mai mult decat oricare din parintii lor atunci cand isi cumpara un Mercedes. Daca intrebi o fetita: “Ce vrei, o papusa sau un bloc de locuinte?”, vei vedea ca iti raspunde: “O papusa”. Asadar, copiii mici cunosc desertaciunea lumii.

- Parinte, ce ajuta mai mult pentru ca cineva sa cunoasca aceasta bucurie a cumpatarii?

- Sa prinda sensul cel mai adanc al vietii. “Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu…”. De aici porneste simplitatea si orice infruntare corecta a lucrurilor”

Cititi va rog si cateva profetii ale Cuviosului Paisie: Cuviosul Paisie Aghioritul: “Ortodocsii se vor ciocni cu cei din NATO”

Razboiul bate la usile Greciei…

Profetiile Parintelui Paisie si Proiectul Anatoliei de sud-est ( al 3-lea razboi mondial )

Pentru Acatistul Cuviosului, puteti intra aici: Pagina de Acatiste

Si, de asemenea, puteti citi si cateva din scrierile Sfantului Vasile cel Mare: Bogatie si filantropie

Un testament mantuitor

Folosul mantuitor al smereniei