Iubitilor, exista o lege, care este cea mai veche din toate legile, pe care le-au facut oamenii, ca sa poata sa-si ritmeze armonios legaturile dintre ei si sa traiasca fericiti. Lege, care nu este crestata pe placi de marmura sau scrisa pe hartii si in ziarele oficiale ale statului. O lege pe care a sadit-o Dumnezeu, care l-a plasmuit pe om “dupa chipul si asemanarea Sa” (Facere 1, 26). Si aceasta lege innascuta este legea dragostei.
Aceasta lege striga fiecarui om sa iubeasca. Ii striga sa nu faca niciun rau celuilalt, sa nu fure, sa nu nedreptateasca, sa nu atace onoarea familiala a altuia, sa nu spuna minciuni, sa nu defaimeze si sa cleveteasca sa nu calomnieze pe celalalt, sa nu se duca pe la tribunale si sa faca juraminte mincinoase, sa nu ucida, sa nu ia viata altuia. Acestea le striga legea dragostei. Dar aceasta lege nu se opreste aici. Inainteaza din ce in ce mai mult. Striga nu numai ca trebuie sa nu facem raul, ci trebuie sa facem si binele celorlalti oameni. Flamanzesc? Inseteaza? Le este frig? Se afla intr-o situatie dificila? Sunt in pericol? Noi nu trebuie sa ramanem reci si indiferenti. Trebuie sa alergam in ajutorul lor prin toate mijloacele de care dispunem. Si paine, si apa, si haine, si cuverturi, si medicamente, si orice fel de ajutor, trebuie sa-l oferim celorlalti oameni. Si asa cum ne dorim ca ceilalti oameni nu numai sa nu ne nedreptateasca, ci si sa ne ajute, asa si noi trebuie sa ne comportam fata de ceilalti.
Aceasta este legea innascuta a dragostei, pe care o exprima Hristos in Evanghelia de astazi prin urmatoarele cuvinte:
” Precum voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi asemenea” (Luca 6, 31).
Dar Hristos, Care a venit in lume ca sa implineasca, sa desavarseascca, sa completeze legea morala, sa largeasca hotarele iubirii si sa arate desavarsirea, nu vrea ca omul sa se opreasca in drumul iubirii. Vrea ca omul sa inainteze. Vrea ca omul sa urce pe cele mai inalte trepte. Iubirea, asa cum invata Hristos, nu trebuie sa selimiteze la un cerc ingust de oameni. Nu! Pentru ca o astfel de iubire, restransa la putinii oameni care ne iubesc, oricine o poate intalni si la cei mai pacatosi oameni, si la cele mai pacatoase reuniri umane. De pilda: Exista oameni mai rai decat talharii? Apuca armele, se organizeaza in bande, fura, rapesc, necinstesc, ucid oameni. Ii urasc pe oameni. Si totusi, talharii care ii urasc pe altii, intre ei au dragoste; se sustin intre ei. Ura fata de altii, dar iubire fata de ei insisi si fata de anturajul lor. Daca va dispare dragostea dintre ei, banda se va risipi. Lucrul acesta arata ca iubirea este atat de necesara, ca nici cei mai pacatosi nu pot sa traiasca fara iubire.
Dar aceasta iubire, care ii leaga pe pacatosi intre ei, nu este o iubire curata. Este o iubire pacatoasa, iubire care are drept scop deservirea intereselor omenesti egoiste si pacatoase. Aceasta iubire, iubirea talharilor, are consecinte dezastruoase. Poate sa faca mari catastrofe. Raul, cand este singur, face raul, dar intr-o masura mica. Insa atunci cand cel rau se uneste cu alti rai, iar acestia iarasi se unesc cu altii si se fac multi, mii de mii, milioane multe, o, atunci!…
Daca acesti oameni, care au ura in inima si au ca lozinca “moartea ta este viata mea” si vor sa-i nimiceasca pe toti ceilalti ca sa traiasca si sa conduca ei, daca aceste milioane de oameni rai se vor organiza, se vor inarma cu armele groaznice ale distrugerii si vor face razboi impotriva celorlalte popoare mici si neputincioase, o, ce catastrofa va fi atunci! O astfel de catastrofa groaznica a vazut oamenirea in secolul nostru de doua ori. A vazut-o in cele doua razboaie mondiale, dintre care cel de-al doilea a fost si mai dezastruos decat primul. Milioane de oameni uniti, avand in frunte conducatori oameni salbatici, fiare, ca infricosatoarele fiare ale Apocalipsei, s-au napustit si au imprastiat moartea si catastrofa. Si aceste milioane de oameni aveau dragoste intre ele, dar aveau si ura impotriva celorlalti oameni, pe care voiau sa-i supuna si sa-i nimiceasca. Iubirea lor era limitata, egoista. Nemtii ii iubeau cu patos doar pe nemti. Rusii pe rusi. Italienii pe italieni. Japonezii pe japonezi. Englezii pe englezi, etc. Si marile state, dincolo de asa-numitele lor interese nationale n-au vazut nimic altceva. Iar toate cate le spuneau despre dreptate, toate erau o inselaciune si o iluzie. Din nefericire, acest lucru l-a demonstrat si-l demonstreaza continuu realitatea.
Dar Hristos, Care a sadit in inima oamenilor legea dragostei, nu vrea ca dragostea sa fie limitata si sufocata in limitele inguste ale unui sentiment, care doar are numele de dragoste, dar in realitate este un egoism, o adorare si o zeificare a ego-ului. Iubirea pe care a propovaduit-o Hristos, asa cum vedem in Evanghelia de astazi, sparge limitele inguste, se largeste si se revarsa ca un rau in toata lumea. Hristos ne invata ca trebuie sa-i iubim nu doar pe parinti, pe prieteni, pe rude, pe conationalii nostri, ci chiar si pe straini si pe vrajmasii nostri. Cat de clar se aude glasul lui Hristos!
“Iubiti pe vrajmasii vostri si faceti bine…” (Luca 6, 35).
Zice: Faceti bine chiar si vrajmasilor vostri.
Insa acest lucru este usor? Nu este usor. Dar “cele cu neputinta la oameni sunt cu putinta la Dumnezeu” (Luca 18, 27). Doar in crestinism se implineste aceasta iubire ideala, care ii imbratiseaza care si pe vrajmasi.
Vreti un exemplu? Aruncati o privire la Cel Rastignit. Iubirea pe care Hristos a invatat-o, El insusi a implinit-o. Sus, pe Crucea muceniciei Lui, Si-a intins Preacuratele Sale Maini si i-a imbratisat pe toti oamenii, chiar si pe vrajmasii Lui. S-a rugat pentru rastignitorii Sai si a spus acele nemuritoare cuvinte, care frang inimile si celor mai invartosati si nemilosi oameni:
“Parinte, iarta-le lor, caci nu stiu ce fac” (Luca 23, 34).
Iubitilor, va intreb: Suntem crestini? Sa-L imitam pe Stapanul nostru. Sa-L urmam cu fidelitate pe sfantul drum al dragostei, dragoste, pe care trebuie s-o aratam chiar si vrajmasilor nostri.
Sfantul Mucenic Cosma Etolul, Noul Apostol
“Sa va paziti, crestinii mei, sa nu mai faceti afurisenie nici macar pentru o mie de pungi, fiindca afurisenia vrea sa spuna despartire de Dumnezeu si predare diavolului. Pentru acel frate S-a rastignit Hristos si Si-a varsat preasfantul Sau Sange, ca sa-l elibereze din mainile diavolului si tu il afurisesti pentru putin lucru si-l scoti din staulul lui Hristos si-l predai Iadului, iarasi in mainile diavolului?
Mai ai acum gura sa-L numesti pe Dumnezeu “tata”? Desigur nu, ci pe diavol. Oare tu, crestinul meu, n-ai pacate? Gandeste-te: din clipa in care te-ai nascut pana acum de cate ori n-ai gresit si fata de Dumnezeu si fata de fratele tau crestin? Deci daca vrei sa te ierte si pe tine Dumnezeu, iarta si tu pe fratele tau si spune de trei ori: Dumnezeu sa-l ierte si pe el si pe mine!”
Gelozia lui Dumnezeu Care-l vrea pe om pentru cer
Asculta, asadar, fratele meu, sa-ti spun: ” Esti multumit oare daca se uita altul la preaiubita ta femeie?” Nu vei rabda nicicand aceasta. Asa nici Dumnezeu nu rabda nicicand sa ai vreo parte cu apostatul diavol, fiindca te-a facut pentru El si vrea sa te duca in Rai impreuna cu toti ingerii sa te bucuri de slava Lui. De aceea ne-a si facut cu capul sus si ne-a pus mintea in partea de sus, ca sa ne gandim mereu la cele ceresti si pe ele sa le dorim, iar nu lucrurile pamantesti si stricacioase ale lumii.
Preabunul Dumnezeu ne-a dat ochi sa privim spre cer, sa vedem stelele, soarele, luna, toate cele si sa spunem:
“Dumnezeul meu, daca acest soare, care e o faptura, e atat de stralucitor, Tu care ai facut soarele, cu cat esti mai stralucitor? Ah, Dumnezeul meu, invredniceste-ma sa fiu desfatarea Ta!”
Aceasta e datoria noastra, fratii mei! Dumnezeu nu ne-a dat ochi sa ne uitam barbatii dupa femei si femeile dupa barbati, sau sa ne uitam la lucrul fratelui nostru ca sa-l furam si sa-l omoram pe fratele nostru, sau ca sa jucam carti, jocurile diavolului, si sa traim in sangele si nedreptatile fratlor nostri. Dumnezeu ne-a dat picioare? Avem datoria sa mergem la biserica, sa stam in ele cu evlavie si sa umblam pe drumul cel bun. Dumnezeu nu ne-a dat picioare sa umblam prin munti ca lupii, ca niste fiare, sa luam hainele oamenilor, sa-i pradam si sa le luam dobitoacele.
Ne-a daruit Dumnezeu bogatie? Avem datoria sa mancam si sa bem cat ne e de ajuns, sa avem haine de ajuns, iar celelalte sa le dam saracilor pentru sufletul nostru. Dumnezeu nu ne-a dat bogatia ca sa mancam mult, sa ne facem haine foarte scumpe si palate inalte, in care maine vor juca soarecii, iar saracii sa moara de foame. Aceasta e datoria noastra, fratii mei, asa sa stiti. De azi incolo asa sa faceti daca vreti sa va mantuiti.
Vrei sa intelegi, fratele meu, datoria pe care o ai fata de Dumnezeu? Tu, fratele meu, ai o femeie. Esti multumit sa o sarute altul intr-o luna? – Nu. – Intr-un an? – Nu. – In zece ani? – Nu. – In cincizeci de ani? – Nu. – In o suta de ani? – Nu. Nu esti, asadar, multumit ca altul sa desfraneze cu femeia ta, nu vrei sa se atinga de ea nici macar cu degetul. Afla ca Dumnezeu vrea sa ai cu diavolul tot atata parte cata vrei si tu sa aiba cu femeia ta altul. Dumnezeu nu ne-a facut pentru Iad, ci pentru El Insusi, pentru Rai. Aceasta e datoria noastra, crestinii mei.
Pingback: Treptele iubirii vrajmasilor, conform Sf. Ioan Gura de Aur « Un Blog Crestin – Ortodox