FOTO: In vizita la Sfantul Teodosie de la Brazi

Astazi am fost la Manastirea Brazi, unde sunt moastele Sfantului Ierarh Mucenic Teodosie… de la Brazi – praznuit pe 22 septembrie. M-am trezit devreme si, chior de somn, (am dormit vreo 6-7 ore) ma imbrac si plec in statie sa iau microbuzul de Panciu… Nu m-am dus singur, ci cu mama si cu o vecina (oricum nu suport sa merg singur nicaieri, nici pana la magazin macar – daca nu vine nimeni cu mine, obligatoriu vorbesc la telefon )

Vine microbuzul dupa juma’ de ora de asteptare si ne urcam in el. Gropile din Focsani si de la iesirea din el mi-au amestecat toate organele, deh, e vina lui Bacinschi. Ajungem in Panciu – soc! - drumuri mult mai bune ca in Focsani. Mergem cam un kilometru si ajungem in curtea manastirii… Dupa ce ne-am rugat la sfintele moaste, am dat pomelnic si am vorbit cu parintele. Apoi ma izbeste gandul sa fac si niste poze – pacat ca nu m-am gandit mai devreme ca erau niste privelisti destul de frumoase pe drum… Dar prea mult nu le-am admirat pentru ca am o frica mare de inaltimi (brrr).

Vreau sa vedeti si niste poze, facute in incinta manastirii (parintele a zis ca e voie )

 

 

 

 

 

Doamne ajuta!

O scurta analiza asupra ceea ce se intampla cu blogosfera ortodoxa

Mi s-a acrit. Toata tevatura asta, toata cearta asta inutila pe tema buletinelor cu cip nu are sens. Acum a fost si dezbaterea asta organizata de M.A.I. care a angrenat o droaie de oameni isterizati care mai de care sa ajunga sa-si spuna punctul de vedere, pentru ca lumea sa stie punctul de vedere ortodox. Aiurea! De parca intereseaza pe cineva punctul de vedere ortodox. Pai daca ei vor sa distruga ortodoxia, de ce sa ii respecte punctul de vedere? Chiar nu vi se pare ca nu are niciun sens?

Am fost pus la spam de un blogger cu renume. Nu-i dau nume. Pfff… Mi-e sila de chestia asta, cica sa nu dau nume. De ce sa nu dau nume? Ei, iaca! Am fost pus la spam de saccsiv. Si de ce? Nu stiu. [eu intreb, eu raspund. C'est la vie!] Am pus si eu doua comentarii amarate pe blogul lui si, abracadabra alacazam, au disparut ca prin magie. Comentarii evident umane, ca nu aveam acum de ce sa ma apuc sa il injur, ca doar nu ma cheama Bataiosu. Dar nu. Gurul blogurilor ortodoxe wordpressiene a decis ca nu e bine. Si eu ascult. Deh, sfanta ascultare! Ce ma irita cand aud expresia asta, cica “sfanta ascultare”. Cand a fost canonizata ascultarea?! Si de ce trebuie sa fac ascultare de cineva care ma duce spre pieire? Daca cineva imi spune:

“Sinucide-te, ba, fa ascultare!”, eu ar trebui sa-l ascult?

Stupid. Pe acelasi blog umbla tinandu-se de mana (o mana imaginara, evidemment) o grupa de oameni care mai de care mai avizi dupa “adevar”, care mai de care sa stie cum functioneaza “SISTEMUL”! Ce ma intereseaza pe mine? Pana acum cateva zile, ma interesa. Eram si eu printre balosii carora li se scurgea saliva din gura (bleah, ce scarbos) uitandu-se la un blog care mai mult urca nivelul adrenalinei aiurea. Deci, revin la intrebare: Ce ma intereseaza pe mine? Pai, bai oameni buni, vorba lui Liviu Varciu (deh, sunt spalat grav pe creier de tv si de vedetele autohtone) daca eu stiu profetiile Sfintilor Parinti, ale Sfintilor contemporani, am Sfanta Scriptura pe raft, o citesc, citesc si capitolul Apocalipsa (chiar daca majoritatea nu inteleg mare lucru din el – nici eu) la ce imi mai trebuie mie sa stiu ce si cand si unde si cum si de ce se intampla un lucru? Daca Dumnezeu vrea sa ma ia, ma ia! Daca imi vine mie “sorocul”, atunci ma impiedic, imi sparg capul de o piatra si la revedere! De ce toata aceasta tevatura?! Cica pentru a te intari inainte de “mucenicie” Auzi la noi, “mucenicie”. Pai noi ne vedem deja mucenici inainte de a se intampla ceva concret? Pai noi decidem daca suntem sau nu vrednici sa devenim mucenici?! Sau Dumnezeu  (dupa spusele unei “legende vii”, adica Bataiosu Marian) e blocat pe undeva de nu stiu ce unde formate de oculta si habar nu are de noi? Si noi atunci suntem de capul nostru si ne luptam si cu diavolul si cu vrajmasii si cu oculta si cu Basescu si cu vecinul de la 3. Si, desigur, invingem, ca suntem un popor de invingatori…

Revenind la trendul anului 2010… Anul acesta se poarta cuvantul “mucenicie”. Mucenici pe internet, normal, ca noi suntem mai moderni decat vechii mucenici si ne facem mucenicia online. Se deschide Mozilla, se scrie http://saccsiv.wordpress.com/ in bara de sus si se incepe citirea… Desigur, apoi se continua cu linkuri de pe acelasi blog amintit de sus pe http://apologeticum.wordpress.com/ si pe blogul lui Danion, (nu-i stiu adresa si nu am chef sa o caut) si pe alte bloguri stiliste si semanatoare de seminte… de panica. Si, iata, un Mucenic Instant! Evident, se uita ca Dumnezeu controleaza tot, Dumnezeu stie tot… Atotcreatorul, Atotvazatorul, Atotstiutorul, si atat de multe Atot... Se uita ca Dumnezeu decide ce va fi cu noi, iar unica noastra treaba este sa ne rugam lui. Nu e nevoie sa se stie cine se roaga, cine nu, cine se duce la duhovnic, cine nu, cine se impartasesc, cine nu, etc. Nu avem nevoie de spovedanii online! Inteleg ca traim in vremea mucenicilor tehnologizati, dar sa nu parasim incinta!

Inca ceva, ceva ce imi sta pe limba, pe suflet, pe inima si pe toate organele. Mi se pare absolut idioata ideea de a se scrie mereu si mereu “SISTEM”, ”SISTEMUL”, “ELITE” etc. De ce cu litere de tipar? Nu era destul de evident subiectul si fara sa fie scos cu de-a sila in ochii cititorului-fan? Sau sa il scrii cu litera mare, parca ar fi vreo institutie, sau vreo persoana.

“SISTEMUL face, drege, ne controleaza, blabla”.

Mon Dieu! Cuvantul “sistem” se scrie cu litera mare cand este la inceput de propozitie, cand este un nume de persoana (Sistem Maria - suna aiurea, dar poate exista!) sau cand este un nume de formatie de muzica romaneasca - Sistem. In rest, de ce sa il scrii asa? De ce sa il scoti in evidenta? Ce are asa de muuulte lucruri de aratat acest cuvant din 6 litere de trebuie tratat cu atat de mult respect? Ma rog… Schimbam subiectul.

Acum, peste tot e moda sa se vada cifra “666″. Pe pereti, pe panouri, in ziare, in reviste, facand din acest lucru un adevarat scop in sine.

“Citesc aceasta revista ca sa vad daca are cifra 666 in ea”

Aha. Super. Si daca are, ce? Si daca nu are, tot la fel, ce? Obsesia asta duce in derizoriu ceea ce au descoperit niste unii inaintea noastra: 666 in sigla Disney, in sigla VISA (VISA = 666), etc. Aceasta a fost o mica introducere in ceea ce voi scrie mai departe.

Veaceslav, acel moldo-ruso-romano-belaruso-ucrainean care cauta profetii printre calugarii rusi, scrie dar nu da sursa (altfel spus baga o vorba in gura altcuiva), sau cand o da, o da in… rusa. Ei bine, acesta a “descoperit” cifra de mai sus intr-o reclama cu Shakira. Incredibil, extraordinar, senzational, wooow. Mie imi plac melodiile Shakirei, plus ca a spus ca mai degraba ar canta in fata unor ursi decat in fata evreilor  Industria muzicala este terminata, umpluta pana la refuz de masoni si de satanisti. Vedeti aici: UPDATE VIDEO Documentar: Cultul satanic din spatele industriei muzicale. Si intrebarea mea este: de ce? De ce sa stai sa cauti poze cu lady gaga, beyonce, rihanna si altele, cand stii ca de fapt ele oricum sunt masoane, sataniste, etc. Sa stai sa analizezi un videoclip care scoate in evidenta un anumit mesaj mai important, mai diferit, asa da. Dar sa cauti fiecare poza cu artisti in care fac ei nu stiu ce semne si se imbraca nu stiu cum…

Asa, acum sa o luam din nou cu saccsiv. Despre articolul lui: GRAV: Blogul „PUSTNICUL DIGITAL” indeamna sa nu participati la dezbaterea despre CARTEA ELECTRONICĂ DE IDENTITATE … Interesant ca ceea ce i se pare lui grav, mie mi se pare perfect normal Nu m-am dus si nici nu aveam de gand sa ma duc la adunarea aia la care au fost o gramada de probleme. Oare ce era asa de “GRAV”? Pentru ca, pana la urma, oricum a fost un fiasco total. Nu s-a filmat, nu au lasat lumea sa intre, in fine, n-am inteles prea bine, si nici n-am stat ca sa inteleg. Iata ce scria Pustnicul Digital atat de “GRAV”: Să nu participați: CARTEA ELECTRONICĂ DE IDENTITATE ÎN DEZBATERE PUBLICĂ. In sectiunea de fan club comentarii a lui saccsiv infierbantatii fac ce stiu ei mai bine: se infierbanta.

Pentru  mine, blogul asta este mai mult un hobby. Asa am invatat sa scriu repede la tastatura, asa am citit multe articole ziditoare pe blogosfera. Dar atat! Ma duc in continuare la scoala, imi vad de viata mea, cand am timp scriu pe blog, cand nu, nu. E absurd sa facem din blog un loc de munca. Sa renuntam la adevaratul loc de munca si sa incercam sa castigam bani din blog sau din donatii ale comentatorilor-fani… nu mi se pare in regula.

Inca o problema care ma deranjeaza:

“E tanar, habar n-are! Celalalt e batran, e intelept, sa-l ascultam pe el.”

Ce legatura are varsta? Daca omul, fie el si tanar, are dreptate, de ce trebuie sa-l ignoram? Pentru ca e tanar? Pfff… Si Ioan Istrate e batran. Si are o gramada de fani care mai de care mai isterizati de cutremure. Poate ca tot din cauza asta: batran = intelept. Nu spun asta ca sa ma apar pe mine, Doamne fereste! (si eu sunt mai tanar decat tineretea) Spun asta pentru ca asa mi se pare mie in regula si pentru ca asta este parerea mea. Atat.

Va rog sa scuzati articolul-pamflet de mai sus. Nu faceti ascultare de acest blog, de alte bloguri, sau de bloggeri cu nume sumbre. Aveti duhovnic, aveti de cine face ascultare, pentru ca duhovnicul e de la Dumnezeu. Daca duhovnicul nu va mantuieste, atunci e clar ca nici blogareala nu o va face.

Va rog sa cititi: RUGACIUNEA: “Lumina” si “Soarele” sufletului – Bucuria faptei bune

RUGACIUNEA: “Lumina” si “Soarele” sufletului – Bucuria faptei bune

Rugaciunea, ca dar de la Dumnezeu prin Biserica Sa catre toti fiii Sai, este calea cea mai sigura de acces in camara cea de taina a sufletului nostru, unde intram atat de rar si staruim a ramane acolo atat de putin. Prin urmare, rugaciunea din dar al lui Dumnezeu devine pentru rugator dar de mare pret pentru el insusi, imbogatindu-se cu o putere nebanuita, care-l face mult mai increzator in biruinta asupra tuturor relelor si chiar asupra cauzelor acestora.

Spre aceasta directie ne indeamna Domnul Insusi, sa incercam a calatori duhovniceste cat mai des, spre a-L intalni chiar pe El, ca prim locuitor, in “camara cea de taina” a inimii noastre, zicandu-ne:

“Cand te rogi, intra in camara ta” (Matei 6, 6)

Desi stim bine ca Mantuitorul este Cel dintai rugator pentru noi catre Tatal cel ceresc, Parintele nostru, al tuturor,

“Parinte, pazeste-i pe acestia pe care Mi i-ai dat”,

adica pe Sfintii Apostoli, ca prin ei, in rugaciune, sa fim cu totii una (Ioan 17, 21), observam, fiecare, cat de lunga este distanta intre a dori si a ne si ruga. Aceasta datorita libertatii pe care Dumnezeu ne-a dat-o spre a o utiliza in actiunile noastre.

Nu suntem asa de multi in masura de a si da curs pozitiv faptelor libertatii noastre. Dimpotriva, mult prea adesea, se vad cu ochiul liber efectele atat de negative ale initiativelor noastre, pornite din voia noastra libera, din autonomia noastra exagerata, atat fata de Dumnezeu, cat si fata de toti semenii din lumea noastra.

Nicicand nu ne este mai greu ca in contemporaneitate sa ne cunoastem limitele, esecurile si pacatele. Le “justificam” fara sa tinem seama de constiinta, nici de efectele unei astfel de atitudini.

Ne este aproape imposibil sa mai repetam si cu atat mai putin sa aplicam porunca Dumnezeului nostru Iisus Hristos din rugaciunea Sa, pe care ne-a oferit-o prin Sfintii Sai Apostoli:

“Faca-se voia Ta”.

Cu atat mai greu ni se pare a fi si alta chemare din aceeasi rugaciune:

“Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri” (Tatal nostru, Matei 6, 10-12).

Toate acestea, prea bine cunoscute de oricare dintre noi, sunt evidenta si permanenta neputintei si lipsei de vointa de a ne mai ruga. S-a observat ca si cei ce se roaga nu se mai roaga cum trebuie, dupa randuiala dumnezeiasca, aceea care ne conduce spre Dumnezeu, si nici cat trebuie pentru a-L aduce pe El in apropierea noastra. Chiar daca incercam sa ne rugam cat trebuie si cum trebuie, pe fiecare in parte ne copleseste multitudinea cererilor pe care le exprimam in rugaciune. De asemenea, ne excludem pe noi insine din starea de daruitori in masura de a oferi si altora ajutorul nostru.

Iata de ce realizam, inca o data, spusa parintilor rugatori privind greutatea rugaciunii, ca si lucrarea plugarului pe un pamant extrem de secetos, uscat si bolovanos.

Chemarea Bisericii:

“Rugati-va neincetat!”,

sau spusa parintelui Arsenie:

“Cine se roaga numai cand se roaga, acela nu se roaga!”,

deasa pomenire in stare de rugaciune a numelui Mantuitorului se izbesc de refuzul nostru sub tot chipul si in tot felul de justificari. Insa, absenta rugaciunii din viata noastra de crestini, declarati doar oficial, inseamna o imensa pierdere spirituala pentru noi toti si incet-incet, o racire regretabila a comuniunii si fratietatii, ca daruri de la Dumnezeu pentru o vietuire fireasca.

Firescul din viata si bucuria din fapta sunt tintele de atins prin reconvertirea noastra la cele ce ne-au lasat, ca modele de traire, inaintasii nostri, in Biserica si in tara noastra.

Precum ne scolim, cu bucurie, la toate chemarile de imbunatatire a metodelor de reusita in viata sociala, cu atat mai evidenta ar trebui sa fie dorinta si vointa de a ne imbunatati sufleteste si personal, ca oameni.

Rugaciunea este calea sigura si dar autentic de la Dumnezeu pentru redobandirea starii de normalitate, pentru reinvatarea limbajului de comunicare cu El si de refacere a comuniunii, a starii de fratietate autentica si binefacatoare tuturor.

Fara a invata alfabetul, primele cuvinte ale abecedarului si mai apoi, fara parcurgerea etapa cu etapa, a cunostintelor minimale de vocabular, nu vom putea descifra o propozitie si nu vom putea citi o pagina. Asa cum urmam insa toti instruirea necesara, calauziti de dascalii nostri, tot astfel, Dascalul nostru ceresc, Mantuitorul Iisus Hristos, in scoala Sa din Biserica Sa si din “camara sufletelor noastre si inimilor noastre”, ne invita la parcurgerea, zi de zi, a initierii in taina “sfintitoarei a toate” in viata – rugaciunea.

Fara a ne ruga personal ori de cate ori este nevoie – si tot timpul este nevoie – nu vom mai reusi sa ne recunoastem nici ca fii ai lui Dumnezeu si nici ca frati intre noi!

Iata de ce staruim a va indemna sa va rugati, iubiti frati crestini, ca Domnul sa va dea rugaciune, ca sa-L putem primi ca oaspete intru noi si intre noi, spre a ne da “cele bune si de folos sufletelor si trupurilor noastre si pace lumii!” Asa ne sfatuieste si un cuvant duhovnicesc de la parintii imbunatatiti:

“Cand Biserica lui Dumnezeu te cheama la rugaciune, sa lasi lucrarile cele pamantesti si sa te sui la cerul cel pamantesc, cu tragere de inima. Sa mergi la hrana cea sufleteasca, precum Petru si Ioan la mormantul Domnului. Iar dupa ce vei merge la sfanta biserica, sa gandesti: oare n-ai maniat pe cineva in mersul tau la vreun lucru oarecare? Apoi, in tot chipul, sa te sarguiesti ca sa izgonesti ceata maniei si asa, frumusetea rugaciunii va lumina, ca soarele, sufletul tau. Sa nu zici: <<Am gresit mult si sunt nelegiuit si nu pot sa cad inaintea lui Dumnezeu>>. Nu deznadajdui, adica, ci inceteaza a mai gresi de acum inainte si, cu puterea Milostivului Dumnezeu, nu vei fi rusinat. De vrei sa ai pocainta adevarata, apoi s-o arati pe ea si cu fapta… Si asa vei fi fiu al Evangheliei si fiu al Invierii si mostenitor al vietii ce va sa fie” (Prolog, 15 iulie).

Sa ne ajute Dumnezeu si pe noi, pe toti cei ce ne indreptam catre sufletele dornice de comunicare cu El prin rugaciune, sa primim, cu adevarat, vointa si timpul de rugaciune cu rabdare si smerenie, asa cum ne indruma toate tocmirile sfinte.

Sa ne rugam Mantuitorului s-o arate catre noi toti, duhovniceste, prin Duhul Sfant Care “ne da rugaciune cand ne rugam”, “ca pe painea noastra cea de toate zilele” aici si in Imparatia cerurilor.

“Pentru ca noi toti sa ne rugam cu folos pentru noi, pentru semenii nostri si pentru toata lumea, Domnului sa ne rugam!”

Casian, Episcopul Dunarii de Jos

Textul de mai sus este preluat din carticica mea de rugaciuni, unde tine loc de prefata L-am citit si eu si mi s-a parut ziditor, mai ales acum, cand lumea sta pe net 24 din 24 citind, criticand, facand miopie, glaucom, cataracta si alte boli oculare, de la prea mult bloggarit despre cipuri si altele… [ Ce alegem: frica de Dumnezeu, sau frica de Cip? ]

Cititi va rog si: Arhimandritul Justin Popovici: CUM se citeste Biblia si DE CE?

Ce inseamna cultul religios

Ce alegem: frica de Dumnezeu, sau frica de Cip?

Avand in vedere toata agitatia care s-a facut in ultima vreme pe aceasta tema, m-am gandit si eu sa fac un articol, in care sa-mi expun mica si umila mea parere, care poate fi proasta sau buna, Dumnezeu stie. Subiectul, care de ceva vreme a devenit chiar stresant, este “vesnicul” cip. Discutiile aprinse care au aparut pe seama lui, pe seama buletinelor, a cardurilor de sanatate, a carnetelor de sofer, toate acestea continand cip, nu fac altceva decat sa… isterizeze lumea, iar pe cei mai slabi din fire (poate inclusiv pe mine) sa ii arunce intr-o deznadejde crunta.

Nu spun ca cipurile din acte sunt bune, Doamne fereste! Sper sa nu ma intelegeti gresit, asa cum fratii de la RazboiintruCuvant au fost intelesi gresit si acuzati, pe nedrept, ca “s-au schimbat” si ca acum sustin cipuirea. Spun doar ca aceasta psihoza si aceasta paranoia care s-a format in mintea oamenilor nu e buna si clar nu e in spiritul ortodox, in spiritul in care ne-a invatat Mantuitorul nostru sa traim. In primul rand, pentru ca arunca oamenii in deznadejde, dupa cum am spus un pic mai sus. In al doilea rand, pentru ca oamenii ajung sa-si faca diferite planuri, “sa plecam in padure”, “sa ne mutam in pesteri”, “sa ne adunam in diferite comunitati restranse si sa stam acolo” ca pinguinii si, de asemenea, si le expun public, ca sa afle si altii de ele. Astfel, normal, si vrajmasul afla de aceste planuri.

Sa facem un exercitiu de imaginatie. Ne imaginam ca suntem mai multi oameni adunati la o masa, intr-o sala, cu un inamic comun. Vorbim despre el, facem planuri cum sa scapam de el, sau cum sa fugim de el, etc. Surpriza este ca acest inamic ne-a pus microfoane pe sub masa, pe sub scaune, in toata sala. Iar daca zbieram in gura mare de aud si vecinii ce vrem sa facem, aude si vrajmasul si planul este kaput. In schimb, daca am vorbi in soapta, inamicul nu ne-ar mai auzi… Asa si in viata noastra de toate zilele: daca am vorbi in soapta, doar in inima noastra, daca am sti doar noi ce ar trebui facut, planul ne-ar putea iesi.

Dar s-a gandit cineva ca poate are si Dumnezeu un cuvant de spus? Poate nu se va ajunge pe drumul asta la implantare, din cip in cip, sa se ajunga la un singur cip mic dar puternic. Numai Dumnezeu stie ce se va intampla, iar daca vedem lepadarea sau sfarsitul in orice semn care, normal, trebuie sa apara inainte de sfarsitul lumii acesteia (prin aceste semne Dumnezeu anuntandu-ne ca nu mai e mult pana la a doua venire a Sa) ajungem sa nu mai fim crezuti de nimeni la un moment dat, si, poate, nu ne mai credem nici pe noi insine.

Ieri a aparut un interviu al Parintelui Justin realizat de monahia Fotini pe care il puteti gasi pe site-ul revistei Atitudini. Un interviu care contine cateva emanatii care sunt sigur ca nu vin de la Parintele Justin. De exemplu, caderea graduata din Har, apoi pare ca se adreseaza unor Sfinti, nu noua, unor mireni plini de pacate. Apare si expresia “razboi climatic si biotronic” (un pic cam prea stiintifica pentru un monah, nu credeti?). In fine, parerea mea este ca interviul Parintelui a trecut prin multe maini (sau multe guri?) ale gloatei de la Petru-Voda pana cand sa ajunga sa fie servit bloggerilor care abia asteptau ceva care sa le ridice tensiunea. Vedeti, va rog, o analiza mult mai buna si , de asemenea, mult mai ampla asupra acestui subiect: Marcu 4,24: “Cu ce (dublă) măsură măsuraţi, vi se va măsura [...]“

Un articol foarte bun gasiti de asemenea si la articolul Parintele Metodie de la Optina despre actele cu cip si lucrarea “tainei faradelegii”: “ORICINE TRAIESTE IN PACAT ARE DEJA SEMNUL LUI ANTIHRIST PE FRUNTE SI PE MANA DREAPTA, CHIAR DACA REFUZA DOCUMENTELE DE IDENTITATE”, al fratilor de la RazboiintruCuvant.

Parerea mea, pe care mi-am pronuntat-o si pe blogul Pustnicului Digital, la articolul Șase-șase(șase), vine pecetea!, si pe care nu mi-am schimbat-o, este ca mi se pare total absurd “sa plecam in padure cu un rucsac (?!), un cutit”, etc. Parca am fi la camping. Cum adica sa plecam in padure?

“Mergem la munte si racaim cu lama cutitului scoarta de copac [cu furnici, larve... nutritiva ] pe care o mancam? Si rucsacul probabil il folosim la strangerea scoartei de copac pe care sa o dam sotiei, copiilor, soacrei si vecinilor, acestia asteptandu-ne costumati cu o frunza in jurul zonei pelviene, intr-o scorbura.”

“Sfantul Ioan Botezatorul a trait hranindu-se cu lacuste si miere salbatica. Probabil imaginatia unora spre acest exemplu tinde sa se duca. In primul rand, doar sa ne imaginam ca ne comparam cu Inaintemergatorul Domnului este o hula mare cat tot wordpress-ul, la cate pacate avem, mai ales eu. Plus ca pe noi ne-ar manca de vii albinele alea si numai daca ne-am apropia de mierea lor…”

Dar:

“Momentul plecarii sigur va veni. Eu ma gandeam la faptul ca nu se stie daca vom trai pana atunci. Nu are niciun rost sa plecam de acum din cauza buletinelor, pentru ca oricum razboiul va distruge aproape tot. Plus revolte, plus secete, foamete, plus boli…”

“Oricum antihrist nu o sa treaca prin toate etapele astea: pasaport, buletin, carnet de sanatate, etc. Astea sunt asa, ca sa ne obisnuiasca cu ideea de cip si sa nu ni se para ceva extraordinar de iesit din comun cand o sa vrea sa ne aranjeze in sir indian la implantare cu RFID. Parerea mea.”

Mai sus m-am citat singur, nadajduind ca ce am scris este, cat de cat, corect.

Tema aceasta a cipului din acte duce la multe exagerari, provocand psihoza, tulburare, cand, de fapt, singurul mod in care vom putea lupta impotriva lor este prin: rugaciune, pocainta, smerenie, spovedanie, impartasanie cine are dezlegare, etc. Fiindca pentru pacatele noastre se intampla toate!

“Privegheati dar in toata vremea rugandu-va, ca sa va intariti sa scapati de toate acestea care au sa vina si sa stati inaintea Fiului Omului” (Luca, 21: 36)

Apocalipsa nu poate sa dispara, asa, in neant, si sa nu mai vina niciodata, dar poate sa fie amanata! Iar pentru acest lucru se cere de la noi mai ales pocainta, sa ne ierte Dumnezeu de pacatele pe care le-am facut si sa incercam sa nu facem altele mai grave.

“Iata te-ai facut sanatos, de acum sa nu mai gresesti, ca sa nu-ti fie ceva mai rau.”(Ioan 5,14)

Va rog sa cititi acest comentariu amplu si foarte edificator al fratilor de la RazboiintruCuvant, care a venit ca raspuns pentru saccsiv.

Citez din el cateva paragrafe:

“Apoi, aceasta accentuare exagerata si cam fixista a unui singur pericol a ridicat mari semne de intrebare pentru cineva care stie cat de iminente sunt alte catastrofe care vor face ca toata realitatea sa se transforme radical si tragic pentru cei mai multi dintre noi… Si sa ajungem ca, uitandu-ne fix numai in directia cipurilor, sa ne trezim, panicati, nepregatiti deloc pentru alte necazuri mari si pentru moartea care ne poate lua mult mai devreme. Buletinele ca buletinele, se mai pot amana, fenta, putem sa nici nu apucam sa expire cele vechi, dar cand va incepe un razboi sau cand vom trece printr-un mare cutremur, cand nu vom mai avea ce manca, la ce ne va fi folosit toata tevatura de acum? Nu, ci tocmai fiindca solutiile nu sunt lumesti, ci duhovnicesti, cautarea noastra trebuie sa fie tot una duhovniceasca! Si mai putina vorbarie si mai multa viata! Si, sa nu uitam, mai mare grija la infiltrati, agitati si provocatori….”

“Asadar, nu gravitatea vremurilor pe care le traim, nu caracterul antihristic in logica introducerii noilor acte este la mijloc, dupa cum diversionist cauta sa fie mutata discutia, ci competenta de a se pronunta ultimativ pe chestiuni ce tin de viata si moartea oamenilor. Cu atat mai mult cu cat chiar ei insisi marturisesc ca nu este vorba de pecete si de lepadare de harul botezului. Pentru ca, sa avem iertare, dar de cand avem acest blog tot vorbim despre iminenta apocalipsei si despre cum se construieste marele moloh antihristic! Dar astfel de fapte de putere nu sunt pentru masurile unor alde neica-nimeni ca noi, niste mireni vai de capul lor. De fapt, a fi profet nu este pentru oricine, nici macar pentru toti parintii duhovnicesti buni, de altfel! O asemenea PUTERE nu e pentru noi, cum arata marele parinte Epifanie Teodoropoulos comentand pilda biciuirii vanzatorilor din Templu”

Apocalipsa se apropie de 2000 de ani. De atunci Sfantul Ioan Botezatorul, Inaintemergatorul Domnului, a propovaduit:

“Pocaiti-va, ca s-a apropiat Imparatia Cerurilor!”

Cel mai mare frica nu trebuie sa o avem pentru cipurile astea, ci trebuie sa ne fie frica de Judecata, pentru ca la Judecata de Apoi nu vom mai avea nicio sansa de intoarcere… Sa fim bine-placuti lui Dumnezeu, iar rezultatele nu vor intarzia sa apara: Adevarul Sau ni se va descoperi noua.

In crezul nostru Ortodox scrie asa:

“Astept invierea mortilor, si viata veacului ce va sa fie. Amin”

Nu scrie:

“Astept si tremur de frica lui antihrist, si a cipurilor sale.”

Iata ce mai scrie Sfantul Ioan Teologul in Apocalipsa:

“Pentru ca ai pazit cuvantul rabdarii Mele, si Eu te voi pazi pe tine de ceasul ispitei ce va sa vina peste toata lumea, ca sa incurce pe cei ce locuiesc pe pamant.” (Apocalipsa, cap. 3) Hristos catre Ingerul Bisericii din Filadelfia.

Nadejdea noastra sa fie doar la Hristos Mantuitorul nostru, pentru ca a Lui va fi, in final, victoria. Doamne, ajuta!

Arhimandritul Justin Popovici: CUM se citeste Biblia si DE CE?

Biblia este intr-un anume sens biografia lui Dumnezeu in aceasta lume. Intr-insa Cel de Neinteles cu mintea S-a descris pe Sine intr-un oarecare sens.

Sfintele Scripturi ale Noului Testament sunt o biografie a Dumnezeului Celui intrupat in aceasta lume. Intr-insele se istoriseste felul in care Dumnezeu, pentru a Se descoperi pe Sine oamenilor, L-a trimis pe Dumnezeu-Cuvantul, care S-a intrupat si S-a facut om – si ca om le-a spus oamenilor totul despre ceea ce este Dumnezeu, tot ceea ce Dumnezeu voieste de la lumea aceasta si de la oamenii dintr-insa.

Dumnezeu-Cuvantul a descoperit planul lui Dumnezeu pentru lume si dragostea Sa fata de lume. Dumnezeu-Cuvantul le-a vorbit oamenilor despre Dumnezeu cu ajutorul cuvintelor, in masura in care cuvintele omenesti Il pot cuprinde pe Dumnezeu Cel necuprins.

Tot ceea ce este de trebuinta pentru aceasta lume si pentru oamenii dintr-insa – Domnul le-a aratat in Biblie. Intr-insa El a dat raspuns la toate intrebarile. Nu exista vreo intrebare care sa tulbure sufletul omenesc si care sa nu-si afle raspunsul, fie direct, fie indirect, in Biblie.

Oamenii nu pot imagina mai multe intrebari decat raspunsurile care se afla in Biblie.

Daca se intampla ca sa nu afli cumva raspunsul la vreuna dintre intrebarile tale in Biblie, inseamna ca fie ai pus o intrebare fara sens, sau nu ai stiut sa citesti Biblia si nu ai terminat de citit raspunsul din ea.

In Biblie Dumnezeu a facut cunoscut:

1. ce este lumea; de unde a venit ea; de ce exista ea; unde ii este inceputul; cum va sfarsi ea;
2. ce este omul; de unde vine el; unde se duce el; din ce este alcatuit el; care este scopul lui; cum va sfarsi el;
3. ce sunt animalele si plantele; care este scopul lor; la ce sunt ele folosite;
4. ce este binele; de unde vine el; catre ce se duce el; care este scopul lui; cum poate fi atins;
5. ce este raul; de unde vine; cum a ajuns la existenta; de ce exista; cum va sfarsi el;
6. ce sunt dreptii si ce sunt pacatosii; cum devine un om drept si cum un drept trufas devine un pacatos; cum Ii slujeste omul lui Dumnezeu si cum ii slujeste satanei;
7. totul – de la inceput pana la sfarsit; intreaga cale a omului de la trup la Dumnezeu, de la conceperea sa in pantecele mamei sale si pana la invierea sa din morti;
8. ce este istoria lumii, istoria cerului si a pamantului, istoria omenirii; care este cale, scopul si sfarsitul lor.

In Biblie Dumnezeu a spus absolut tot ceea ce era necesar de spus oamenilor. Biografia fiecarui om - a tuturor fara exceptie – se afla in Biblie.

Intr-insa fiecare dintre noi se poate gasi infatisat si pe de-a-ntregul descris in amanunt: toate acele virtuti si vicii pe care le ai si ce le poti avea sau nu le poti avea.

Vei afla caile pe care propriul tau suflet si al oricarui alt om calatoreste de la pacat la nepacatuire, precum si intreaga cale de la om la Dumnezeu si de la om la satana.

Vei afla mijloacele de a scapa de sub povara pacatului.

Pe scurt, vei afla istoria completa a pacatului si a pacatoseniei si completa istorie a dreptatii si a dreptilor.

Daca esti innegurat vei afla mangaiere in Biblie; daca esti trist, vei afla bucuria, daca esti manios - liniste; daca esti pofticios – infranarea; daca esti aiurit – intelepciune; daca esti rau – bunatatea; daca esti criminal – mila si dreptatea; daca urasti aproapele – dragostea.

In ea vei afla un remediu pentru toate viciile tale si punctele tale slabe, precum si hrana pentru toate virtutile si realizarile tale.

Daca esti bun, Biblia te va invata cum sa ajungi si mai bun; daca esti bland, Biblia te va invata blandetea ingereasca; daca esti inteligent, ea te va invata intelepciunea. Daca apreciezi frumusetea si muzicalitatea stilului literar, nu exista nimic mai frumos si mai miscator decat cele ce se afla in cartile lui Iov, Isaia, Solomon, Davis, Ioan Teologul si Sf. Apostol Pavel. Aici muzica – muzica ingereasca a vesnicului adevar al lui Dumnezeu – este invesmantata in cuvinte omenesti. Cu cat citesti si studiezi mai mult Biblia, cu atat mai mult afli ratiuni de a o studia cat mai des si mai frecvent cu putinta.

Dupa Sf. Ioan Hrisostom, ea este ca o radacina aromata, care raspandeste din ce in ce mai multa mireasma cu cat o freci mai mult.

La fel de important pe cat este cunoasterea faptului de ce trebuie citita Biblia, este si cunoasterea felului in care trebuie citita Biblia.

Cele mai bune calauze in acest scop sunt Sf. Parinti, in frunte cu Sf Ioan Hrisostom care, intr-un stil oral, a scris a cincea Evanghelie.

Sfintii Parinti recomanda o atenta pregatire inainte de a citi si studia Biblia; dar in ce consta aceasta pregatire?

Mai intai de toate in rugaciune. Roaga-te Domnului sa-ti lumineze mintea pentru a putea intelege cuvintele Bibliei – si spre a-ti umple inima cu harul Sau - spre a putea simti adevarul si viata acelor cuvinte.

Sa luati aminte la faptul ca acestea sunt cuvintele lui Dumnezeu, pe care El le gaseste si ti le face cunoscute tie, personal. Rugaciunea, dimpreuna cu alte virtuti aflate in Evanghelie, este cea mai buna pregatire pe care o poate infaptui un om pentru a intelege Biblia.

Cum ar trebui sa citim Biblia? Cu rugaciune si cu evlavie, caci in fiecare cuvant se afla o alta picatura din adevarul cel vesnic, iar toate cuvintele laolalta formeaza oceanul nemarginit al Adevarului Celui Vesnic.

Biblia nu este o carte, ci viata, deoarece cuvintele sale sunt “duh si viata” (Ioan 6: 63). Prin urmare, cuvintele sale pot fi intelese daca noi le studiem cu duhul dintr-insa si cu viata vietii sale.

Ea este o carte care trebuie citita cu viata - prin punerea ei in practica. Intai trebuie s-o traiesti si mai apoi s-o intelegi.

Aici sunt valabile cuvintele Mantuitorului:

“De vrea cineva sa faca voia Lui, va cunoaste despre invatatura aceasta daca este de la Dumnezeu” (Ioan 7:17).”

Faceti voia Lui, ca sa o puteti intelege. Aceasta este regula fundamentala a invataturii ortodoxe.

La inceput, citesti de obicei Biblia la repezeala, apoi din ce in ce mai incet, pana cand in cele din urma vei incepe sa o citesti cuvant cu cuvant, deoarece in fiecare cuvant descoperi un adevar vesnic si o taina inefabila.

In fiecare zi, citeste cel putin un capitol din Vechiul si Noul Testament, dar pe langa aceasta, pune o virtute din fiecare in practica. Sa o practici pana cand aceasta iti va deveni un obicei.

Sa spunem, de pilda, ca cea dintai virtute este iertarea jignirilor. Fie ca aceasta sa ne devina o indatorare zilnica. Si odata cu ea roaga-te Domnului:

“O, bunule Doamne, daruieste-mi dragoste fata de cei ce ma jignesc!”

Iar atunci cand aceasta virtutea va deveni obicei, fiecare dintre celelalte virtuti de dupa ea iti vor fi mai usor de indeplinit si tot asa pana la cea din urma.

Lucrul cel mai de seama este acela de a citi Biblia, cat mai mult cu putinta.

Atunci cand mintea nu intelege, inima va simti; iar daca nici mintea nu intelege si nici inima nu are simtire, citeste-o din nou deoarece prin lecturarea ei tu sadesti cuvintele lui Dumnezeu in sufletul tau.

Si acolo ele nu vor pieri, ci vor trece treptat si imperceptibil in firea sufletului tau; si se va intampla cu tine ceea ce Mantuitorul a spus despre omul care:

“arunca samanta in pamant, si doarme si se scoala, noaptea si ziua, si samanta rasare si creste, cum nu stie el” (Marcu 4: 26-27).

Lucrul de capetenie este acesta: sadeste si Dumnezeu este Cel ce face sa creasca ceea ce s-a sadit (I Cor. 3:6). Dar nu te grabi spre succes, ca nu cumva sa ajungi ca cel care sadeste azi, iar maine deja voieste sa secere.

Citind Biblia tu aduci drojdie la plamada sufletului si a trupului tau, care treptat creste si umple sufletul pana cand a patruns totul in el si il face sa creasca odata cu adevarul si dreptatea Evangheliei.

In orice situatie, parabola Mantuitorului cu semanatorul si samanta poate fi aplicata fiecaruia dintre noi. Samanta Dumnezeiescului Adevar ne este data in Biblie.

Arhimandrit Justin Popovici

Deci, iata cat de importanta este Biblia in viata unui crestin. Totusi, exista si niste unii care o considera o simpla revista lectura “de weekend”, fara prea mari repercursiuni asupra mantuirii noastre (vedeti aici: Despre Marian Bataiosu – alias Vanga de Romania).

Totusi, sa nu uitam ceea ce este esential (un fel de rezumat asupra articolului de mai sus):

1. Sfanta Scriptura este biografia Dumnezeului nostru, al tuturor;
2. Intr-insa Domnul a dat raspuns la absolut toate intrebarile omului;
3. Din ea aflam tot ceea ce tine de pacat, de dreptate, de rau si de bine;
4. Ne ajuta sa inlocuim pacatele si viciile cu virtuti.

Cititi va rog si: Ce inseamna cultul religios

VIDEO: Troparul Adormirii Maicii Domnului si stihiri

Cititi va rog si: Cuvant la Adormirea Maicii Domnului

Cuvant la Adormirea Maicii Domnului

Sfânta zi de astazi, în care praznuim Adormirea Maicii Domnului, este perceputa de tot neamul românesc crestin ca ziua mamei – Mama lui Dumnezeu. În aceasta zi, multi crestini îsi fac loc în gândurile lor pentru Maica Luminii, iar cei cu râvna si dragoste crestineasca îsi îndreapta pasii spre Biserica spre a o cinsti cum se cuvine pe Maica lui Dumnezeu.

Viata ei a fost fara de pacat si adormirea ei a fost întru Domnul, pentru ca trupul ei s-a înaltat la cer împreuna cu sufletul, la slava lui Dumnezeu si a Fiului sau. De atunci si pâna astazi, ea ne vegheaza zi de zi, gata oricând sa nu ne refuze rugaciunile si sa nu ne paraseasca în necazuri si primejdii, daca o chemam în ajutor. De aceea, în aceasta zi de 15 august, gândindu-ne cu evlavie la Maica Domnului, o putem vedea ca pe salvatoarea noastra.

Voia lui Dumnezeu a fost ca Fiul Sau sa aiba o Mama, care acum e a noastra, a tuturor crestinilor. Maica Domnului ridica apelativul de “mama” la gradul de sfintenie. Nimic mai curat, mai dulce, mai sfânt ca numele de mama. O mama buna este un înger vazut pe care Dumnezeu l-a pus lânga noi ca sa ne sprijine în suferinte. Acolo unde este mama, e si familia. Mama aduce dragoste si caldura, lacrimi si jertfa, iar tatal aduce puterea.

Cine îmblânzeste totul în fiecare familie? Mama. Cine dar poate cu siguranta sa îmblânzeasca mânia lui Dumnezeu decât Mama Suprema-Maria? Se cuvine dar, sa avem deplina piosenie fata de Maica Domnului. De acolo, de sus, ea stie sa încalzeasca inimile noastre cu flacara arzânda sau pâlpâinda a credintei, si, de gresim sau nu, ea stie sa ne pasuiasca mereu cu întelegere si dragoste materna, necontenind a se ruga pentru izbavirea noastra din nevoi si ispite ce nu le putem duce.

Prin aceasta este Maica cerului si a pamântului, pentru ca pe de o parte ne acopera cu lumina puternica a ochiului cerului pe care, pacatosi fiind, n-am putea-o privi, iar pe de alta parte ne ajuta sa ne ridicam din tina pacatului. De câte ori nu ne scapa Sfânta Fecioara Maria din grele încercari fara ca noi sa ne dam seama, fara ca noi sa recunoastem ori sa-i multumim pentru ajutorul dat?! N-au fost îndeajuns lacrimile pe care le-a varsat când si-a vazut Fiul mort pe cruce, si astazi alte lacrimi mult mai amare o sfâsie.

Cum ar putea Maica Luminii sa se bucure, atunci când o parte din femei, mame de altfel, despart pe tata de copii, despart pe acestia de împaratia lui Dumnezeu, lasându-i sa umble în întuneric?! Daca Maica Sfânta sufera si plânge pentru o întreaga lume, oare voi, mame ori sotii, n-ati putea rabda în tacere pentru familia voastra? Ati împarti atunci din lacrimile Sfintei Marii si, vazându-va dragostea si sacrificiul, Dumnezeu S-ar milostivi si v-ar preschimba lacrimile în fericirea pe care, poate, nici n-ati visat-o. Dar, în lumea aceasta, când unele femei se cred mult mai presus decât barbatii lor, e greu chiar si pentru Maica Domnului sa le învete sa mai verse o lacrima, de aceea, plânge ea pentru toti. Oare nu plânge cu mult mai multa durere, atunci când alte femei îsi omoara pruncii nevinovati, în multe chipuri, pentru a trai mult mai bine?!

Pentru lacrimile si durerea Sfintei Marii, Maica a noastra, a tuturor, va rog pe dumneavoastra, femei, mame, sa va întelegeti cu raspundere rolul pe care vi l-a încredintat Dumnezeu. Fiti mame si femei crestine si veti avea bucurie vesnica! Priviti la televizor si vedeti ce este femeia necrestina! Priviti si-n biserica si vedeti femeia crestina! Oare ce este mai bine placut lui Dumnezeu: luxul, egoismul, desfrâul femeii necrestine ori modestia, sacrificiul si ascultarea femeii crestine?! Meditati singure!

Sa va ajute Dumnezeu în întreaga menire ce v-a fost încredintata, iar cele ce purtati numele de Maria si derivatele lui, sa traiti întru multi ani!

Pr. Prof. Panait Marcel

Sursa: http://parohiasfvasile.8m.com/adormireaMD.htm

Parintele Nicolae de la Rohia – Despre credinta

Textul evanghelic, atat in referatul lui Matei (8, 22-35) cat si in referatele lui Marcu (4, 36-41) si Luca (8, 23-27) foloseste cuvantul “credinta” (“cum de nu aveti credinta?” sau “unde este credinta voastra?” sau iarasi “putin credinciosilor”), dar in pericopa linistirii (potolirii) furtunii de pe mare eu unul socotesc termenul “incredere” mai potrivit.

Domnul isi cearta ucenicii pentru doua pricini: ca sunt fricosi si ca le lipseste credinta. Fricosi cu adevarat nu s-ar zice ca sunt, deoarece pericolul a fost real si iminent (de calificativul infamant “fricos” invrednicindu-se socot, mai degraba cei pe care ii tulbura si-i zapacesc simpla eventualitate a unei amenintari); tustrele pericope vorbesc fie de-o furtuna atat de mare incat corabia se acoperea de valuri, fie de valuri ce se pravaleau peste corabie (si corabia era aproape sa se umple), fie de corabia ce se umplea de apa asa incat erau in primejdie; in asemenea cazuri de pericol real si iminent poate ca nu de frica trebuie sa fie vorba ci de alarma legitima. Si, tot astfel, poate ca in loc de substantivul “credinta” este mai adecvat, mai oportun cel de “incredere”. De aceasta, gandesc, au dat mai ales dovada ca sunt lipsiti apostolii. N-au pus temei pe actualitatea prezentei in corabie a invatatorului lor, nu au dat crezare simtamantului, intuitiei, convingerii ca nimic rau nu li se poate intampla atata vreme cat se afla sub obladuirea imediata a lui Hristos. Se vede, totusi – recunosc – si necredinta propriu-zisa, parca au uitat care este insotitorul lor. Au uitat de buna seama, deoarece toti se mira dupa ce vantul inceteaza si marea se astampara, si se intreaba:

“Cine o fi Acesta Care porunceste, iar vantul si apa Il asculta?”

Emotiile si starea de spirit pe care le cunosc ucenicii pe corabia incercata de valuri nu sunt specifice vietii pamantesti a Mantuitorului. Ele isi au echivalentul in diferite imprejurari ale istoriei profane, unde, in acelasi fel, se vadeste neincrederea. Cand Cezar trece din Galia in Britania si se dezlantuie o puternica furtuna pe bratul de apa dintre cele doua tari, sotii lui, de asemenea, sunt cuprinsi de panica. Ii cearta Cezar:

“Oare nu stiti cine este cu voi? Oare nu pricepeti ca nimic cu adevarat rau nu are putere asupra voastra cata vreme sunteti cu Cezar?” (nu spune: cu mine, vorbeste la persoana a treia, se obiecteaza – ca in De bello gallico, se desprinde parca de sinele sau)

Baltazar Gracian in Criticonul observa:

“Barbatilor de seama si primejdiile le stiu de frica sa le poarta respect: moartea uneori nu se-ncumeta sa-i infrunte, iar ursita se potriveste dupa firea lor”

Gracian citeaza si el “tempestele” lui Cezar si mai adauga si naparcile care l-au iertat pe Hercule, otelurile pe Alexandru Macedon, gloantele pe imparatul Carol Quintul. S-ar zice ca stihiile, primejdiile, armele ucigatoare nu se ating, nu au liber acces asupra anumitor oameni atata vreme cat acestia nu au implinit sarcina incredintata lor, cat timp nu si-au predat mesajul. Cezar pe corabia din Canalul Manecii pare a detine informatia ca nu si-a jucat inca rolul in intregime, ca nu a predat lumii mesajul sadit de Istorie in cugetul si in mintea sa. Aceeasi liniste la Hristos pe Marea Tiberiadei, in timpul furtunii: stie prea bine ca inca nu I-a venit ceasul. De aceea doarme pasnic, de aceea isi invinovateste (desi poate in pripa) discipolii si ii dojeneste ca nu au credinta. Intr-adevar, cand esti intr-o oarecare imprejurare pizmasa cu Acel caruia I-ai afierosit toata puterea ta de iubire si de crezamant, nu-ti este ingaduit sa te mai ingrijorezi, sa te mai indoiesti, sa cugeti ca sortii au cazut potrivnici si ca vei pieri. Scena detine ceva din dramatismul unui tablou de Gericault ori Delacroix: noaptea e intunecoasa si rea, cerul acoperit, valurile uriase, vantul sufla nemilos, mica ambarcatiune tremura si sovaie intre viata si abis. Hristos, la capataiul corabiei, doarme nepasator, departe de indarjirea realitatii, iar ucenici se zbat, isi frang mainile, nu stiu sa faca altceva desi sunt, cativa dintre ei, pescari, deprinsi cu de-ale marii – decat, sa-si trezeasca invatatorul din somn. Si parca indraznind sa-L mustre: sunt pe cale de a se prapadi cu totii, iar El doarme! Editorii si comentatorii textului evanghelic fac trimiteri la Vechiul Testament, acolo unde este mentionata puterea divinitatii asupra furtunilor. Asa, spre pilda: Psalmul 88, 10:

“Tu stapanesti puterea marii si miscarea valurilor Tu o potolesti”;

Psalmul 106, 29:

“Si i-a poruncit furtunii si s-a linistit si au tacut valurile marii”;

Iov 26, 12:

“Cu puterea Lui El a despicat marea si cu intelepciunea Lui a sfaramat furia ei”.

Dar e in episodul domolirii furtunii de catre Hristos un talc secund, mai adanc: se da aici in vileag insasi taina relatiei dintre faptura omeneasca si Mantuitorul ei, ba si problema capacitatii omului de a se increde pe deplin, in chip absolut, fara pic de indoiala si ingrijorare in Acel pe Care si L-a ales drept indrumator si invatator. Duhul, da, e osarduitor si gata sa creada, sa se increada; trupul, totusi, ori zonele intermediare dintre carne si spirit, regiunile inferioare ale sufletului vegetativ sunt mult mai instabile, mai deschise temerilor ancestrale si dubiilor scepticismului salasluitor pana si in adancurile entuziasmului celui mai sincer. Apostolii, in imprejurarea aceasta, se dovedesc a fi oameni in toata taria sau mai bine, mult mai bine zis, in toata slabiciunea cuvantului. I-au urmat lui Hristos, Il insotesc, Il iubesc, dar la o adicatelea, in fata primejdiei reala si peremptorii, cand le vorbeste de la atat de mica departare si atat de furios, de amenintator, de implacabil, de vizibil, de real – tot ce este superior, fierbinte, ideal intr-insii se clatina, se france si in cele din urma se da in laturi spre a face loc fricii si mai ales neincrederii, imposibilitatii de a percepe glasul care le spune:

“Nu va temeti! O putere mai mare decat a valurilor acestora invrajbite va ocroteste, este aici alaturi de voi.”

Apostolii, confruntati cu furtuna, reintra in randul oamenilor stiutori numai de ce se vede si se aude si se simte, cunoscatori numai ai datelor imediate ale sensibilitatii informate de instincte, reflexe si tropisme; grav – si de aceea probabil tonul dojanei lui Hristos aspru – se arata a fi ca ei sunt cei care dorm de vreme ce nu realizeaza Cine le este tovaras de drum, ca se tem de ceea ce tine de o lume inferioara, ca nu inteleg ca materia e subordonata Duhului.

Cand Dostoievski a scris:

“Pe patul de moarte fiind si venind careva sa-mi demonstreze cu argumente irezistibile ca nu Hristos e adevarul, ci altceva, eu voi ramane cu Hristos si ma voi desparti de adevar”, el a dat expresie unei stari de spirit opusa celei careia vremelnic a cazut prada mica turma a lui Hristos.

In prezenta valurilor vietii, a multiplelor ei furtuni, ispite, capcane, avalanse, zgomote si furii, crestinul e dator sa-L aleaga – oricat ar fi tumultul de mare, de naprasnic, de incontestabil – pe Hristos. (Furtuna este realitatea, dar Adevarul este Hristos!) . Sa se increada in Cel nevazut, sa nu se supuna cerintelor semete si spaimelor negre faurite de o regie abila dar in fapt superficiala, aparenta, care-i in functie de durata, adica val care ca valul trece. Taraboiul desigur e mare si realitatea se arata a fi devenit numai ostilitate si vuiet, hau si navala, portile s-ar zice ca au fost ferecate, iesire nu mai incape, ajutor nu mai are de unde si pe unde veni, duhuri kafkiene par a se fi pornit din toate azimuturile; da, valurile pot acoperi in orice clipa mica, neputincioasa nava a vietii omenesti. A spune totusi: NU, a repeta (cum ne sfatuieste Andre Suares) cuvantul lui Neptun catre valurile dezlantuite: “nu, nu, nu”, a considera drept maya (cum zic hindusii) – adica iluzie, amagire, scenografie - tot decorul acela ce se straduieste a transmite impresia de ineluctabilitate si iremediabil, iata arta de a fi crestin: increderea lui Hristos chiar si la ananghie, nu numai in zilele vietii de start, cand cerul e senin ori usor posomorat, cand zgomotul de fond al realitatii nu s-a prefacut in urgie sonora, iar stihiile nu au prins a ranji si a se urni asupra-ne ca padura de la Birnam impotriva nefericitului rege Macbeth. Nu-i de ajuns sa credem in Hristos si in Dumnezeirea Sa. Ni se cere si simtamantul mai omenesc, mai putin teologal, mai intim, mai direct si mai cald, mai apropiat de o relatie de tip eu – tu (Martin Buber), de la persoana – la persoana (Dumitru Staniloae), al increderii de fiecare clipa, in toate diversele (maruntele ori decisivele) vicisitudini al vietii. E limpede ca exista o deosebire – macar ca nu e decat o nuanta, echivalentul unui semi-ton - intre credinta si incredere. Cei de pe corabia amenintata de mania valurilor mai cu seama de incredere nu au dat dovada. Increderea are drept temei entitati mai putin abstracte si falnice decat credinta: un anume soi de naivitate, de pornire copilaroasa a inimii, un refuz de a lua in serios hidoseniile si asupririle lumii neinsufletie, o incredintare totala a eului care se preda (neconditionat) ocrotitorului sau: ingerul pazitor, Bunul Dumnezeu, Hristos cel milostiv, Sfantul cel mai iubit, Puterii numai de El stiuta. Increderea e ca un fir telefonic particular, o lungime de unda selectiva care leaga sufletul de obiectul nedezmintitei, neindoielnicei, neironicei Sale iubiri. Ea creeaza ceva asementor unui meterez de aparare, ce nu poate fi strapuns de variatele si complicatele siretlicuri si subterfugii – adeseori inspaimantatoare, sumbre, teribile – ale sarcasmului diabolic hotarat sa surpe tot ce este curat, candid si darz in sufletul totodata matur si profund pueril al fiintei ganditoare.

“Cred in Hristos si am incredere in El” - se cade a fi deviza completa a crestinismului.

El stie ca pe corabia in care strabate marea vietii, in nava aceea oricand expusa scufundarii, nu e singur; undeva, in ascunzisurile, in umbrele ei se afla, dimpreuna calatorind, Hristos. Si aceasta ii daruieste un clam, o putere de indurare, o stapanire de sine ce pot fi supuse la grele, la foarte grele incercari, dar nu anihilate si prefacute in deznadejde, haos, ratacire. Daca, strans cu usa, ar trebui sa definesc cu precizie deosebirea dintre incredere si credinta m-as incumeta sa enunt - referindu-ma la Hoderlin si Heidegger - ca increderea se infatiseaza indeosebi ca o putere poetica a spiritului omenesc, in vreme ce credinta este facultatea sa pneumatica. Iar despre acele clip de indoiala, spaima si descumpanire prin care au trecut ucenicii Domnului, ele ne invata a fi smeriti (ne arata cat de subrezi suntem toti) si totodata ne amintesc aceste cuvinte pline de har si adevar ale lui Dostoievski:

“Spre a judeca forta morala a unui norod si ceea ce este el in stare a face cu ea in viitor, nu se cuvine a lua in consideratie gradul de josnicie la care se poate sa fi cazut la un moment dat; se cuvine a lua in consideratie numai gradul de spiritualitate pe care il poate atinge cand va veni momentul.”

Apostolii, cei sovaitori si tematori de pe marea Ghenizaret, acele figuri sfios-plapande (ar zice Goethe, asa cum e talmacit de St. Aug. Doinas) sunt neclintitii si vitejii mucenici si marturisitori de mai tarziu ai lui hristos – Biruitorul.

Cititi va rog si: De vorba cu Staretul Tadei de la manastirea Vitovnita: “Pace si bucurie in DUHUL SFANT”

Cuvinte vii ale Parintelui Gheorghe Calciu: ” Nu va temeti de gandurile de necredinta! “

Despre Marian Bataiosu – alias Vanga de Romania

In urma citirii comentariilor de la articolul Din nou despre SOLUTII LUMESTI. Ca doar subiectul e inepuizabil … de pe blogul lui saccsiv, m-am hotarat sa fac si eu un mic articol despre viteazul nostru viitor conducator, Bataiosu…

Intai incep cu ceva mai nevinovat - faptul ca isi imagineaza ca Antonescu i-a furat modul de vorbire (Expresia “Guvernul Basescu-Udrea-Boc”) – sa fim seriosi, si un gugustiuc s-ar fi gandit la expresia asta -

Apoi, i s-a aratat lui in vis ca o sa conduca o Romanie de juma’ de Europa, de pe la Budapesta pana la Moscova, el o sa fie un fel de Cezar si o sa stapaneasca Imperiul Roman – cu caciulita pe “a” -

Dupa el, Dumnezeu nu ne mai aude (de parca Dumnezeu ar avea limite!) din cauza unui scut electro-magnetic din jurul Pamantului format de Oculta, si uite asa, Dumnezeu nu mai stie nimic de noi (!?)

Considera Biblia si scrierile Sfintilor Parinti niste lecturi… de weekend. Sigur, eu nu sunt nici pe departe un crestin adevarat, dar macar atat stiu si eu: Cu Biblia lasata noua ca marturie si cu scrierile Sfintilor Parinti te poti mantui. Asta nu inseamna ca nu e bine sa citesti si alte carti ajutatoare din punct de vedere duhovnicesc. Dar de aici si pana la a spune:

“Cine crede că-L poate cunoaște pe Dumnezeu și Tainele Lui doar citind cărțile Sfinților Părinți sau Biblia, se înșeală amarnic.” e cale lunga.

La rugaciune trebuie sa ne concentram si sa vedem cu un al treilea ochi care se afla intre sprancene – sau asa ceva, un lucru obscur si foarte… deviant -

Vedeti mult mai multe in articolul despre Bataiosu scris de Pustnicul Digital: E Bătăiosu’ smintitortodox? «ecranarea Rugăciunilor» și «neputiința/neștiința Atotputernicului»

Plus ca amesteca profetiile Sfintilor cu profetiile lu’ cucoana aia din Bulgaria… Vanga. De, ii convine cand cineva spune ca razboiul incepe in 2010, cu cat mai repede moare juma’ de planeta, cu atat mai degraba i se lustruieste lui tronul din fruntea Imperiului Romania! Desigur, armata obligatorie doreste monsenioru’ ca sa poata trimite cat mai multi compatrioti de-ai lui sa fie omorati si sa omoare la randul lor pe front oameni ca si noi. Revenind la Vanga, a omis ca ea a “prezis” sfarsitul lumii prin 3750 sau asa ceva si ca pana atunci Europa o sa fie musulmana toata, o sa ne invadeze extraterestrii, bla bla bla. Cum spuneam, alege ce ii convine.

Si in ultima vreme am observat ca a extins articolele anti-Apocalipsa sau mai degraba anti-oameni-care-cred-ca-vine-Apocalipsa. O fi observat ca articolele de genul asta ii aduc mai multi vizitatori. Articolele scandaloase, cancan-oase, cu titluri cat tot articolul, in care jigneste cat mai multa lume pe cm patrat de pagina. Ce s-o fi gandit:

“A, e un semn! Daca eu jignesc oamenii, oamenii vin din ce in ce mai multi la mine pe blog. Da, clar e drumul pe care trebuie sa merg! Cum am visat atunci ca eu o sa ajung sa imi dau cu o sticla de plastic in cap. Si azi mi-am dat. Profetia mea s-a implinit!”

Inca o problema ar fi ca Bataiosu anuleaza Sfanta Scriptura. Acolo, in Apocalipsa, nu scrie nimic despre inca jumatate de secol dupa al treilea razboi mondial pana la fiara, nu scrie nimic nici despre un monarh rus care ar fi contemporan cu antihrist, nu scrie nici despre imparati buni si rai care ii pregatesc acestuia terenul… Credeti ca daca ar avea loc aceste lucruri, nu s-ar fi scris despre ele in Sfanta Scriptura?

Mi s-a parut “interesant” un articol postat de el despre Parintele Iustin, (ceva cu parintele Serafim Pantea… – va rog sa imi scuzati nestiinta) in care denigra , inca din titlu (!), preotii de la Petru-Voda, maica Monica Fermo, “interlopi pocaiti” - termenul de “pocait” stiam ca inseamna: un om care se intoarce spre Dumnezeu si care isi regreta pacatele facute. Asadar, e un termen pozitiv, desi Bata l-a folosit in scop negativ - si ultimii: “profeti ai spanacului”. Incredibil cum loveste astfel in singurul “profet al spanacului” cunoscut de noi, Sfantul Parinte Paisie Aghioritul. Aceasta denumire i-a fost atribuita in urma profetiei sale despre al 3-lea razboi mondial. Cititi va rog si: Profetiile Parintelui Paisie si Proiectul Anatoliei de sud-est ( al 3-lea razboi mondial )

La acelasi articol am observat un dialog interesant. Il voi reda aici:

un tanar crestin ortodox (6 august, 2010 09:27)

“AȘA vezi tu CREDINTA….Să atace unii CREDINTA ORTODOXĂ si tu să stai cu mâinile in sân ? Acest popă Florescu spune la lume să ia cipurile 666 că nu-i nicio problemă si tu crezi că reprezintă Biserica lui Hristos ? Atacă crestinii in toate modurile posibile si tu crezi că-l judec ? Tu nici nu stii cee aia judecată….Văd că pe blogul tău ai afisat unele postari de-a dreptul halucinante. Ai trecut de partea SISTEMULUI cu viclenia care te caracterizează. Tu practic ataci direct crestinii ortodocsi si esti destul de viclean in exprimari ca si Pavel Corut sau Dan Puric….”

bataiosu (6 august, 2010 09:54)

“un tânăr creştin ortodox,

1. Daca nu poti fii drept, fii macar respectos, ca nu ne tragem de sireturi unul pe altul!
2. Tu nu stii ce e aia CREDINTA, pentru ca NU O AI!
3. Esti orb! Unde vezi tu atac la CREDINTA ORTODOXA? Tu stii ce sunt alea dogme? Care sunt invataturile Sfintilor Parinti instituite prin Sfintele Sinoade ce sunt contestate de acest articol?
4. Tu stii e ala un CHIP?
5. Dar tu crezi ca reprezinti Biserica lui Hristos? Macar el e preot, tu ce esti?
6. Care sunt postarile alea de-a dreptul halucinante?
7. Acuzatiile tale arata aluatul din care esti facut. Tu nu esti crestin nici in Duh, nici in Adevar, ci un biet activist de partid, care infiereaza cu manie proletara pe oricine nu se supune directivelor partidului.
8. Daca toti romanii ar fi asa vicleni ca mine, de mult era Romania curatita de cei ca tine!
9. Cum iti permiti, pusti fara minte si educatie, sa ma acuzi pe mine de tradare?
10. Tu nu esti in toate mintile! Decat sa bati campii pe internet, mai bine roaga-te! Sa ma pui pe mine in aceeasi oala cu Pavel Corut e o ticalosie fara margini!
11. Tu esti constient de starea ta de degradare sufleteasca? Mai, copile, vino-ti in fire, ca e plina lumea de crestini inchipuiti!
12. De cand cei ca tine sunt crestini ortodocsi? Crezi ca daca esti botezat in Biserica Ortodoxa, citesti blogurile saccsiv si Apologeticum, gata, ai si devenit CRESTIN?
12. Am un numar de telefon, de ce nu ai curaj sa-mi spui direct cat sunt de tradator si viclean? Fii barbat!”

Acum ca le-am scris mi-a venit mie sa ii si analizez fiecare punctulet:

1. Cu alte cuvinte “Taci, pacatosule, ca n-ai dreptul nici sa te atingi de sosonii mei!”
2. S-a inventat primul Detector de Credinta de la Distanta! (D.C.D.) Iar acest unic exemplar este in mainile lui Bataiosu, care poate vedea acum cata credinta salasluieste in sufletul fiecarui om pe o raza de o tara! Ce frumoasa e stiinta…
3. Nu are niciun rost sa comentez.
4. ? Nu am inteles nici rostul nici sensul intrebarii…
5. El este un mirean crestin, care, la fel ca noi, se roaga, se spovedeste, tine post, etc. Nu stiu cine i-o fi zis lui Bata ca daca nu esti preot, esti… nimic in fata lui Hristos. Daca e sa o luam asa, ce e el?
6. Ohohooo n-am timp destul sa le gasesc pe toate, si nu vreau sa le postez pentru ca ii fac reclama gratuit.
7. Ce partid? PSD, PNL, PRM? Frumos ca toate acuzatiile care i se aduc lui sunt… nefondate si ele demonstreaza ca acuzatorul are aluat… Il ataca si placintele acum?
8. Aici se face reclama la viclenie. Am o nedumerire: “curatita”, in ce sens? Expulzat din tara pe care el o vrea o mare putere crestina, in mainile catolicilor de la vest sau a musulmanilor din sud-est? Sau aruncat la puscarie, groapa comuna si alte locuri… exotice?
9. A explodat bomba din el! Tradare, tradare, de 3 ori tradare!
10. O ticalosie fara margini = blasfemie, nu? (Doamne, iarta-ma!)
11. Este nevoie din nou de ceea ce am scris la punctul 2.
12. Nu, dar e un inceput bun
13. (Se pare ca a uitat sa mai innumere) Nu toata lumea are minute Orange pe criza asta! Sunt oameni saraci si ocupati pe aici, care nu au nici timp, nici credit ca sa si le cheltuiasca vorbind cu… de fapt nu vorbind, ci jignind, pentru ca asta este punctul 12 b: o invitatie la jignire: “Hai, suna-ma, ca sa ma injuri si sa te injur!”

Nu am nimic personal cu Bataiosu, chiar daca am avut unele discutii in contradictoriu. Am probleme cu modul sau de gandire, si mai ales cu faptul ca sunt unii oameni care parca i-ar soarbe articolele cu totul.

Poate candva o sa inteleaga si Bata ca nu mai sunt solutii lumesti si ca degeaba improasca el cu venin pe cei care nu-i impartasesc parerile…

Parintele Justin Parvu despre vaccinuri si vremurile de acum: “Nu avem decat solutii dureroase, trebuie sa ne pregatim de martiraj”

Profetia Sfantului Nil Atonitul, despre Antihrist si sfarsitul lumii

Parintele Ioan de la Rarau despre cipuri si despre viitorul sinod panortodox

Sfantul Lavrentie de Cernigov: ” Vor fi multi surzi si multi orbi… “

Despre epoca Antihristului si revenirea Prorocului Ilie, ca „al doilea inaintemergator al venirii lui Hristos”

P.S.: Pentru serviciile secrete care nu mai au pe cine spiona sau care n-au treaba acasa si stau pe bloguri: numarul de telefon al domnului Bataiosu este afisat pe pagina sa personala. Multumesc.

P.P.S.: Iata ca dintr-un articol pe care la inceput l-am vrut mic, din aproape in aproape a devenit mare si nici macar n-am pus poze

Predica la Schimbarea la Fata a Domnului

“Doamne, bine este sa fim noi aici” (Matei 17, 4)

In fiecare an, la 6 august, praznuim una dintre cele mai mari sarbatori crestine – Schimbarea la Fata a Mantuitorului pe muntele Tabor.

Este cu adevarat mare acest Praznic, pentru ca acolo pe Tabor Mantuitorul insusi Si-a aratat, ca intr-o strafulgerare, slava Sa dumnezeiasca inaintea Apostolilor Sai. Pana acum, Sfintii Apostoli vazusera si se uimisera numai de minunile Lui, care erau mari si puternice, semne ale dumnezeirii Sale. Dar in sufletul lor ei il socoteau pe Mantuitorul tot ca pe un om - un mare Prooroc -, cel mai mare trimis al lui Dumnezeu in mijlocul oamenilor de pana atunci.

Insa, din cele petrecute pe Tabor cu prilejul Schimbarii la Fata, Sfintii Apostoli se conving pentru totdeauna ca marele lor invatator este nu numai un om al lui Dumnezeu, ci si Dumnezeu adevarat. Cele vazute si traite de ei pe muntele Tabor nu le vor uita niciodata. Ca timp, acest eveniment s-a petrecut in ultimul an al vietii pamantesti a Mantuitorului, cu cateva luni inainte de rastignirea Sa.

Dupa cum ne istorisesc primii trei Sfinti Evanghelisti – Matei, Marcu si Luca - faptele s-au petrecut asa: Iisus venea inspre nordul Tarii Sfinte, Se indrepta catre Ierusalim si le vorbea pe cale despre Patimile, Moartea pe Cruce si Invierea Sa, care il asteptau in Ierusalim.

Ajungand in dreptul muntelui Tabor, a lasat la poalele muntelui ceata ucenicilor Sai si a luat cu Sine numai trei dintre dansii: pe Petru, Iacob si Ioan – ucenicii cei mai de nadejde, care vor fi martori si la rugaciunea Sa din gradina Ghetsimani. Ceilalti Apostoli raman la poalele muntelui, iar El impreuna cu cei trei urca pe munte, ca sa se roage.

Si, pe cand se ruga El, Apostolii ingreunati de somn tresar deodata la o privelistea nemaivazuta: chipul Mantuitorului s-a facut altul; fata Lui stralucea ca soarele, iar hainele Lui se facusera albe ca zapada – cum nu se poate nimic inalbi asa pe pamant. Lucru si mai neobisnuit: in aceasta lumina, doi barbati stau de vorba cu Iisus despre Patima si Moartea Sa in Ierusalim. Erau marii Prooroci ai Vechiului Testament, Moise si Ilie.

Ca iesit din fire, uimit si multumit de ceea ce vedea, Petru a zis catre Iisus:

“Doamne, bine este sa fim noi aici; Daca voiesti, voi face aici trei colibe: Tie una, si lui Moise una si lui Ilie una” (Matei 17, 4) – nedandu-si seama de ceea ce spunea.

Dar Petru inca nu ispravise bine de vorbit, cand ochii Apostolilor sunt martorii unei noi surprize – un nor de lumina ii invaluie si pe ei, iar din nor aud deodata un glas care zice:

“Acesta este Fiul Meu Cel iubit, in Care am binevoit; pe Acesta ascultati-L” (Matei 17, 5).

De spaima, ucenicii au cazut cu fetele la pamant. Dar Iisus s-a apropiat de ei si le-a zis:

“Sculati-va, si nu va temeti” (Matei 17, 7).

Cand au ridicat ochii, nu mai era decat Iisus singur. Si El le-a poruncit sa nu dezvaluie nimanui nimic din cele ce vazusera, pana dupa invierea Sa din morti. Asa ne este infatisat in Sfintele Evanghelii faptul Schimbarii la Fata a Mantuitorului.

Dar ne putem intreba:

- Ce inteles are acest eveniment pentru Sfintii Apostoli si pentru noi?

- Ce vrea Mantuitorul sa ne spuna noua, celor de astazi, prin acest eveniment?

De la inceput trebuie sa spunem ca Praznicul de astazi este mai intai de toate Praznicul luminii.

Lumina e Fata Domnului Iisus - luminand ca lumina soarelui; lumina sunt vesmintele Lui - ca stralucirea orbitoare a zapezii; lumina e insusi norul care-i invaluie pe toti – o lumina atat de neobisnuita, ca-i umple de fiori de spaima pe Apostoli, incat, de frica, ei cad cu fata la pamant.

Ce fel de lumina este aceasta? Lumina obisnuita, fizica? Sfantul Grigorie Palama si alti Sfinti Parinti ai Bisericii ne spun ca aceasta lumina este lumina cea neapropiata in care locuieste Dumnezeu. Este lumina in care Se imbraca El ca intr-un vesmant. Este lumina dragostei ceresti, este lumina slavei dumnezeiesti. Aceasta lumina a Schimbarii la Fata a Mantuitorului ii venea Lui nu dinafara, ci din dumnezeirea Sa. Iisus avea necontenit aceasta lumina in El insusi, dar, din iubire pentru noi, in timpul vietii Sale pamantesti Mantuitorul isi ascunde firea dumnezeiasca sub valul unui trup omenesc obisnuit. El o impiedica inadins sa se reverse in afara, pentru ca o astfel de lumina neintrerupta, care facea sa straluceasca fata si intreaga Persoana a Mantuitorului, ar fi orbit pe contemporanii Sai si ei nu s-ar fi putut apropia de El.

La Schimbarea la Fata insa, Mantuitorul a permis ascunsei Lui slave dumnezeiesti sa se reverse in toata stralucirea ei asupra Persoanei Sale. Inca o data trebuie spus ca lumina Mantuitorului de pe Tabor nu era o lumina de imprumut, venind din afara ci, dimpotriva, era o izbucnire ca de fulger din acea nemasurata dumnezeire pe care Mantuitorul o poseda integral si o tinea ascunsa. Acea minunata lumina facu pe Sfantul Apostol Petru sa spuna:

“Doamne, bine este noua sa fim aici”.

Pentru asemenea motive Schimbarea la Fata este considerata de crestinatate ca Praznicul luminii dumnezeiesti, revarsata in mod vizibil asupra lumii noastre pamantesti.

Ne intrebam iarasi: De ce aceasta manifestare din partea Mantuitorului?

Fireste, nu putem sti totul, dar din Sfintele Evanghelii aflam ca Schimbarea la Fata, ca timp, nu era departe de Patima, de Crucea si Moartea Mantuitorului pe Golgota. Stiind Domnul cele ce aveau sa se intample in Ghetsimani si pe Golgota si cunoscand omeneasca slabiciune, El le oferea acum celor trei Apostoli, si prin ei, celorlalti, dovada clara ca El nu era numai om adevarat, ci si Dumnezeu adevarat.

Astfel, prin izbucnirea dumnezeirii Lui ascunse, vrea sa le arate ca moartea Sa pe Cruce nu avea sa fie un final tragic, ci o cale spre inviere, ca Patima Lui era de fapt o Patima de buna voie si liber consimtita, din iubire pentru mantuirea oamenilor.

Stralucirea Fetei Mantuitorului era astfel supremul punct de sprijin necesar pentru a depasi marea incercare ce avea sa vina asupra Apostolilor. De fapt, de stralucirea acestui chip al Mantuitorului isi va aminti Petru dupa lepadarea de Hristos si va plange cu amar. De stralucirea acestui chip isi va fi adus aminte si Apostolul Ioan in credinciosia si statornicia lui neabatuta, cand I-a urmat lui Hristos pana la picioarele Crucii.

Lumina fetei Domnului aratata pe Tabor este o prevestire a chipului de fulger al Mantuitorului, inviat si preamarit – chip care avea sa-l cucereasca si pe Pavel cand se afla pe drumul Damascului, transformandu-l total, din cumplit prigonitor, in cel mai renumit Apostol.

In sfarsit, chipul ce a stralucit pe Tabor este o prefigurare a chipului cu care vom invia noi insine in ziua invierii de obste, de chipul Mantuitorului aveau sa se indragosteasca de-a lungul istoriei toti purtatorii de Dumnezeu, parinti si frati din lume si din manastiri.

O ultima intrebare: Ce doreste Mantuitorul oare sa ne spuna celor de azi prin Schimbarea Lui la Fata?

In Scriptura, intervalul de timp de la invierea Mantuitorului si pana la Venirea din nou a Domnului in slava, la sfarsitul istoriei, este exact intervalul de timp in care traim noi, si este prezentat ca o perioada de transformare, de necontenita innoire a omului, a vietii si a lumii, prin slujirea dragostei fara margini intre oameni si prin energiile Duhului datator-de-viata.

In toata aceasta perioada, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel inviat si preamarit, in numele Dumnezeirii intregi lucreaza necontenit in oameni si in lume, respectand dumnezeieste toata libertatea fapturilor Sale. Prin forta energiilor Duhului Sau, Iisus Hristos cel inviat si de-a pururea viu iradiaza necontenit pretutindeni, strabate, purifica si transforma, pe nesimtite parca, oameni si lucruri, tot ce exista, toata creatia Lui.

El vrea sa fie impreuna cu noi, prezent si activ in toate:

 ”Iata Eu cu voi sunt in toate zilele, pana la sfarsitul veacului” (Matei 28, 20) – ne asigura El si adauga:

“Unde sunt doi sau trei, adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor” (Matei 18, 20).

Pentru El nu sunt porti inchise. Hristos poate patrunde peste tot, deci si in noi. Dar pentru ca respecta libertatea fiecaruia, asteapta ca noi insine sa ne limpezim si sa-I facem loc in viata noastra, in familia noastra, in societatea noastra.

Praznicul de astazi tocmai la aceasta ne cheama pe fiecare dintre noi: la o schimbare launtrica, la limpezire, la iluminare,la conformarea vietii noastre la voia cea sfanta a lui Dumnezeu, Care totdeauna vrea binele si fericirea noastra, a tuturor oamenilor.

Insusi cuvantul dumnezeiesc, care a rasunat astazi pe Tabor, la aceasta ne cheama, zicand:

“Acesta este Fiul meu Cel iubit… pe Acesta sa-L ascultati” (Matei 17, 5).

 E ca si cum Dumnezeu-Tatal ne-ar zice:

 ”Schimbati-va la fata din adanc, toti si toate, dupa exemplul Fiului Meu. Fiti blanzi si smeriti cu inima, ca El. Fiti ingaduitori unii cu altii, nu va urati si nu va dispretuiti unii pe altii, ci traiti in pace, in buna intelegere si in dragoste unii cu altii, ca niste frati buni, ca niste adevarati copii ai Mei, va zic Eu, Tatal vostru. Iubiti-va unii pe altii, iubiti-va cu fapta si cu adevarul, asa cum v-a invatat El, spre binele si fericirea voastra”.

Ascultandu-L pe El si Implinindu-I porunca dragostei, va straluci si peste noi lumina cea pururea fiitoare a Fetei Lui. Sa nu uitam, frati crestini, ca Schimbarea la Fata a Mantuitorului incepe pe cand El se ruga. Si schimbarea noastra launtrica trebuie sa inceapa tot cu rugaciunea, cu ajutorul harului dumnezeiesc, pentru ca singuri, numai cu propriile noastre puteri, nu ne putem schimba.

De aceea, sa nu incetam a ne ruga lui Dumnezeu, Maicii Domnului si tuturor Puterilor ceresti, sa ne lumineze mintea, inima si viata cu lumina adevarului si a dragostei Dumnezeului nostru, ca sa putem birui si schimba tot ce-i rau in noi si in viata noastra de oameni, ca si in noi sa straluceasca lumina cea mai presus de orice lumina a faptelor bune, spre binele si spre bucuria semenilor nostri si spre slava Dumnezeului nostru. Amin!

Parintele Sofian Boghiu