20 Ianuarie: Sfantul Lavrentie al Cernigovului

“Pacatele il innegresc pe om si inca asa de tare, incat il fac ca smoala de negru”

“Daca ai vazut ca un om plange, cum ai putut sa mai mananci?“

“Sa te tii de cei credinciosi si iti va fi mult mai usor in viata.”

Sfantul Cuvios Lavrentie al Cernigovului (1868-1950)

Pe frumoasa data de 20 ianuarie se praznuieste un mare sfant contemporan, Sfantul Lavrentie din Cernigov, inzestrat de Dumnezeu cu darul facerii de minuni, prooroc al vremurilor din urma, inainte-vazator cu Duhul, vindecator de boli sufletesti si trupesti. A fost un mare ascet si un staret foarte ravnitor pentru pastrarea si implinirea intru totul a Dogmelor si Canoanelor Bisericii Ortodoxe de Rasarit. Imi cer iertare ca iar am intarziat trei zile cu acest articol inchinat lui Dupa ce ca il fac si cu intaziere, nici nu o sa iasa cine stie ce. Dar atata pot… deci cu asta defilez

Acum voi extrage din cartea dedicata lui (poza de mai sus) cateva din invataturile si prorociile sale, pentru a il cunoaste mai bine pe acest mare Parinte. Pentru cei care deja le cunosc: Imi cer scuze daca starnesc plictiseala

+ “O femeie a venit la Părintele Lavrentie pentru a cere binecuvântare să meargă în oraş. Părintele nu a binecuvântat-o. Ea neascultând s-a pornit spre oraş. Pe drum însă a avut loc un accident, o mare nenorocire, şi ea a fost la un pas de moarte. Întorcându-se la Părintele, îi ceru iertare printre lacrimi şi îi spuse ceea ce s-a petrecut. La care Părintele îi răspunde: Asta-i pentru neascultarea ta. De ce-ai mai venit după binecuvântare dacă tot faci după capul tău?”.

+ Părintele tare plângea când păcătosul care se spovedea la dânsul descoperea păcate de moarte.Amare lacrimi vărsa când mama care se spovedea mărturisea marele păcat al uciderii de prunci (avortul). El spunea că: <<Mama ce a săvârşit acest păcat trebuie să verse multe lacrimi îndurerate şi să se roage zi şi noapte, căci greu este păcatul acesta. Să vă ferească Dumnezeu de el!>> Mai spunea că trebuie să ne fie frică de acest păcat ca de foc.”

+ Parintele avea darul inainte-vederii. Astfel, dupa razboi, prin 1945, Vladica Boris era plecat din Cernigov. Deodata, Parintele vine repede si da binecuvantare sa inceapa pregatirile pentru intampinarea Mitropolitului. Surorile ii spuneau Parintelui ca Vladica nu are cum sa se intoarca deoarece toate drumurile si podurile sunt distruse; Parintele insa a insistat sa se continue pregatirile. Intr-adevar, in ziua aceea Mitropolitul s-a intors si toti s-au minunat de darul inainte-vederii dat Parintelui de Bunul Dumnezeu.

+ In timpul revolutiei, maica Glafira si cu alte surori s-au hotarat sa mearga pana la Kiev pe jos. Atunci asa se mergea. Inainte de a se porni au mers la Parintele Lavrentie pentru binecuvantare. Dupa ce s-a rugat, binecuvantandu-le, le-a spus:

- Un lucru bun, Dumnezeu intotdeauna il va binecuvanta! Mergeti, numai sa stiti ca pe drum vor fi schimburi de focuri, dar voi sa nu va speriati, ci sa fugiti in lanul cu secara. Apoi veti merge prin acest lan pe o carare si veti iesi la drumul principal, iar de acolo mergeti asa linistite pana la Kiev si sa nu cotiti pe nicaieri prin alta parte. Si va veti intoarce inapoi multumind Domnului. De veti merge asa, Dumnezeu va va pazi”.

Totul asa a si fost. Tot drumul pana la Kiev si inapoi noi am simtit rugaciunile de om iubitoarea ale Parintelui Lavrentie. (M. Glafira si Inochina Ana)

+ In predica sa “despre ispitele trupesti si despre patimi”, Parintele spunea ca diavolul este foarte inversunat pe ultimii dreptcredinciosi “fecioare” (ai acestui veac), ii invidiaza si vrea sa-i atraga in pacat, caci acestia urmeaza sa completeze randurile ingerilor cazuti.

Parintele niciodata nu ramanea la cununie. Totusi, o data a ramas si s-a rugat mult pentru cei doi tineri, iar la sfarsit mi-a spus ca aceasta pereche intr-adevar a fost o pereche de feciori, fata si baiat, pentru ca a vazut Duhul Sfant trecand de la unul la altul.

+ Parintele tot timpul ne repeta ca sufletele merg in iad asa cum merg oamenii duminica de la biserica la chefuri, iar in rai precum oamenii merg la biserica in zilele de lucru. Spunand aceste lucruri, Parintele plangea amarnic, gandindu-se la sufletele ce se pierd:

- Vai cat de multi sunt in focurile iadului, si toti stau precum pestisorii pusi la saramura in butoaie.

Maicutele incercau sa-l linisteasca, dar el le zicea printre lacrimi:

- Voi nu-i puteti vedea, caci daca i-ati vedea, vi s-ar umple sufletul de durere.

+ Parintele interzicea foarte sever tuturor calugarilor, diaconilor si preotilor sa-si tunda parul si barbile, zicand ca mare e rusinea pentru arhierei sa fie tunsi si barbieriti. Inca spunea despre slujitorii bisericii: “Sunt Apostoli, si sunt si Iude, doar fetele si le-au schimbat, iar vremurile si vicleniile sunt aceleasi”.

Era foarte ravnitor Parintele, un mare propovaduitor al Credintei Ortodoxe si un mare aparator al Bisericii si al randuielilor ei.

Parintele Lavrentie se supara foarte tare pe cei ce binecuvantau vreo schimbare in randuiala bisericeasca: in carti, slujbe de priveghere, botezuri, Liturghii sau slujbe de inmormantare. De asemenea era foarte nemultumit de cei care scurtau slujbele duhovnicesti (chiar si pe Vladica).

Parintele spunea ca a fost mult mai greu ca acestea sa fie scrise decat sa fie citite si cantate. Era foarte nemultumit ca nu se citea din Psaltire, dar strigau “Slava!” fara frica de Dumnezeu, iar la Sfanta Liturghie intrerupeau rugaciunea ce se citeste inaintea Sfintei Impartasanii deschizand portile imparatesti iar cel ce citea neterminand rugaciunea spunea “Amin!”, iar preotul spunea “Cu frica de Dumnezeu…”

- Este oare aici frica de Dunezeu? Aici este neglijenta, aici nu numai ca nu se respecta legea ci este vorba de superficialitate si infruntare a bunului Dumnezeu. Asemenea slujitori ai Bisericii nici ei nu se salveaza si nici pe altii nu-i lasa sa se mantuiasca. Si mai spunea Parintele, ca in locul acestor preoti nedemni si cartitori ai randuielilor bisericesti slujesc Ingerii, impreuna slujitori cu el si completeaza ceea ce ei (preotii) nu indeplinesc.

Arhiereii si slujitorii Bisericii, carora le place sa scurteze randuiala bisericeasca, vor merge in focul cel vesnic, iar acei credinciosi care au stat la aceste slujbe se vor mantui doar prin rugaciune, post si milostenie.

Din cauza acestor slujitori poporul nu vine la Sfanta Biserica. Amar, amar si jale pentru acesti cartitori, caci focul cel vesnic si intunericul fara de sfarsit ii asteapta. (Schiarhimandritul Antonii, Ieroschimonah Teodosii, Preot Alexii)

+ Având dragoste pentru orice fel de munca, atunci când au început reparatiile manastirii, el se implica în toate activitatile, dând sfaturi practice mesterilor ce construiau sobele, celor ce refaceau peretii, cât si celor ce reparau acoperisul. Când mesterii s-au plâns de calitatea rea a scândurilor, Parintele le raspunse:

– Nu-i nimic, pentru 20 de ani sunt bune, iar apoi, ce va da Dumnezeu.

Au fost situatii când au fost nevoiti ca lucreze si în timpul iernii, perioada în care mortarul amortea (se întarea) din cauza frigului. Odata, lucrurile nu mergeau deloc bine si au mai chemat ajutoare, la care unul din cei veniti îi spuse:

– Parinte, pentru aceasta munca este nevoie de multa putere.

Atunci Parintele s-a apropiat si rugându-se a facut semnul Sfintei Cruci peste mortarul amortit. Spre mirarea tuturor, mortarul a devenit foarte moale si usor de prelucrat. Atunci toti au înteles ca aceasta minune s-a petrecut pentru rugaciunile staretului Lavrentie“.

+“Parintele repeta adesea ca rugaciunea mamei nu arde in foc si nu se scufunda in apa”.

+ “În timpul războiului, pe pământul mănăstirii a fost semănată secară şi, iată, venise timpul culesului, dar nu puteau face nimic, căci pământul era bine păzit de soldaţi. Maica iconomă a mers cu plângere la primărie să ceară ajutor, dar au alungat-o cu ruşine şi au fugărit-o cu vorbe batjocoritoare. Cu lacrimi în ochi ea s-a întors la mănăstire şi şi-a vărsat tot necazul Părintelui. A doua zi, spre dimineaţă, Părintele a binecuvântat-o şi i-a spus să meargă din nou la primărie, poruncindu-i să nu vorbească cu nimeni pe drum. Cu credinţă în Dumnezeu şi în rugăciunile Părintelui, păzind tăcerea, măicuţa a mers din nou, la aceiaşi şefi. De îndată ce a ajuns la primărie şi le-a cerut din nou să o ajute, a şi primit permisiunea pentru strângerea roadelor, ba mai mult, toţi s-au purtat foarte frumos cu ea şi i-au vorbit amabil. Ea, bucuroasă, se întoarse repede la mănăstire şi-i povesti Părintelui cum s-au schimbat în bine lucrurile, la care stareţul zâmbi şi-i zise:

<<Ei, iată, când omul este rău atunci cu el este satana, cel viclean, şi îi întunecă sufletul, iar când te vei ruga pentru acela, dracul fuge de la el iar omul devine bun şi înţelegător>>.

Pentru mai multe astfel de istorisiri va rog sa cititi si: Sfantul Lavrentie de la Cernigov – “DE CE MA INTREBI, DACA FACI TOT DUPA CAPUL TAU?”

Dar si profetia sa cu privire la unicul imparat – antihrist si despre razboiul care va veni candva: Sfantul Lavrentie de Cernigov: ” Vor fi multi surzi si multi orbi… “

-”va veni o vreme când vor impune lumii să-şi aleagă un singur împărat. Iar când omenirea va vota pentru un singur împărat, să ştiţi că acela „el e” – antihristul – şi să te ferească sfântul de vei vota.” -

 

Sfantul Lavrentie de la Cernigov – “DE CE MA INTREBI, DACA FACI TOT DUPA CAPUL TAU?”

60 de ani de la mutarea intru vesnica Imparatie a “noului prooroc” si mare facator de minuni al Ortodoxiei ucrainene a ultimului veac,

SFANTUL LAVRENTIE DE LA CERNIGOV

“Pentru iubirea sa puternică faţă de oameni şi smerenia sa, bunul Dumnezeu l-a învrednicit pe Părintele cu darul rugăciunii inimii, al înainte-vederii şi cu darul vindecării de boli sufleteşti şi trupeşti. Părintele tare plângea când păcătosul care se spovedea la dânsul descoperea păcate de moarte. Amare lacrimi vărsa când mama care se spovedea mărturisea marele păcat al uciderii de prunci (avortul). El spunea că: <<Mama ce a săvârşit acest păcat trebuie să verse multe lacrimi îndurerate şi să se roage zi şi noapte, căci greu este păcatul acesta. Să vă ferească Dumnezeu de el!>> Mai spunea că trebuie să ne fie frică de acest păcat ca de foc“.

“Parintele repeta adesea ca rugaciunea mamei nu arde in foc si nu se scufunda in apa”.

“In manastire era un obicei: cele care isi serbau numele se impartaseau cu Sfintele lui Hristos Taine, apoi luau o prescura si mergeau la parintele. El rupea o bucatica, le felicita de ziua numelui si deseori le oprea la masa. Noi eram douasprezece surori. Parintele manca dintr-un blid de lut cu o lingura rotunda de lemn. Deodata si-a ridicat capul si a spus, adresandu-se maicii P.: <<Mergi si vezi cine a venit! Spune-i sa intre si sa stea la masa!>> Maica a iesit si a vazut o femeie care plangea foarte tare. Femeia a rugat-o sa-i ingaduie sa intre la parintele, dar maica P., avand mila de staret, i-a spus: <<Dupa ce termina de mancat, sa veniti caci va primeste>>. Femeia a continuat sa planga. Maica, intorandu-se la trapeza, i-a spus parintelui: <<Mancati, nu este nimeni>>. Parintele Lavrentie a mai luat cateva linguri de bors, si-a intors capul si a spus din nou: <<Acolo este cineva, chemati-o aici!>>. <<Dar nu este nimeni afara, mancati linistit>>, a insistat maica. Parintele a mai luat o lingura, apoi, indispus, a asezat lingura pe masa si a pronuntat cu voce tare: <<Eu ti-am spus ca acolo este o femeie care plange, mergi si adu-o aici!>>. El insusi s-a ridicat vrand parca sa o intampine pe femeia ce plangea… In fata noastra a aparut o femeie de varsta mijlocie, toata numai lacrimi…. Probabil ca un mare necaz o adusese aici si staretul s-a dus la chilie sa vorbeasca cu ea. Peste vreo zece minute femeia a iesit. S-a inclinat bucuroasa in fata tuturor si a plecat cu pace in suflet. Parintele s-a asezat la masa si adresandu-se maicii P. a intrebat-o: “Daca ai vazut ca un om plange, cum ai putut sa mai mananci?“. Asa era staretul Lavrentie”.

“Odată, în timpul războiului, măicuţa M. veni la Părintele ca să ceară binecuvântare pentru a-i face procesiune de înmormântare surorii ei, ce locuia într-un sat distrus de nemţi, şi despre care credea că murise în bombardament, la care Părintele a întrebat-o: - Ea te ajuta pe tine cu ceva? – Da, Părinte, întotdeauna mi-aducea lapte şi pâine. – Atunci nu va arde în foc şi nu se va îneca în apă! Măicuţa insista însă în continuare pentru binecuvântare ca să-i facă slujbă de înmormântare. – Du-te cu Dumnezeu, ţi-am spus, şi lasă-mă să-mi văd de ale mele, îi spuse Părintele şi s-a apucat de treabă. Măicuţa n-a crezut cuvintelor Părintelui şi s-a dus la un alt preot care i-a dat binecuvântare pentru înmormântare. Ea a făcut tot ce era de făcut pentru înmormântare, dar mare i-a fost mirarea când a doua zi după înmormântare o vede pe sora sa că vine la dânsa vie şi nevătămată, aducându-i pâine şi lapte. Părintele Lavrentie s-a supărat foarte tare când a aflat de neascultarea măicuţei, spunând: Pentru ce mai veniţi la mine să întrebaţi dacă până la urmă faceţi tot cum vă duce capul, dacă faceţi tot ce vreţi voi?”.

“O femeie a venit la Părintele Lavrentie pentru a cere binecuvântare să meargă în oraş. Părintele nu a binecuvântat-o. Ea neascultând s-a pornit spre oraş. Pe drum însă a avut loc un accident, o mare nenorocire, şi ea a fost la un pas de moarte. Întorcându-se la Părintele, îi ceru iertare printre lacrimi şi îi spuse ceea ce s-a petrecut. La care Părintele îi răspunde: Asta-i pentru neascultarea ta. De ce-ai mai venit după binecuvântare dacă tot faci după capul tău?”.

O maicuta povesteste: “Eu si prietena mea eram tinere si îl vizitam des pe parintele Lavrentie. Dintr-o data, mie mi-au iesit niste bube pe tot corpul, iar prietena mea a început sa aiba probleme cu vederea. Ne-am dus repede la parintele Lavrentie, iar el ne-a trimis în satul Sednev sa ne spalam în râu si sa citim Acatistul Maicii Domnului, lucru pe care noi l-am îndeplinit întocmai. Peste câteva zile ne-am însanatosit si i-am multumit cuviosului parinte pentru sfintele sale rugaciuni. Tot tinere fiind, voiam sa ne distram, sa dansam si sa cântam cântece lumesti. Însa nu puteam sa-l uitam nici pe parintele.

Simtind ca noi ne-am schimbat modul de vietuire, parintele l-a trimis pe preotul Mihail la noi în sat sa vada cu ce ne ocupam noi, cum traim si cum ne rugam. La despartire, parintele Mihail ne-a spus sa nu mai mergem la dans si sa venim sa cântam în corul bisericii. Noi ne-am simtit foarte prost, ne era rusine si ne era tare greu la inima, eram tare nemultumite, caci tare voiam ca sa dansam, sa ne distram, dar nu voiam nici sa iesim din cuvântul parintelui.

Eu am plâns toata noaptea, rugându-ma la Maica Domnului sa-mi trimita o boala grea, ca sa nu-mi mai arda de dansuri. Pe urma, m-am dus la parintele si l-am rugat acelasi lucru. El nu mi-a zis nimic, însa a clatinat din cap. În scurt timp m-am îmbolnavit si am început sa vars sânge. M-am dus la parintele sa-i cer binecuvântare pentru a ma interna în spital. El însa nu m-a binecuvântat, ci mi-a spus doar sa ma adresez unui doctor ortodox binecredincios, ceea ce am si facut si, în scurt timp, am început sa ma vindec.

Dupa acestea, eu mi-am schimbat radical modul de viata. Cu timpul, Dumnezeu m-a învrednicit si am fost tunsa în monahism. Acum am 84 de ani si multumita lui Dumnezeu o mai duc asa încet-încet. Toate acestea s-au împlinit pentru rugaciunile mult cinstitului nostru parinte Lavrentie. Asa ne-a rânduit noua Bunul Dumnezeu: eu am intrat în monahism, iar prietena mea s-a casatorit”.

“Având dragoste pentru orice fel de munca, atunci când au început reparatiile manastirii, el se implica în toate activitatile, dând sfaturi practice mesterilor ce construiau sobele, celor ce refaceau peretii, cât si celor ce reparau acoperisul. Când mesterii s-au plâns de calitatea rea a scândurilor, Parintele le raspunse:

– Nu-i nimic, pentru 20 de ani sunt bune, iar apoi, ce va da Dumnezeu.

Au fost situatii când au fost nevoiti ca lucreze si în timpul iernii, perioada în care mortarul amortea (se întarea) din cauza frigului. Odata, lucrurile nu mergeau deloc bine si au mai chemat ajutoare, la care unul din cei veniti îi spuse:

– Parinte, pentru aceasta munca este nevoie de multa putere.

Atunci Parintele s-a apropiat si rugându-se a facut semnul Sfintei Cruci peste mortarul amortit. Spre mirarea tuturor, mortarul a devenit foarte moale si usor de prelucrat. Atunci toti au înteles ca aceasta minune s-a petrecut pentru rugaciunile staretului Lavrentie“.

Va rog cititi si: Sfantul Lavrentie de Cernigov: “Vor fi multi surzi si multi orbi…”

Daca doriti sa cititi si Acatistul Sfantului, il puteti citi aici

Sfantul Lavrentie de Cernigov: ” Vor fi multi surzi si multi orbi… “

“Părintele deseori îşi arăta dorinţa să discute cu ucenicii săi, („cu copiii săi iubiţi”), despre vremurile de apoi, ca să-i înveţe cum să se ferească de cărările greşite şi să fie veghetori.

- Acum, când noi îi votăm pe conducătorii noştri suntem fie cu cei „de dreapta” fie cu cei „de stânga”. Dar nu ăsta e amarul, căci va veni o vreme când vor impune lumii să-şi aleagă un singur împărat. Iar când omenirea va vota pentru un singur împărat, să ştiţi că acela „el e” – antihristul – şi să te ferească sfântul de vei vota. Apoi adăuga:

- Va fi un asemenea război mare încât atât de mulţi se vor pierde, că vor rămâne foarte puţini care vor supravieţui, dar cei ce vor rămâne nu vor putea scăpa decât dacă se vor adăposti prin crăpăturile pământului, prin peşteri. Spunea că în acest război se vor distruge atâtea state încât până la urmă vor mai rămâne doar două sau trei. Atunci ei se vor hotărî să-şi aleagă un singur împărat peste tot pământul. În ultimele timpuri, la sfârşit, va începe prigoana împotriva adevăraţilor creştini, care vor trebui să scape fugind, (evadând), iar cei neputincioşi şi bătrâni măcar de remorcile lor să se prindă şi să fugă.

Deseori stareţul repeta cu tristeţe în discuţiile despre antihrist următoarele cuvinte:

- „Vor veni aşa vremuri când vor umbla din casă în casă ca lumea să semneze pentru acel «singur împărat» pe pământ şi se va face un recensământ al populaţiei foarte drastic. Vor intra în casa omului iar acolo sunt soţul, soţia şi copiii, şi soţia îl va ruga pe soţ să semneze căci altfel nu va putea cumpăra nimic pentru copii: «hai, soţule, să ne înscriem şi noi căci avem copii şi dacă nu ne înscriem nu vom putea face nimic», iar soţul îi va răspunde: «iubita mea soţie, tu fă cum vrei, eu însă sunt pregătit să mor mai bine pentru Hristos, decât să semnez ceva pentru antihrist». Aşa de tragic viitor vă aşteaptă.

Vine timpul, şi nu e departe, povestea stareţul, când foarte multe biserici şi mănăstiri se vor deschide în slujba Domnului şi se vor repara, le vor reface nu numai pe dinăuntru ci şi pe dinafară. Vor auri şi acoperişurile atât ale bisericilor, cât şi ale clopotniţelor, dar preoţimea nu va lucra la sufletul credinciosului ci numai la cărămizile lui Faraon. Preotul nu va mai face şi misiune. Când vor termina lucrările nu se vor putea bucura de slujbe duhovniceşti în ele că va veni vremea împărăţiei lui antihrist şi el va fi pus împărat.

Rugaţi-vă ca Bunul Dumnezeu să mai lungească acest timp ca să ne putem întări în credinţă, căci vremuri groaznice ne aşteaptă. Luaţi aminte la toate cele ce vă spun căci totul se pregăteşte cu foarte mare viclenie (perfidie). Toate bisericile şi mănăstirile vor fi într-o bunăstare imensă, pline de bogăţii, ca niciodată, dar să nu mergeţi în ele. Antihrist va fi încununat ca împărat în marea biserică din Ierusalim cu participarea clerului şi a Patriarhului. Intrarea şi ieşirea din Ierusalim va fi liberă pentru orice om, dar atunci să vă străduiţi să nu vă duceţi, căci totul va fi spre a vă linguşi pe voi, ca să vă atragă în ispită.

Antihrist va proveni dintr-o femeie curvă, o evreică dintr-al doisprezecelea neam de preadesfrânaţi. Deja de la adolescenţă se va deosebi de semenii săi prin capacităţile sale intelectuale deosebite, care se vor manifesta la el mai ales după vârsta de 12 ani când, plimbându-se prin parc cu mama lui, se va întâlni cu satana care ieşind din beznă (din adâncul iadului) va intra în el. Băiatul se va cutremura de spaimă dar satana îi va spune: „nu te teme şi nu te înspăimânta, eu te voi înălţa pe tine”. Acest copil îi va uimi pe toţi cu inteligenţa sa. Şi aşa, din el va încolţi şi se va coace în chipul omului „antihristul”. Când satana va fi întronat, în timpul punerii coroanei se va citi Simbolul Credinţei – Crezul -, dar el nu va permite ca acesta să fie citit corect, iar acolo unde vor fi scrise cuvintele „şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu” el se va lepăda de acestea şi se va recunoaşte doar pe sine. La încoronare, antihristul va avea mănuşi pe mâini, iar când le va da jos ca să-şi facă Sfânta Cruce, Patriarhul va observa că el în loc de unghii are gheare şi aceasta îi va întări bănuiala sa că acesta este antihristul. Atunci Patriarhul va exclama: „Acesta este antihristul” pentru care Patriarhul va fi omorât.

Din cer se vor cobori proorocii Enoh şi Ilie care de asemeni vor explica lumii şi vor striga: „Acesta este antihristul! Să nu-l credeţi!” Iar el îi va omorî pe ei, însă după 3 zile, cu puterea lui Dumnezeu, vor învia şi se vor înălţa la ceruri. Antihrist va fi foarte învăţat şi va cunoaşte toate vicleniile sataniceşti şi va face multe minuni false şi semne amăgitoare. Pe el îl vor vedea toţi şi îl va auzi lumea întreagă (prin televiziune, radio, etc., n.ed.). Pe oamenii săi el îi va ştampila cu semnul său. Însă pe adevăraţii creştini, care i se vor opune, are să-i urască cu ură mare. Atunci va începe ultima şi cea mai mare prigoană a creştinilor care vor refuza ştampila satanei (semnul 666). Prigoana va începe îndată de pe pământul Ierusalimului iar apoi se va extinde pe tot globul şi se va vărsa ultima picătură de sânge în numele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Dintre voi, copiii mei, mulţi veţi ajunge aceste vremuri îngrozitoare. Ştampila lui satana (666) va fi de aşa natură încât toţi vor vedea dacă a primit omul sau nu semnul satanicesc. Creştinul care nu va primi semnul satanei (666) nu va putea nici să vândă şi nici să cumpere nimic. Dar nu vă pierdeţi nădejdea şi nu vă descurajaţi, că Dumnezeu nu-Şi va părăsi turma Sa. Să nu vă fie frică, nu cumva să vă deznădăjduiţi!

Bisericile vor fi deschise, dar creştinul ortodox (trăitor, viu cu sufletul) nu va putea intra în ele să se roage, căci în ele nu se va mai aduce jertfa fără de sânge a lui Iisus Hristos. În ele va fi toată „adunarea satanică”. Şi iată că, pentru aceste fărădelegi, pământul nu-şi va mai da roada sa şi va fi o secetă aşa de mare, încât pământul va face aşa nişte crăpături că va putea să cadă omul într-însele. Creştinii vor fi omorâţi sau izgoniţi în locuri pustii, dar Dumnezeu are să-Şi îngrijească turma Sa, dându-le de mâncare şi apă de băut celor ce urmează Lui. Pe evrei de asemenea îi va goni într-un loc. Mulţi evrei care au trăit cu adevărat după legea lui Moise, nu vor primi pecetea lui antihrist. Ei vor sta în aşteptare, urmărindu-i toate activităţile lui. Ei ştiu că strămoşii lor nu L-au recunoscut pe Hristos drept Mesia, dar aici va lucra Dumnezeu, căci ochii lor se vor deschide şi ei nu vor primi ştampila lui satana, iar în cel de-al unsprezecelea ceas îl vor recunoaşte pe Iisus Hristos drept Mesia, vor trece la ortodoxie, iar pentru credinţa lor se vor mântui. Restul poporului, fiind slab în credinţă, va merge după satana. Iar când pământul nu va mai rodi, oamenii vor merge la satana cerându-i pâine, la care el le va răspunde: „dacă pământul n-a rodit, eu nu pot face nimic”. Vor seca râurile şi lacurile, şi nu va mai fi nici apă în fântâni. Acest dezastru se va lungi vreme de trei ani şi jumătate, dar pentru aleşii Săi Dumnezeu va scurta aceste zile. În aceste grele vremuri încă vor fi luptători puternici, adevăraţi stâlpi ai Bisericii Ortodoxe care vor avea harul Rugăciunii lui Iisus (rugăciunea inimii) şi Dumnezeu îi va acoperi pe ei cu harul Său cel sfânt şi binefacerea Sa cea atotputernică şi ei nu vor vedea acele minuni şi semne false care vor fi pregătite de antihrist pentru toţi oamenii şi pe care le va vedea restul lumii, unele chiar în bisericile creştinilor. Încă o dată vă repet să nu mergeţi în aceste biserici, căci Hristos şi binefacerea Lui nu va fi acolo“.

Una din surori, ascultând această discuţie, a întrebat:

- Ce să fac, Părinte? Tare n-aş vrea să ajung vremurile acelea!

- Tu eşti încă tânără, s-ar putea să ajungi, i-a răspuns Părintele.

Atunci sora, îngrozită, a căzut la picioarele Părintelui, exclamând:

- Părinte, mi-e frică, ce să fac?

- Păi, tu alege una din două, sau cele cereşti sau cele pământeşti.

Va fi război, continua Părintele povestirea, iar locurile prin care el va trece vor fi pustiite, vor dispărea şi oamenii şi toate vieţuitoarele. Dar înainte de aceasta Dumnezeu va trimite tot felul de boli pentru oamenii cei slabi şi ei vor muri. Când va veni antihrist la putere, bolile însă vor dispărea.

Cel de-al treilea război mondial nu va fi pentru pocăinţă, ci pentru nimicire, pentru distrugere.

O soră l-a întrebat pe Părintele:

- Asta înseamnă că vom pieri cu toţii?

- Nu, a răspuns Părintele. Cei credincioşi îşi vor vărsa sângele pentru credinţă şi atunci ei vor trece în rândul mucenicilor, iar cei necredincioşi vor merge direct în iad. Până când nu se vor completa rândurile îngerilor căzuţi, Dumnezeu nu va veni la judecată. În timpurile cele de apoi, Dumnezeu şi pe cei vii înscrişi în cartea vieţii îi va trece în rândurile îngerilor, completând astfel rândurile.

Restaurarea bisericilor se va face până la venirea antihristului şi în toate va fi o bunăstare materială nemaipomenită. Iar voi, cu reparaţiile în biserica noastră să mai îngăduiţi, fiţi modeşti şi cu măsură în aspectul ei exterior, ci mai bine să vă rugaţi mai mult şi să umblaţi la biserică atâta timp cât încă se mai poate, şi mai ales să veniţi la Sfânta Liturghie unde se aduce Jertfa fără de sânge a Mântuitorului pentru păcatele întregii lumi. Să vă spovediţi cât mai des şi să vă împărtăşiţi cu trupul şi sângele lui Hristos, şi Dumnezeu vă va întări.

Dumnezeu este mult milostiv. El îi va mântui şi pe evreii care vor refuza să primească ştampila lui antihrist şi vor exclama că: asta e amăgire şi minciună, că acesta este necuratul şi nu Mesia nostru, şi nu-l vor recunoaşte de mesia.

Părintele discuta cu ierodiaconul Gheorghe despre timpurile de apoi şi vărsând lacrimi amare, spunea:

- Mulţi duhovnici şi slujitori ai Bisericii îşi vor pierde sufletul în vremea antihristului!

Ierodiaconul Gheorghe întrebă:

- Părinte, spuneţi-mi, eu cum să fac să nu pier, sunt doar diacon.

La care el i-a răspuns că nu ştie.

Atunci ierodiaconul Gheorghe a început să plângă căzând la picioarele stareţului şi-l ruga pe Părintele Lavrentie să se roage bunului Dumnezeu pentru el ca să nu ajungă în iad. Părintele Lavrentie s-a ridicat şi a înălţat o rugăciune la Ceruri, apoi i-a spus:

- Se mai întâmplă şi aşa, că omul se îmbolnăveşte, moare şi ajunge în Împărăţia Cerurilor.

Această proorocie s-a împlinit întocmai. Noi îl cunoaştem pe acest diacon de la Lavra din Kiev. Era un călugăr foarte râvnitor şi făcea multă milostenie. S-a îmbolnăvit aşa, dintr-o dată, şi la scurt timp a murit.

De flecare dată când Părintele se ruga sau când povestea despre viaţa de dincolo plângea amarnic. Surorile îl linişteau, dar el le răspundea vărsând şi mai multe lacrimi:

- Cum să nu plâng, când întunericul cel veşnic (bezna- iadul) este plin de suflete omeneşti!

Părintele Lavrentie a avut o dragoste duhovnicească puternică către toţi şi Bunul Dumnezeu l-a înzestrat cu darul rugăciunii inimii şi cel al înainte-vederii.

În ultimul timp, Părintele, stând pe lângă corişti, ne povestea foarte des despre timpurile de apoi şi despre sfârşitul lumii acesteia. În timpurile acelea nu vor mai fi draci în iad, ci toţi vor fi pe pământ şi în oameni. Va fi o mare calamitate atuncea pe pământ, nici măcar apă nu va mai fi, apoi va fi războiul mondial (al treilea n. ed.). Vor fi nişe bombe atât de puternice, încât şi fierul şi pietrele se vor topi. Focul şi fumul se vor ridica până la cer şi pământul va arde, vor rămâne foarte puţini oameni, şi atunci ei vor striga: „Terminaţi cu războiul şi să ne alegem un singur împărat pe tot globul!” Şi vor alege de împărat pe unul ce va fi născut dintr-o desfrânată evreică din cel de-al doisprezecelea neam de desfrânaţi, din neamul împărătesc, şi va fi „el” frumos pentru cei necredincioşi, iar cei dreptcredincioşi îi vor vedea faţa lui adevărată: urâtă şi înspăimântătoare. Când se va plimba în mantie împărătească prin grădină cu mama sa, şi se va gândi cum va fi el în viitor să-şi conducă împărăţia, deodată se va deschide pământul, va izvorî apă, iar din apă va sări ceva, şi lui îi va părea că cineva e în spatele lui şi se va întoarce cu faţa înapoi să vadă. Atunci va vedea ceva groaznic, o grozăvie, şi, de frică, va deschide gura să ţipe; atunci diavolul se va sălăşlui în el şi din acel moment el va deveni antihrist.

Nu o dată Părintele ne spunea: „antihristul va fi încoronat la Ierusalim. Acum însă diavolul este legat în iad, dar Dumnezeu îl va dezlega şi el se va sălăşlui în împăratul-antihrist“.

Iereul Nechifor, Grigorie şi protoiereul Vasile Ganzin îl contrazic pe Părintele Lavrentie, că el despre asta a mai spus o dată, dar puţin diferit, iar el le-a răspuns:

- Fraţii mei şi onoraţi părinţi, voi un lucru nu-l pricepeţi şi nu-l ştiţi. Eu nu spun doar pentru Rusia

noastră, ci pentru întreaga lume. Cuvintele mele sunt adevărate, iar mie mi le-a arătat pe toate Duhul Sfânt, prin milostivirea Bunului Dumnezeu asupra mea.

Noi, ortodocsii, nu urmarim decat salvarea sufletului si castigarea Imparatiei Cerurilor si acest lucru ni-l poate oferi Biserica Ortodoxa. Una este doar Biserica Ortodoxa Soborniceasca si Apostoleasca, celelalte ce se numesc “biserici” nu sunt biserici, ci samanta stearpa a diavolului in lanul de grau al lui Hristos.

Terminand aceasta discutie a adaugat: “cei ce au urechi sa au

da si cei care au ochi sa vada” dar apoi a adaugat cu tristete: “

dar vor fi multi surzi si multi orbi“.

(din Sfântul Lavrentie al Cernigovului, “Viata, înva

taturile, minunile si acatistul”, Editura Egumenita)