De la începutul zidirii lumii toţi oamenii care au ascultat de Dumnezeu au fost fericiţi şi în veacul de acum şi în cel viitor. Aşa vedem cã strãmoşii noştri, Adam şi Eva, cât au ascultat de Dumnezeu, Fãcãtorul lor şi au pãzit cu sfinţenie porunca Lui, au fost fericiţi şi s-au îndestulat de toatã frumuseţea şi desfãtarea Raiului. Iar când de bunã voie s-au abãtut de la ascultare şi au cãlcat porunca Ziditorului lor, au fost pedepsiţi şi izgoniţi din Rai. Dacã vom merge cu memoria prin istoria cea sfântã a lumii adicã prin cele scrise în Sfânta şi dumnezeiasca Scripturã vom vedea cã toţi oamenii sfinţi şi aleşi ai lui Dumnezeu, care au ascultat şi au împlinit poruncile Lui, au fost fericiţi pe pãmânt şi s-au învrednicit de binecuvântarea lui Dumnezeu.
Noe, care a fost al doilea Adam al neamului omenesc, ascultând de Dumnezeu şi fãcând corabia şi toate câte i-a poruncit El, s-a izbãvit el şi toatã familia sa de apele potopului şi a fost binecuvântat de Dumnezeu. La fel şi fericitul patriarh Avraam, ascultând de Dumnezeu şi ieşind din pãmântul sãu şi din rudenia sa, a mers în Haran şi de acolo în pãmântul fãgãduinţei, Canaan, unde vieţuind, a arãtat cea mai desãvârşitã ascultare, încât pe singurul sãu fiu, Isaac, a voit sã-l aducã jertfã lui Dumnezeu, închipuind prin aceasta cu tainã mai înainte aducerea ca jertfã de Pãrintele ceresc a Fiului Sãu iubit, pentru mântuirea şi rãscumpãrarea neamului omenesc din robia diavolului. Pentru aceastã credinţã şi ascultare desãvârşitã a lui Avraam, Dumnezeu l-a binecuvântat cu jurãmânt şi tatã a multor neamuri l-a numit. Dar, pe lângã marea binecuvântare dumnezeiascã spre veşnicã fericire, Avraam a fost binecuvântat de Dumnezeu şi cu fericirea cea vremelnicã spre îndestulare cu toate cele de nevoie vieţii de pe pãmânt. La fel Moise, ascultând de Dumnezeu când a fost trimis sã scoatã din robia lui Faraon pe poporul lui Israel, şi pentru ascultarea lui, Dumnezeu a fãcut prin mâinile lui mari şi preaslãvite minuni, prin care a pedepsit pe egipteni şi a scos din robia lui Faraon pe poporul Sãu Israel. Bunul Dumnezeu face mari promisiuni celor ce vor asculta de El şi de poruncile Lui:
„De veţi asculta cu luare aminte cuvântul Meu şi veţi face toate câte vã poruncesc şi de veţi pãzi legãmântul Meu, Îmi veţi fi popor ales din toate neamurile, cã al Meu este tot pãmântul, iar voi Îmi veţi fi preoţie împãrãteascã şi neam sfânt“.
Cu aceste prea puţine zise despre fericirea şi binecuvântarea lui Dumnezeu pentru cei ce ascultã de El din Legea Veche, dacã vom muta cuvântul nostru spre Legea Harului, vom afla cã cea mai mare şi mai desãvârşitã ascultare şi supunere faţã de Dumnezeu, a avut-o Însuşi Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care a ascultat de Tatãl pânã la moarte, iar moartea de cruce. Ascultare şi supunere cãtre Dumnezeu a arãtat şi Preasfânta Fecioarã Maria, când a trimis Dumnezeu la ea în Nazaretul Galileei pe Arhanghelul Gavriil sã-i vesteascã cã va naşte pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitorul. Ea, deşi nu ştia de bãrbat, înţelegând de la înger taina cea mare şi negreşitã ce avea s-o sãvârşeascã Dumnezeu prin ea, pentru mântuirea lumii, s-a supus cu mare smerenie şi a zis cãtre înger:
„Iatã roaba Domnului. Fie mie dupã cuvântul Tãu“.
Astfel, cu ascultarea şi smerenia ei pe pãmânt a vindecat neascultarea Evei din Rai. Ascultare mare a avut şi Dreptul Iosif, cãci auzind în vis pe îngerul Domnului, poruncindu-i sã nu se teamã şi sã ia pe Maria, logodnica sa, a fãcut ascultare cu mare încredere, înţelegând cã Preacurata Fecioarã Maria a zãmislit de la Duhul Sfânt. Nu numai cã nu s-a îndoit de zãmislirea ei, ci şi cu mare smerenie şi supunere a slujit Fecioarei Maria la fuga în Egipt, ca şi în toatã vremea vieţii lui, înţelegând cã prin aceasta el slujeşte lui Dumnezeu la taina mântuirii neamului omenesc, aducându-şi aminte de cele scrise:
„Fericiţi cei ce pãzesc poruncile Lui şi-L cautã pe El cu toatã inima“, şi „Fericiţi sunt cei ce ascultã cuvântul lui Dumnezeu şi îl pãzesc“.
Sfinţii şi dumnezeieştii Apostoli au ascultat şi ei de Mântuitorul când au fost chemaţi sã fie vânãtori de oameni. Pentru desãvârşita lor ascultare de Hristos s-au învrednicit şi de mari daruri de la Dumnezeu şi s-au îmbrãcat cu putere de sus la Cincizecime. Ascultare desãvârşitã a fãcut şi mulţimea cea mare a mucenicilor, a ierarhilor şi a mãrturisitorilor dreptei credinţe, care, împlinind cuvintele Mântuitorului, şi-au pus sufletele lor pentru El şi pentru Evanghelie spre a-L dobândi în viaţa cea veşnicã. Asemenea lor au trãit sub ascultare toţi drepţii urmãtori lui Hristos, pãrinţii şi înaintaşii noştri, silindu-se la ascultare şi împlinirea poruncilor Lui prin fapte bune, pentru a se încununa în ziua cea mare a judecãţii de apoi când dreptul Judecãtor va rãsplãti fiecãruia dupã faptele sale.
Fericiţi cei ce pãzesc poruncile Lui şi-L cautã pe El cu toatã inima!
Mântuitorul nostru Iisus Hristos a venit în lume pe calea ascultãrii, şi a ascultat de Pãrintele Sãu pânã la moarte, şi încã moarte de cruce. Pentru aceea şi Dumnezeu L-a înãlţat şi I-a dãruit Lui nume care este mai presus de orice nume; ca întru numele lui Iisus tot genunchiul sã se plece, al celor cereşti, al celor pãmânteşti şi al celor dedesubt. Şi sã mãrturiseascã toatã limba cã Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatãl. Biserica creştinã este Biserica dragostei şi a ascultãrii, pentru cã a fost întemeiatã de Hristos prin iubirea Tatãlui şi ascultarea „pânã la moarte de cruce“ a Fiului. Mântuitorul a ascultat de Tatãl, iar Apostolii Sãi au ascultat de El.
“Rãmâneţi în Biserica Vieţii, în Biserica iubirii şi ascultãrii. Aici în Bisericã este Hristos, aici sunt Sfintele Taine, aici sunt îngerii şi sfinţii din cer, aici sunt oamenii credincioşi şi toţi pãrinţii din neam în neam. Fãrã ascultare nu ne putem mântui. Iar de vom trãi sub ascultare de Hristos, de Bisericã şi de pãstori, vom dobândi şi pe pãmânt binecuvântare şi pace, iar dincolo viaţã veşnicã vom moşteni. Amin“, spunea pãrintele Cleopa.
