Apel pentru consemnarea minunilor savarsite prin intermediul sfintilor mucenici din inchisorile comuniste, Parintele Augustin (Sf. Manastire Rapa Robilor, Aiud)

Fraţi creştini,

De-a lungul anilor, mulţi credincioşi au dat mărturie despre minunile săvârşite prin intermediul sfinţilor de la Aiud. Multe dintre aceste minuni le-am consemnat, despre unele avem puţine date, iar despre altele, probabil multe la număr, noi încă nu am aflat.

În vederea editării un cărţi despre minunile săvârşite de sfinţii mucenici din închisorile comuniste, îi rugăm pe toţi cei care au trăit asemenea fapte minunate sau ştiu de la alţii despre felul în care au mijlocit sfinţii pentru izbăvirea de boli, de necazuri, pentru soluţionarea unor probleme care erau imposibil de rezolvat în chip firesc, să ne trimită aceste relatări la adresa: sfintiaiud@gmail.com .

Părintele Iustin Pârvu spunea: „Aveam această perioadă în istorie cu care ne putem duce în faţa lui Dumnezeu cu icoanele acestor martiri din tot cuprinsul ţării, din toate puşcăriile, martiri care îndeplinesc toate condiţiile canonice necesare unei canonizări”.

Mulţumim anticipat tuturor celor care vor fi alături de noi în această lucrare şi o rugăm pe Măicuţa Domnului să îi acopere cu Sfântul ei acoperământ!

Ieromonahul Augustin
Sf. Mănăstire Râpa Robilor, Aiud

Singurul proiect de manastire + centru martirologic pentru Aiud si sustinut de Parintele Justin Parvu

Prezentarea proiectului manastirii de la Aiud sustinut de Parintele Justin de la manastirea Petru Voda

Venind intr-un pelerinaj la manastirea Petru Voda am aflat ca Parintele Justin, ctitorul actualului Schit Sfanta Cruce de pe Rapa Robilor de la Aiud intentioneaza sa organizeze un concurs de proiecte pentru ridicarea manastirii Sfanta Cruce de la Aiud, inchinata martirilor din inchisorile comuniste. Atunci am cerut binecuvantare de la Parintele pentru a propune un proiect. Asa ne-am apucat de lucru.

De mai multi ani ne-am specializat in problema arhitecturii bisericesti[1]. Stim ca arhitectura bisericeasca este o marturisire, o contemplare si intrupare a constiintei eclesiale. Biserica este chipul pamantesc al Imparatiei Ceresti. Arhitectul are o misiune mare si grea – aceea de construi icoana Imparatiei. Pentru a construi o biserica in Rapa Robilor efortul este pe masura. Acel loc, prin sfintenia care-l invaluie, este aparte, intrucat acolo Imparatia este deja prezenta.

Ne-am propus dintru inceput ca acest proiect sa fie rodul unei impreuna-lucrari cu toti cei implicati, astfel incat sa gasim constiinta eclesiala prin luminarea pe care o aduce comuniunea in Hristos si dragostea frateasca (acolo unde si cu cine a fost deschis). Insa cel mai important a fost ca Parintele Justin si alti supravietuitori traisera intre acei sfinti. In temnita Aiudului ei vazusera icoana Imparatiei intruchipata, materializata in acei minunati oameni care sunt sfintii de la Aiud.

Ceea ce a urmat a fost o serie de discutii cu Parintele. Din ele am aflat cam cum trebuie plasmuita Biserica de acolo, pentru ca ea sa poata fi numita icoana a Imparatiei.

Dincolo de multele discutii si impreuna-cautari, ramane binecuvantarea si rugaciunea Parintelui, cu care am plecat la drum si ne-au insotit in tot acest demers si care, inca, ne insoteste. Am ajuns la o forma pe care o prezentam aici si pe care Parintele a binecuvantat-o si sustinut-o ca proiect propus de Sfintia sa. Tot Sfintia sa ne-a cerut personal sa-l insotim si sa sustinem proiectul alaturi de el la dezbaterile legate de alegere.

Centrul de Studii va fi in grija monahilor cei mai indreptatiti, prin sfintenia vietii monahale, la a locui pe acel loc sfant. Monahismul este o prelungire spirituala de zi cu zi a martiriului. De-a lungul intregii istorii a Bisericii, manastirile au fost principalele focare de cultura, fiind adevarate scoli dotate cu imense biblioteci, scriindu-se carti iar, in momentul descoperirii tiparului, fiind primii care l-au folosit[2]. Monahii vor fi principalii curatori ai moastelor si lacasului cu muzeul si Centrul aferent lui. De aceea, monahii manastirii Sfanta Cruce vor fi dintre cei instruiti, cu aplecare spre studiu si cercetare, avand educatie in domeniul teologiei, antropologiei, medicinii legale, istoriei, aghiografiei etc. Cercetatorii aflati in stagii vor putea locui pe perioada sejururilor legate de proiectele lor in zona special amenajata lor, incercand, pe cat posibil, sa se integreze vietuirii ortodoxe din acest lacas sfant si aratand in primul rand prin aceasta respectul pe care il datoreaza sfintilor cu care avem inainte de toate o relatie doxologica. De aici izvoraste si interesul pentru studiul vietii lor si tot in aceasta isi au scopul aceste studii.

Pe scurt, proiectul a avut in vedere cateva elemente-forta izvorate din necesitati teologice si practice:

• centralitatea martyrionului (rotonda) in cadrul intregului complex. Martyrionul respecta canonul arhitectonic al bisericilor mucenicesti: forma rotunda, octogonala sau hexagonala, cu absida pentru altar care sa aiba dedesubt o zona in care se fie asezate moastele care sa poata fi cinstite de credinciosi si la care sa existe acces din biserica prin doua randuri de scari laterale. Asumarea traditiei vechilor martyrioane face legatura peste timp intre mucenicii perioadei primare a Bisericii si cei ai vremurilor din urma, aratandu-i pe acestia cu nimic mai prejos decat primii. Pana la mult asteptata proslavire oficiala a noilor mucenici, sub altar poate fi plasat un cenotaf simbolic, in care pot fi asezate ulterior osemintele adeverite ca moaste;
• o biserica martyrion nu poate fi ridicata decat pe un loc sfant, mai precis pe mormintele martirilor sau pe locul muceniciei lor. Din acest motiv, conform Traditiei ortodoxe, aceasta biserica nu poate avea dedesubt, adica la subsol, nimic altceva decat un loc in care, ca intr-un mormant comun (asa cum se si afla ele inmormantate in Rapa Robilor), sa fie asezate moastele deasupra carora, in biserica, se slujeste Dumnezeiasca Liturghie. Nimic nu trebuie sa se interpuna intre acel loc sfant si insusi corpul bisericii;
• stilul arhitectural, traditional ortodox, se impune din insasi vechimea canonului legat de martyrioane. In consecinta, ca in intreg demersul nostru, ne-am aplecat cu atentie asupra intelegerii traditiei patristice. Dupa iesirea din persecutia primelor veacuri au inceput sa se construiasca doua tipuri de biserici: cele de parohie (adica cele impuse de existenta unei comunitati crestine) si cele martirice. Martyrioanele au fost construite doar intre secolele IV si VII d. Hr. Intrucat in zilele noastre situatia este foarte asemanatoare cu cea de la inceputul secolului IV – cand intreaga crestinatate iesise din multi ani de persecutii -, ne-am raportat in chip firesc la modul in care Parintii Bisericii au tratat arhitectura bisericeasca (tipologia arhitecturala). Si pentru ca perioada de aur a arhitecturii ortodoxe este cea a Sfantului Imparat Justinian cel Mare, ne-am aplecat asupra unor biserici cu martyrion din acea vreme (precum Sfintii Serghie si Vah din Constantinopol, San Vitale din Ravenna si altele)[3];
• intrucat martyrioanele sunt biserici prin excelenta de plan central, altarul sa vina cat mai aproape de zona centrala octogonala (cifra 8 are simbolism eshatologic) format din stalpii de sustinere care, trecand de balcoane, se urca pana in cupola larga, simbolizand Cerul ca un urias baldachin ridicat deasupra mormantului mucenicilor pe care se va sluji Sfanta Liturghie. Toate aceste elemente sunt specifice monumentelor funerare antice ale martyrioanelor. In plus, circulatia credinciosilor spre usile diaconesti ale altarului sau spre subsolul de sub altar sa fie rezolvata intr-un mod foarte practic, care descongestioneaza zona centrala, facilitand miscarile liturgice, anume prin deambulatoriile formate in zona marginala, exterioara octogonului central al martyrionului. Aceasta rezolvare este, si ea, inspirata tot din arta bisericeasca veche;
• trapeza sa fie asezata fata in fata cu iesirea din biserica martyrion, pe axa Rasarit-Apus, ca o prelungire agapica a mesei euharistice. In manastiri trapeza este ca o a doua biserica, fiind loc de comuniune in Hristos, rugaciune, agapa, ascultare a citirilor din cuvintele Sfintilor Parinti. Trapeza este impodobita, ca si biserica, cu fresce reprezentand sfinti si momente din vietile lor;
• in legatura cu martyrionul si cu trapeza sa fie zona de locuire monastica avvaton, adica o zona din manastire dedicata exclusiv monahilor, inaccesibila pelerinilor sau vizitatorilor. Acesta se dezvolta ca o latura de nord a unui atrium urias al martyrionului, atrium in componenta caruia intra si trapeza si zona de intrare si care cuprinde si un aghiasmatar sau fantana cu apa. Zona avvaton asigura o anumita intimitate si liniste atat de necesara monahilor aflati intr-o zona oraseneasca si va avea acces direct la martyrion printr-un pasaj. Ea va fi formata din paraclis de iarna, doua randuri de chilii cu utilitatile necesare, apartament arhieresc, o mica biblioteca monastica, etc;
• rezolvarea in terase a proiectului, deoarece terenul se afla intr-o panta destul de accentuata. Partea superioara va fi ocupata de turnul-clopotnita care domina vizual si sonor blocurile si valea. Apoi zona monastica, dupa care, mai jos, pe platforma de mijloc, principala, se va afla biserica (se subliniaza si pe verticala centralitatea martyrionului) iar la nivelul de jos, muzeul cu Centrul de Studii Martirologice;
• zona de nord (aflata in panta accentuata), care da spre primele blocuri ale orasului, sa fie amenajata ca zona-tampon, cu vegetatie: copaci inalti – mai ales in zona de margine -, apoi o alee ce serpuieste intre intrarea pietonala de sus si rotonda martyrionului, alee amenajata cu popasuri de belvedere, bancute, gardulet de piatra si umbrare cu vita de vie – simbolul lui Hristos si al muceniciei;
• accesul auto si pietonal principal atat pentru Manastire cat si pentru Centru va fi dinspre strada de jos;
• sa existe accesibilitate spre martyrion dinspre zona muzeului si a centrului de studii martirologice. Accesibilitatea se face pe la suprafata, dar si printr-un culoar subteran (care poate avea iluminare naturala din tavanul deschis pe alocuri) care sa aduca aminte de catacombele perioadei crestinismului primar. Acest culoar, amenajat ca osuar (oasele nu pot sta in muzeu, ci intr-un spatiu dedicat anume) in care vor fi asezate ramasitele pamantesti gasite in Rapa Robilor, face legatura concreta intre subsolul muzeului - amenajat ca o zarca, deci imitand conditiile de inchisoare grea comunista, izolator etc ‑, si zona de sub altar in care se afla numai acele ramasite care manifesta semne ale sfinteniei: miros frumos, izvorasc mir, aduc tamaduiri. Pelerinii sau vizitatorii vor putea incepe parcursul initierii lor fie dinspre biserica martyrion, coborand sub altar la mormantul mucenicilor (unde se pot inchina), trecand prin culoarul-osuar si ajungand la muzeu, fie invers, parcurgand un drum initiatic ce incepe din muzeu cu prezentarea patimirii lor si culminand cu proslavirea lor ca sfinti mucenici asezati la baza martyrionului;
• o atentie deosebita am dat si conceperii si proiectarii Centrului de Studii Martirologice. In primul rand va exista un muzeu vizitabil de un mare numar de oameni (cu o intrare separata) si care va organiza expozitii permanente ce vor populariza rezultatele si productiile Centrului de Studii. Centrul va fi dotat cu o biblioteca cu sala de lectura (incapatoare, izolata fonic de zona muzeului si luminata natural printr-un sistem special de geamuri), videoteca si fonoteca (pentru stocarea si accesarea marturiilor inregistrate; acest gen de marturii vii sunt foarte importante pentru intelegerea epocii, a realitatilor inchisorilor comuniste, a participantilor la evenimente – martiri, marturisitori, supravietuitori, tortionari -, dar ajuta si la un tip de muzeificare foarte modern, prin care cercetatorul sau simplul vizitator poate relationa mai direct si surprinde mai usor, spontan realitatile invocate prin faptul ca se adreseaza mai multor simturi) dotate cu sala de lectura audio si video (de asemenea, izolata fonic si dispunand de separeuri si penumbra necesara), sala de prelucrare audio-video (pentru cercetatorii si expertii care vor putea realiza documentare ce vor putea fi folosite in cadrul Centrului si al muzeului, dar vor putea fi puse si in vanzare sau folosite alte modalitati de difuzare, in scopul popularizarii), sala de proiectii si conferinte (se vor organiza prezentari, proiectii, dar mai ales conferinte locale si internationale; utilarea salii va fi in consecinta). Am gandit aceste spatii in conformitate cu cele mai noi tehnici si metode folosite in biblioteconomie si muzeistica, in urma vizitarii si cercetarii bibliotecilor celebre din strainatate si a muzeelor premiate international;
• de asemenea, legat de Centrul de Studii, sa existe un corp de locuit (dotat cu utilitatile necesare), cu cateva camere pentru cercetatorii ce vor ramane acolo pentru o anumita perioada. Acest corp de locuit are acces direct, printr-un culoar, la zona Centrului de Studii. Masa va putea fi luata intr-o sala speciala, aflata intr-un corp comun cu trapeza monastica si bucataria;
• parcarea va fi asezata in zona opusa celei monastice (deci in fata muzeului), pentru a se asigura o liniste mai mare in biserica si in avvaton-ul calugarilor.

Am intocmit acest text de prezentare intrucat am inteles faptul ca opinia publica nu a avut acces pana acum la planurile mai detaliate si la explicarile necesare.

Astazi, 2 August 2009, la praznuirea Sfantului Imparat Justinian

extras din revista Atitudini, nr. 7, autori: Arhitect drd. Nicolae Tulban, prof. drd. Marian Maricaru

---

[1] arhitectul Nicolae TULBAN este specializat in arhitectura bisericeasca, urmand un doctorat la Universitatea de Arhitectura si Urbanism «Ion Mincu» din Bucuresti si publicand diverse articole si studii pe aceasta tema; nu este la primul sau proiect bisericesc, lui datorandu-i-se, intre altele, si reabilitarea chiliei romanesti de la Kapsala, Sfantul Munte; Marian MARICARU, teolog specializat in arhitectura bisericeasca (a absolvit un masterat in Spatiul Sacru la Universitatea de Arhitectura si Urbanism «Ion Mincu» din Bucuresti, a publicat diverse articole si studii tematice si are in pregatire un doctorat pe aceasta tema la Facultatea de Teologie din Tesalonic, Grecia), este urmasul unuia dintre cei care au fost intemnitati la Aiud; echipa pe care o formam are in momentul de fata in lucru proiecte si in ale parti ale tarii (comandate mai ales dupa ce unii preoti si episcopi au vazut si apreciat proiectului de la Aiud)

[2] cateva exemple din vechime ar fi mediile monastice ale Antiohiei, Alexandriei sau ale Tarii Sfinte (Sf. Sava, Sinai), iar mai apoi cele din capitala Imperiului Bizantin (in mod special man. Studion) si Sfantul Munte Athos (a se vedea si controversa isihasta in care erau implicati ierarhi, monahi si laici carturari de mare cultura, dar mai ales de autentica traire duhovniceasca) care au nascut pe marii Parinti ai Bisericii. La noi, in vremurile din urma, este de mentionat exemplul manastirii Neamt si al miscarii paisiene.

[3] Ca si in cazul altor biserici din epoca noastra, alegerea stilului reprezinta o provocare. Cu atat mai mult in cazul bisericilor de importanta majora, in care fiecare zona romaneasca si-ar dori sa se regaseasca prin stilul ei local. Acest lucru este, in realitate, imposibil intrucat este imposibila impacarea diferitelor stiluri regionale, eterogene, dezvoltate pe teritoriul actual al tarii noastre in evul mediu tarziu si sub influente straine. S-a gasit o solutie ce decurge firesc din arhitectura primului mileniu, specifica vechilor martyrioane, construite si la noi, ca peste tot, in acele vremuri, in zona Dobrogei si nu numai (dar ruinate de vremuri). La acest stil vor fi adaugate, pe cat posibil, elemente decorative specifice mileniului al doilea (stilul brancovenesc, moldovenesc etc.). Intrucat neamul nostru romanesc si martirii si marturisitorii sai ortodocsi pe care ii cinstim, nu au fost numai din zonele teritoriului actual al Romaniei, ci si din Basarabia, Bucovina, nord-vestul cedat (spre muntii Tatra), si de la Sud de Dunare (nu putini erau vlahi din Macedonia, Pind, Epir, Serbia, Cadrilater care se simteau la fel de romani, pentru ca si erau, dupa sange si traditii), am considerat ca singurul stil cu adevarat reprezentativ tuturor si care atesta tocmai unitatea, geniul intre popoare si vechimea noastra ca neam bimilenar este unul inspirat din cel in care au construit martyrioane si maretii nostri stramosi traco-latini (Sfintii Imparati si mari ctitori Constantin cel Mare si Justinian cel Mare) care au infiintat Imperiul Romeu crestin, numit atunci Romania. Istoricii il numesc astazi, conventional, Bizant, si arata ca a fost continuat pana in modernitate de „Bizantul dupa Bizant” (dupa celebra expresie a lui N. Iorga) din statele vlahe, latin-ortodoxe, Ungrovlahia si Moldovlahia. Utilizarea acestui stil in Aiudul Transilvaniei nu este decat inca o confirmare a continuitatii si vechimii neamului nostru aici. Sa nu uitam ca la Alba-Iulia, locul Marii Uniri, sub ceea ce mai tarziu a devenit catedrala romano-catolica, sapaturile arheologice au descoperit tot o rotonda bizantina datand din secolul IX!

Sursa: Apologeticum

Noi si sfintii inchisorilor

P. S. Iustinian Chira

( cuvant la lansarea cartii Din temnite spre Sinaxare,

Baia Mare, 19 noiembrie 2008 )

Aceasta este continuarea articolului Martirii secolului 20

Am trait foarte dureros cand sufletul acestor copii a fost palmuit de cuvintele parintelui Augustin ( de la schitul ,, Inaltarea Sfintei Cruci ” de la Aiud, cuvinte legate de patimirea mucenicilor de la inchisoarea de la Aiud ). Nu a vrut ca el sa faca aceasta, dar, prezentandu-ne ororile pe care ni le-a prezentat, m-am gandit la sufletul acestor copii. Cum pot ei suporta sa li se descrie, sa li se puna in fata astfel de orori, de care ei habar nu aveau. Nu numai tineretul. Ci noi toti. Noi care suntem in varsta, care am trait… am trait cei patruzeci si ceva de ani, am trait de atunci incoace, si a fost un adevarat chin in seara aceasta, am patimit cu totii, si a fost bine – nu ne-a stricat. Din cand in cand, ca sa ne mai constientizam. Dar m-a durut. M-a durut. M-am gandit la inima tuturor, m-am gandit la ce lovituri primim prin ceea ce ni se spune, pentru ca sa risipeasca raceala din inima, indiferenta, nepasarea, toate acestea. Trebuie si o operatie mai dura. Doctorului, ca sa-l vindece pe bolnav, nu-i e mila : taie in carne vie, nu pentru ca vrea sa-l ucida, ci pentru ca vrea sa-i dea viata. Ce ni s-a spus a fost operatia facuta de un mare doctor care a fost parintele Augustin. Mi-a aratat si o latura a vietii. Eu nu cred ca era nepasator niciun roman. De aceea am spus ca intreaga societate omeneasca a fost torturata patruzeci si ceva de ani, torturata la propriu.

Sa ne rugam lui Dumnezeu ca sa invatam si din aceste patimiri ale sfintilor si sa avem pe fiecare cu icoana in casa, nu pentru ca sa ne impodobim casa, pentru ca icoanele nu sunt de podoaba! E un mare pacat cine crede ca icoana e pusa de podoaba. Icoanele sunt puse sa ne vorbeasca! Cand ma uit la Iisus cel rastignit, la capul patului meu, se poate apropia de mine vreun duh necurat sau un gand rau? Cand eu Il vad pe Stapanul rastignit pe cruce? Iata rolul icoanei! sa ne graiasca noua. Acesta este! Vedem icoana Maicii Domnului, vedem icoanele acestor sfinti – te gandesti la patimile, la suferintele, la greutatile pe care le-au suferit ei.

Eu am un obicei – invatat pe cand eram la Cluj: dormitorul meu era in centrul Clujului, la etaj, si sub geam, jos, era statie de autobuze. De la ora 4 pana la ora 2, din 10 in 10, din 2 in 2 minute, autobuzele se opreau si plecau, se opreau si plecau. La ora 2 se retrageau autobuzele, si atunci imi deschideam si eu geamul si incepeam sa ma rog pentru cei ce erau in temnitele, pentru cei ce erau in beciurile securitatii – stiam ce se intampla! – dar nu numai pentru acestia. Si pentru muncitorul care era la cuptoarele de paine si ne pregatea painea pentru a doua zi dimineata. Si pentru cel ce statea in uzina si ne facea lumina in locasuri, si ne asigura lumina si apa. Pentru ca toti absolut, intreaga societate din Cluj, ca si intreaga scietate, are nevoie, din cand in cand, ca cineva, undeva, sa deschida un geam, sa se uite peste oras, si sa zica: ,, Doamne, iarta-ne! Doamne, iarta-ne! Doamne, iarta-ne! “

Conditia martirilor, ca sa poata fi declarati martiri, conditia – sigur, e dreapta credinta! Nu poti fi sfant daca esti eretic, daca esti sectar… nu poti sa fii declarat sfant, ca n-ai harul lui Dumnezeu. Sectee nu au sfinti. Pentru ca sfinti are numai Biserica lui Dumnezeu, care respecta Crucea, Icoana si cele Sapte Taine. Dar care credeti ca este cea mai importanta conditie ca unui martir sa i se primeasca suferinta, sa poata fi declarat sfant? Dragostea! Daca el nu il iubeste pe calau, oricat a patimit, nu este primit de Dumnezeu in randul sfintilor. Si asta e o conditie! Cand un om, un crestin, a patimit ca martir, daca il ura pe tortionar, pe calau, pe toti, atunci nu considera Dumnezeu ca jertfa lui e primita. Numai atunci cand il iubeste si pe cel ce il chinuieste, numai atunci il considera Dumnezeu ca e al Lui, pentru ca Hristos ne-a dat pilda – si cu fapta, si cu cuvantul. Cu fapta – cand a fost rastignit, si cand era in jur gloata aia uriasa, care-L batjocorea in tot chipul si-L hulea, si care L-a judecat pe nedrept, si care L-a chinuit, cunoasteti patimile, Hristos ce a facut? A ridicat ochii spre cer si a spus: ,, Doamne, iarta-i, ca nu stiu ce fac! ” Iata atitudinea unui martir adevarat! Un martir adevarat nu se lauda cu ranile lui. Ala nu-i martir, care se lauda cu ce-a patimit, cat a patimit, ala-i un mincinos, nu un martir! Un martir nu se lauda cu chinurile lui niciodata! Ii laudam noi, ii apreciem noi, ii admiram noi, dar nu ei. Un martir adevarat nu se lauda cu faptele lui. Toti marii nostri martiri, care au fost eliberati dupa 1964, toti, ce-au spus cand au plecat din puscarie? ,, Nu-i condamnati pe cei ce m-au batjocorit! Nu-i condamnati! “ Asta au spus toti marii martiri, cand au fost eliberati din puscarii la dispozitia lui Nicolae Ceausescu, care a deschis toate puscariile. Cand, de unde, cum, ce – aia nu mai stim, dar asta este! Oameni care erau pe viata condamnati, toata lumea… Ei, toti care au fost eliberati, au iesit cu aceasta in sufletul lor, si au zis: ,, Nu-i condamnati pe cei ce ne-au chinuit! ” Adica nu voiau sa-si piarda dreptul de martiri! Ca ar fi pierdut toata rasplata de la Dumnezeu daca i-ar fi urat pe cei ce i-au martirizat.

Intr-un local – dupa ,, razboi ” -, la o masa, unul vorbea foarte aprins: ,, Uite, Nichifor Crainic, uite, s-a lepadat de Hristos! Uite, L-a lepadat pe Hristos! “. Si atunci s-a ridicat unul care era acolo si zice: ,, Asculta, ma! Tu ai fost acolo, unde a fost Crainic? ” ,, N-am fost! ” ,, Pai, atuncea, taci din gura! Voi habar n-aveti prin ce-am trecut noi, care am fost acolo! ” Foarte usor ca tu, din libertate, sa il condamni pe cel ce numai el stie la ce limita de insuportabile chinuri, in care a facut un act, stiind ca Dumnezeu ii iarta, cum l-a iertat si pe Petru si i-a iertat pe toti, de-a lungul timpului.

Deci, cu fapta, Hristos – ,, Iarta-i, Doamne, ca nu stiu ce fac! ” – dar si cu invatatura. Care este pozitia, in Evanghelie, in legatura cu dusmanii? Iubiti pe vrajmasii vostri! - asa zice Evanghelia. Binecuvantati pe cei ce va blestema si va rugati pentru cei ce va batjocoresc. Acesta este cuvantul lui Hristos, aici trebuie sa ne incadram noi. Nu cum din nefericire se intampla si acuma: e o dureroasa, o extraordinara rana in sufletul meu cand vad in presa cum se barfesc, cum se condamna oamenii unul pe altul. Sunt dureroase aceste lucruri. Aceasta este pozitia crestina. Sa incepem cu inceputul. Sa incepem cu reconditionarea noastra crestina. Sa incepem cu adevarat sa traim in duhul Evangheliei lui Hristos, ca daca nu, atunci Apocalipsa va veni. Si atunci e mult mai dureros inceputul sfarsitului, mult mai groaznic inceputul sfarsitului! Pentru ca inceputul inseamna: a te coace pe toate partile in foc, si a nu te lasa nici sa mori, nici sa traiesti – asta este atmosfera din lumea de azi. Binecuvantat sa fie Dumnezeu!

Martirii secolului 20

P. S. Iustinian Chira

( cuvant la lansarea cartii Din temnite spre Sinaxare,

Baia Mare, 19 noiembrie 2008 )

Motto: Toti acestia care au patimit in inchisori au fost mielul de jertfa pentru iertarea pacatelor poporului roman. Ei au fost aruncati in gura celor fara de Dumnezeu, ca sa ispaseasca pacatele noastre, ale tuturor. Ei s-au jertfit pentru noi.

Eu am avut intotdeauna o impresie, ca in fiecare om il vad pe  Hristos. In fiecare om vad un sfant, un posibil sfant. Am un respect deosebit fata de faptura aceasta pe care a creat-o Dumnezeu, care se numeste om. Dar iata ca a intervenit o putere negativa, care lucreaza impotriva planului lui Dumnezeu, si atunci sa nasc dintre oameni si monstri, demoni cu chip de om. Lucrul acesta de intampla intr-o societate care a pierdut legatura cu Hristos. De multe ori noi, oameni in varsta, intelectuali, de multe ori suntem crestini si nu suntem crestini. Cand auzim astfel de cuvinte in legatura cu crestinismul, ni se pare ca sunt niste basme. Nu suntem capabili sa realizam ca tot ce se spune in istorie, in Sfanta Scriptura, in cuvintele sfintilor sunt lucruri reale. Luam in usor viata crestina.

Iata cate s-au petrecut incepand chiar de la nasterea Mantuitorului Hristos, cand un tiran a fost in stare sa ucida patrusprezece mii de copii, cu singurul scop ca sa-L ucida pe Fiul lui Dumnezeu care S-a nascut – era constient Irod ca S-a nascut Mesia – si a avut taria ca sa extermine patrusprezece mii de copii. Milioane de crestini au fost exterminati pana in timpurile noastre. Ce putem sa spunem despre ororile ce s-au intamplat in revolutia franceza din anii 1789 – 1793? In acesti patru ani, au fost exterminati, in frunte cu regele Frantei, trei sute de mii de francezi. Li s-a taiat capul cu ghilotina, in piata din centrul Parisului care acum este intitulata Piata Concordiei. Ce ironie: Piata Concordiei, a impacarii – a crimelor, cu celelalte. Apoi ceea ce s-a intamplat in Spania, in anii ’30, cand a iesit la putere partidul comunist, au fost uriase ucideri si faradelegi. Acelasi lucru se intampla in Rusia si in lagarul socialist.

In toate, cauza tuturor a fost instrainarea omului de Dumnezeu, instrainarea omului de Hristos. Am incheiat mileniul doi, si suntem la inceput de mileniu trei. Ce ne aduce oare acest mileniu? Trebuie sa ne punem intrebarea: ce am invatat noi din cele doua milenii? Din mileniul intai, in care au fost uriase faradelegi, din mileniul doi care s-a continuat, s-a repetat, ce am invatat noi, de fapt? Noi, crestinii, noi cei care ne consideram o lume crestina?

In primul rand, trebuie sa ne amintim aici ca Europa a fost continentul prin excelenta crestin. Pentru ca in Uniunea Europeana, acum, sa nu se admita ca in Constitutie sa se aminteasca de Hristos, despre religie. Probabil ca d etoate aceste erori suntem vinovati chiar noi, crestinii. E o razbunare impotriva noastra, ca am jucat teatru si n-am trait crestineste. Noi suntem vinovati…

La un moment dat, unul dintre Sfintii Parinti era la Ierusalim si a avut o viziune: curgeau rauri de murdarie pe unde erau bisericile, si acesta s-a intrebat ce inseamna asta. ,, Pacatele crestinilor sunt aceste rauri de puroi. ” Care a fost rezultatul? Baza Bisericii lui Hritos, intreg Orientul a devenit pagan, musulman. S-au pierdut marile centre crestine, unde s-a plamadit lumea cea noua a lui Hristos.

Martirii din inchisorile comuniste. Sigur ca eu am spus ca toti trebuie declarati martiri.Toti au fost martiri, mucenici, au murit marturisind pentru Hristos. Toti. De aceea au patimit atat de infricosator si la Pitesti, si la Sighet – Sighetul a fost tot asa, ca Aiudul, de teribil. Si ne-a murit floarea intelectualilor romani, la Sighet. Deci, si acolo, si peste tot, au fost martirizati. Si de aceea am spus ca toti trebuie declarati martiri. Nu putem alege, ca numai o parte ar fi. Toti au murit pentru dreptate – si cand zic dreptate, inteleg cuvantul lui Hristos. Dreptatea, Libertatea si toate celelalte elemente care formeaza baza existentei umane. Toate aceste elemente care au fost neglijate au provocat aceste teribile persecutii si manifestari diabolice.

In primele secole crestine toti care erau crestini erau declarati sfinti. Toti care erau botezati si care faceau parte din Biserica lui Hristos erau declarati sfinti. De aceea, si acum, de exemplu, este repetat un cuvant foarte important, in care – la momentul cel mai important din timpul Sfintei Liturghii, dupa prefacere , dupa ce painea si vinul, prin harul si puterea lui Dumnezeu, devin Trup si Sange al lui Hristos, inainte de a fi frante acestea si impartite credinciosilor, spune sacerdotul, preotul de la altar: ,, Sa luam aminte! ” Asta inseamna o atentionare teribil de importanta: ,, Sa luam aminte! Sfintele, sfintilor! ” Adica ne atentioneaza pe noi, pe toti, care ne aflam in biserica, laici sau clerici, ca se intampla un moment foarte important in timpul Sfintei Liturghii, cand Trupul lui Hristos se frange. ca sa fie impartit crestinilor. Si atunci ni se adreseaza noua slujitorul altarului: ,, Sa luam aminte! Sfintele, sfintilor! “, sa nu uitam ca ni se adreseaza personal si individual, fiecaruia dintre noi.

Ce-am invatat noi din patimirea acestor sfinti martiri? A fi declarat sfant si a fi trecut in temnita spre sinaxare  – Sinaxar inseamna listele cu sfinti – asta inseamna Sinaxar, trecerea aceasta de la temnita spre sinaxar, este fireasca. Toti care au murit in inchisoare, si care au murit nu numai in inchisoare, toti au dreptul sa treaca din suferintele de aici in randul sfintilor din Sinaxar. E liber fiecare. Isi pregateste Raiul sau Iadul, fiecare, el personal, noi personal. In biserica apuseana asa se fac sfintii. Sa ma ierte Domnul, acolo se formeaza un tribunal unde exista avocatul diavolului, avocatul lui Dumnezeu, si apoi se discuta despre persoana respectiva si se decide daca este sau nu sfant. Aceasta este metoda bisericii apusene. Biserica Ortodoxa are alta metoda: nu-l declara pe cineva sfant, pana nu-l declara poporul, pana nu-l considera poporul ca e sfant. Poporul este acela care te declara daca esti sau nu esti sfant. Abia dupa ce poporul, adica ceata credinciosilor, te considera ca esti un om care ai calitati, care ai viata sfanta, atunci apoi Biserica te recunoaste. Dar poporul te declara sfant. Asta este metoda. Sfinti sunt nenumarati. Ca vor fi trecuti in Sinaxare peste un an, peste doi, peste zece, Dumnezeu va decide. Acesta va fi triumful lui Hristos. Dar pentru aceasta noi trebuie sa ne trudim toti, noi toti. Ca sa cream o atmosfera in care cel ce se naste, cel ce patimeste pentru Hristos, poate fi trecut automat din randul oamenilor pacatosi in randul sfintilor. Asta fiecare poate s-o faca, ca asta ar trebui s-o faca fiecare dintre noi, de fapt.

Vedeti si continuarea  articolului: Noi si sfintii inchisorilor