In the Name of Global Warming: Poşta din Finlanda vrea să deschidă corespondenţa oamenilor pentru a salva mediul

Intruziunea în corespondenţa cetăţenilor – un abuz împotriva căruia constituţiile celor mai multe state cu regimuri democratice oferă garanţii ferme – poate deveni o “virtute”, dacă se face în numele combaterii încălzirii globale şi a protejării mediului, consideră mai-marii din serviciile poştale ale Finlandei.

O compania de stat (Itella), care gestionează trimiterile poştale din nordul ţării (mai puţin populat), a solicitat dreptul să facă legal astfel de “interceptări”, transmite Agenţia France Presse (AFP). Deschiderea plicurilor nu va excepta nici scrisorile de dragoste, facturile, extrasele de cont, documentele fiscale sau alte mesaje confidenţiale, dar se va aplica doar celor care optează expres la acest serviciu gratuit de “interceptare”.

Asemenea “cetăţeni model” – care au înţeles să renunţe la secretul corespondenţei de dragul salvării mediului – vor fi scutiţi de efortul de a citit tot ceea ce soseşte pe numele lor, munca find preluată de oficiile poştale. Itella va deschide orice plic şi va scana conţinutul în locul lor, apoi va trimite un document electronic destinatarului.

Acesta va primi fie un mesaj multimedia pe telefonul mobil (MMS), fie un fişier în căsuţa de poştă electronică (e-mail). Compania promite că va livra, eventual, şi corespondenţa pe hârtie şi că nu va păstra copii ale versiunilor electronice.

Sistrmul va fi securizat suplimentar, încât va semăna mai degrabă cu serviciile de internet banking, decât cu cele de e-mail, promite Tommi Tikka, directorul Itella. Dacă aleg să se încreadă în garanţia oferită de Itella, voluntarilor le mai rămâne doar riscul ca anumite documente să le “dispară”, dacă le şterg din greşeală.

Mai puţini poştaşi, mai puţine emisii de dioxid de carbon

Renunţarea la luxul de a primi corespondenţa în format clasic ar putea genera economii consistente, crede Tommi Tikka. Deschiderea corespondenţei în oficiile poştale va scădea numărul de poştaşi şi de maşini cu care ei să se deplaseze.

Automat, se va reduce şi cantitatea de combustibil folosită, aşadar şi “amprenta carbonică” a serviciilor poştale, mai puţine emisii de dioxid de carbon vor ajunge în atmosferă, deşi nu se va reduce numărul de copaci tăiaţi, căci Itella va scana trimiteri poştale deja transpuse pe hârtie. Acestea din urmă vor ajunge până la urmă la destinatar, dar mai rar.

Obiectivul Itella este ca, în zonele puţin populate ale Finlandei – ţară cu 5,4 milioane locuitori pe o suprafaţă de 338.400 km pătraţi – poşta nu va mai sosi zilnic, ci numai de 2-3 ori pe săptămână. Şi nu la fiecare destinatar, ci la “magazinul satului” sau alt punct de unde oamenii să vină să-şi preia singuri corespondenţa pe hârtie.

Un “sistem automat” care ar stârni invidia KGB ori Stasi

“Angajaţii noştri nu citesc corespondenţa”, ci va fi vorba de “un sitem automat”, a dat asigurări Tommi Tikka, confruntat cu o avalanşă de critici că Itella doreşte un serviciu de interceptări care ar strâni invidia serviciului secret sovietic (KGB) ori a celui est-german (Stasi).

Doar că agenţii respectivelor organizaţii aveau nevoie de eforturi minuţioase pentru a păstra aparenţa că scrisorile oamenilor nu au fost violate, pe când Itella nu va avea dificultăţi prea mari în a găsi “cetăţeni model”, dispuşi să contribuie la salvarea planetei.

În prezent, 126 de familii şi 20 de mici firme din Antilla (o zonă cu mică densitate a populaţiei din oraşul sudic Porvoo) s-au oferit voluntari pentru experimentul iniţiat de Itella, începând cu 12 aprilie şi până la sfârşitul anului. “Este o încercare, un experiment pe viu”, a declarat Tikka, foarte curios să afle dacă oamenii vor opta şi pentru scanarea corespondenţei personale sau doar a facturilor şi a actelor oficiale.

Anticrestinul Bill Gates: “STERILIZAREA POPULATIEI poate salva clima”

Vorbind în cadrul unei conferinţe organizate pe 1 martie, Bill Gates s-a declarat îngrijorat că populaţia planetei se îndreaptă vertiginos către 9 miliarde de locuitori, ceea ce va duce inevitabil la creşterea emisiilor de gaze cu efect de seră, relatează site-ul prisonplanet.com.

“Dacă acţionăm pentru crearea de noi vaccinuri şi în domeniul sănătăţii şi al avorturilor, vom putea limita creşterea populaţiei cu 10-15%”, a spus Gates, lăsând să se înţeleagă că vaccinurile despre care vorbeşte au ca efect sterilizarea populaţiei.

La Forumul Economic Mondial de la Davos, Bill şi Melinda Gates au anunţat că vor dona 10 miliarde de dolari pentru producerea unor noi vaccinuri ce urmează să fie apoi distribuite în statele sărace.

 
Cum aceste state au o rată mare a natalităţii, decizia familiei Gates de a investi în vaccinuri a stârnit suspiciuni asupra unei posibile campanii mascate de sterilizare a populaţiei.

Propunerea lui Gates vine în contextul în care actualul consilier în materie de ştiinţă şi tehnologie al preşedintelui Obama, John P. Holdren, este autorul unei lucrări care, în 1977, propunea ca, în ultimă instanţă, suprapopularea planetei să fie evitată prin sterilizări forţate ale femeilor, după ce acestea dădeau naştere unui număr prestabilit de copii.

Gates a propus ca serviciile din statele dezvoltate să fie reduse drastic, pentru limitarea emisiilor de dioxid de carbon. El a subliniat că este necesară o reducere cu 20% a acestor emisii până în 2020 şi cu 50% până în 2050, pentru ca, în cele din urmă, ele să dispară. Pentru început, patronul Microsoft consideră că statele trebuie să-şi sporească contribuţia la fondurile ONU destinate luptei împotriva încălzirii globale şi că este necesară continuarea taxării emisiilor de dioxid de carbon.

Bill Gates a prezentat teoria sa asupra combaterii încălzirii globale prin sterilizare la o conferinţă a organizaţiei nonprofit TED. Printre invitaţii TED se numără şi fostul vicepreşedinte american Al Gore, un militant celebru împotriva încălzirii globale, care a investit, alături de mari bănci americane, şi în recent apărutele tranzacţii cu permise de poluare din Europa.

Europa “fierbe”: Haos in Germania din cauza ninsorilor abundente si a viscolului

germania Ninsorile abundente şi viscolul au provocat haos în Germania. A fost afectat traficul rutier, dar şi cel naval şi aerian. Aeroportul din Hamburg a fost parţial închis în timpul zilei, iar transporturile pe cel mai mare canal de navigaţie artificial din Germania au fost suspendate.

Probleme din cauza vremii au fost în aproape toată Germania. Cel puţin cinci oameni au murit în numeroase accidente rutiere provocate de gheaţa de pe şosele. Peste 2.000 de accidente s-au înregistrat numai în ultimele 24 de ore. Aeroportul din Hamburg a fost parţial închis după ce bucăţi mari de gheaţă au început să cadă chiar la intrarea în Terminalul 2. A fost nevoie de intervenţia pompierilor pentru a curăţa acoperişul.

Şi traficul naval a avut de suferit. Cel mai mare canal artificial al Germaniei a îngheţat şi multe ambarcaţiuni nu au mai putut continua din cauza gheţii.

Un bărbat în vârstă de 24 de ani a murit după ce a încercat să îşi salveze câinele care căzuse în lacul îngheţat.

“Bărbatul a stat 40 de minute sub apă de când am fost alertaţi. Mulţumită scafandrilor am putut să îl salvăm. A avut însă nevoie de resuscitare, sângele nu îi mai circula. A fost dus la cel mai apropiat spital, dar nu au putut face nimic pentru el”, a declarat şeful echipei de salvare.

Doi cai au rămas blocaţi într-un râu pe jumătate îngheţat din nordul ţării. Localnicii au descoperit cele două animale şi au chemat în ajutor pompierii. Asistaţi de un medic veterinar, echipele de intervenţie au reuşit într-un final să tragă caii afară din lac.

 Potrivit specialiştilor, Germania ar putea pierde două miliarde de euro, din cauza problemelor din transporturi cauzate de iarna grea.

“Incalzirea” globala loveste din nou: Stare de urgenta in Carolina de Nord, din cauza caderilor masive de zapada

Zapada

Sud-estul Statelor Unite este în continuare afectat de căderile masive de zăpadă. În Carolina de Nord, autorităţile au decretat stare de urgenţă. Probleme sunt şi la Washington, acolo unde serviciile de transport public au fost suspendate, din cauza stratului de zăpadă de peste 20 de centimetri.

 Probleme sunt şi în Europa. În Germania, trei oameni au murit şi peste 40 au fost răniţi în urma accidentelor cauzate de viscol şi polei, iar în Ungaria este cod portocaliu de ninsori. Aici, stratul de zăpadă ajunge la 20 de centimetri.

Circulaţia este îngreunată în toată ţara, iar trenurile au întârzieri de până la 20 de minute. Aeroportul internaţional de la Budapesta a fost închis provizoriu în cursul dimineţii de sâmbătă, pentru deszăpezirea pistelor.

În oraşele Rostock şi Greifswald din Germania, circulaţia autobuzelor şi a tramvaielor a fost suspendată, iar poliţia a făcut apel la şoferi să evite să se urce la volan. De atfel, trei oameni au murit şi alţi peste 40 au fost răniţi în aproape 80 de accidente rutiere cauzate de ninsori.

 Autorităţile au caracterizat situaţia de pe străzile de pe insula Ruegen, din Marea Baltică, drept un “haos generalizat”. Aici, stratul de zăpadă a atins şi 30 de centrimetri. Societatea căilor ferate Deutsche Bahn a anulat sâmbătă mai multe curse în nord-estul ţării. Situaţia a fost înrăutăţită şi de faptul că ninsorile abundente au fost însoţite de rafalele puternice de vânt.

Peste ocean, în zona Washington, serviciile de transport public au fost suspendate, din cauza stratului de zăpadă de peste 20 de centimetri. Şi sud-estul Statelor Unite continuă să fie afectat de ninsorile abundente. Viscolul şi ninsorile abundente au dus la prăbuşirea unor fire de înaltă tensiune, iar traficul a fost paralizat pe mai multe porţiuni de autostradă.

Previziunile privind topirea ghetarilor din Himalaya pana in 2035 – “o regretabila eroare”

cover01-01Indianul Rajendra Pachauri, şeful Grupului interguvernamental de experţi în evoluţia climei (GIEC), a recunoscut oficial, sâmbătă, că previziunile privind topirea gheţarilor din Himalaya până în 2035 au reprezentat “o regretabilă eroare”, precizând însă că nu va demisiona din acest motiv.

Potrivit AFP, în 2007, în cel de-al patrulea raport al său, care i-a adus Nobelul pentru Pace, GIEC a estimat că gheţarii din Himalaya se vor topi mai repede decât alte formaţiuni similare din lume şi “ar putea să dispară până în 2035 sau chiar mai repede”.

Raportul “făcea referire la rate de retragere şi la o dată de dispariţie a gheţarilor din Himalaya nefondate”, a anunţat grupul de experţi ONU săptămâna aceasta.

Sâmbătă, într-o conferinţă de presă, Pachauri a apreciat că această “regretabilă eroare” a provenit de la “proceduri care nu au fost executate corect”.

“Nu voi demisiona. S-a produs o eroare, însă ne vom asigura că, în viitoarele noastre rapoarte, va exista o mai mare coerenţă”, a spus el.

Din seria “incalzirii globale”: Iarna in Turcia. Peste 200 de sate izolate din cauza zapezii abundente

Turcia 

Viscolul şi ninsorile care au străbătut România şi Bulgaria au ajuns, sâmbătă, până în Turcia. Cel puţin o persoană a murit iar mai multe cartiere din Istanbul au rămas fără curent electric. Mai la est, locuitorii din Caucazul rusesc se luptă şi ei, din greu, cu zăpezile.

 La Istanbul, furtuna s-a dezlănţuit. Rafalele de vânt au atins 90 de kilometri pe oră. Numeroase case au rămas fără acoperiş, iar zeci de copaci au fost doborâţi la pământ. Şi mai grav, liniile de înaltă tensiune care traversează Bosforul au fost tăiate, iar curentul electric s-a întrerupt în câteva cartiere, dar şi în metroul oraşului. Unele zone au rămas şi fără apă sau gaz, în plin ger.

 În provincie, situaţia este şi mai gravă. Peste 200 de sate erau izolate de nămeţi, iar traficul a fost suspendat pe câteva şosele spre frontierele cu Grecia şi Bulgaria. Meteorologii prevăd continuarea ninsorilor până luni seara.

În sud-estul Turciei, ninsorile s-au transformat în ploi la fel de abundente care au dat naştere la inundaţii. Sute de oameni au fost salvaţi din propriile lor case, prinse în capcana apelor revărsate.

O iarnă deosebit de severă domneşte, în schimb, la nord-est de Turcia, pe versantul rusesc al munţilor Caucaz. Şi aici, peste 100.000 de oameni au rămas fără energie electrică. În mai multe raioane s-a decretat starea de urgenţă, deoarece autorităţile nu mai fac faţă uriaşei cantităţi de zăpadă.

 Localnicii care s-au încumetat să iasă cu maşinile pe o asemenea vreme au reuşit cu greu să păstreze controlul volanului. Cele câteva străzi pe care se mai poate circula sunt adesea, şi ele, blocate din cauza accidentelor.

Din seria “incalzirii” globale: Iarna necrutatoare in Europa, dar si in alte zone ale lumii. In China, temperatura a ajuns pana la -45 de grade

Iarna se arată necruţătoare în toată Europa, dar şi pe alte continente. În Polonia, zeci de mii de oameni sunt lipsiţi de energie electrică, după ce liniile de înaltă tensiune s-au prăbuşit sub povara gheţii. În vestul Chinei, temperatura a coborât până la minus 45 de grade şi mai mulţi călători sunt daţi dispăruţi după ce s-au rătăcit în viscol. Iar California, chiar dacă nu cunoaşte ninsorile, rămâne de câteva zile în bătaia unor furtuni neobişnuit de puternice.

Polonia continuă să se lupte cu o iarnă deosebit de aspră. Peste o sută de oameni fără adăpost şi-au pierdut viaţa din cauza frigului iar locuitorii provinciei Malopolskie trebuie să se descurce fără energie electrică. Copacii doborâţi de povara zăpezii au culcat la pământ câteva linii de înaltă tensiune. Compania de electricitate spune că face tot posibilul pentru repararea liniilor, dar unii localnici sunt deja de două săptămâni fără curent. Şcolile nu şi-au suspendat activitatea, iar copiii şi profesorii înfruntă frigul.

 În centrul Asiei, locuitorii provinciei chineze Xinjiang sunt obişnuiţi cu greutăţile, dar această iarnă i-a adus la capătul puterilor. Elicopterele armatei au fost nevoite să intervină în ajutorul unor săteni, aproape îngropaţi sub zăpada.

În Xinjiang, şapte oameni sunt daţi dispăruţi după o furtună de zăpadă deosebit de puternică.

Tot furtunile le dau bătaie de cap locuitorilor din California. La Los Angeles şi în împrejurimi, patru puternice furtuni în tot atâtea zile au fost urmate de inundaţii. Pământul saturat de apă nu mai poate suporta ploile abundente. În câteva zone s-au produs alunecări de teren iar locuitorii caselor ameninţate au fost sfătuiţi să se refugieze în locuri mai sigure. Pe unii, asprimea vremii i-a adus la disperare.

Şi, pentru ca nici zăpada să nu lipsească din peisaj, la altitudini mai mari furtunile au fost însoţite de ninsori abundente însoţite de viscol.

“Incalzirea” globala loveste Romania: Sapte judete, sub avertizare de cod portocaliu. DE GER

Cod portocaliu 

Administraţia Naţională de Meteorolorgie a ridicat nivelul de avertizare de la cod galben, la cod portocaliu, pentru şapte judeţe din centrul şi nord-estul ţării. Astfel, în nopţile de 24/25 si 25/26 ianuarie în judeţele Suceava , Botoşani, Iaşi, Neamţ si în judeţele Braşov, Harghita si Covasna se vor înregistra temperaturi extreme, cu valori minime ce vor cobori sub – 26 de grade.

 

Restul ţării, cu excepţia judeţelor de la graniţa vestică, rămân sub atenţionarea de cod galben. În intervalul 24 ianuarie ora 10 – 27 ianuarie ora 08, în estul, sudul şi centrul ţării vremea se va menţine geroasă, mai ales în cursul nopţilor şi al dimineţilor, astfel încât temperaturile minime nocturne se vor încadra în general între -25 şi -15 grade, iar cele maxime diurne vor fi negative.

În partea de sud-est a teritoriului, în intervalul 24 ianuarie ora 10 – 25 ianuarie ora 10.00, vântul va mai prezenta unele intensificări, cu viteze de până la 40 – 50 km/h, spulberând izolat zăpada şi determinând local scăderea valorilor.

Liderii de la Copenhaga nu au reuşit să încheie conferinţa pe tema mediului, în lipsa unui acord

Conferinţa ONU pe tema climei continua sâmbătă dimineaţă la Copenhaga, la mai mult de 12 ore după ora prevăzută pentru încheierea lucrărilor, în lipsa unui acord privind viitorul luptei împotriva încălzirii globale.

Declaraţia politică ce asociază mai puţin de 30 de ţări, anunţată în grabă vineri seară ca un acord de către preşedinţii american şi francez, Barack Obama şi Nicolas Sarkozy, făcea încă obiectul dezbaterilor între delegaţii sâmbătă, la ora 08.00 (09.00, ora României).

Această declaraţie, care prevede limitarea încălzirii planetei la 2 grade Celsius în raport cu nivelurile preindustriale, a fost negociată de joi seara între şefii de stat şi de Guvern. Ea asociază în special Statele Unite, Europa şi marile ţări emergente precum China, India, Africa de Sud şi Brazilia.

Deşi prevede crearea unui fond special şi a unei sume care se va ridica progresiv la 100 de miliarde de dolari până în 2020, cu prioritate în favoarea ţărilor celor mai vulnerabile, acest acord a fost negociat în secret, în spatele uşilor închise, în contradicţie cu regulile multilaterale ale ONU.

“Este vorba despre un acord politic între şefi de stat, nu de un contract, prin care liderii au încercat să relanseze maşinăria”, explica în cursul nopţii ministrul francez al Mediului, Jean-Louis Borloo.

Premierul danez, Lars Loekke Rasmussen, care prezidează lucrările, a ales să îl supună şedinţei plenare şi a declanşat dezbateri interminabile, iar consensul este departe de a fi găsit, potrivit acestuia.

Sâmbătă trebuia stabilit viitorul negocierilor pentru 2010. Declaraţia face apel la încheierea unui acord complet până la sfârşitul lui 2010. Însă participanţii la conferinţă trebuie să ajungă la un acord privind calendarul şi formatul lucrărilor viitoare, precum şi să adopte decizii de procedură, în condiţiile în care cancelarul german a propus găzduirea următoarei runde în iunie, la Bonn.

Peste 30.000 de protestatari au pornit in mars la Copenhaga, nemultumiti de negocierile privind incalzirea globala

2334516

Treizeci de mii de manifestanti au pornit in mars, sambata dupa-amiaza, la Copenhaga, acolo unde se desfasoara negocierile privind schimbarile climatice. “Estimam ca numarul protestatarilor este de 30.000, dar este doar o estimare”, a declarat pentru AFP un oficial. Pe de alta parte, organizatorii marsului sustin ca sunt 100.000 de manifestanti.

“Totul are loc in liniste, pana in prezent, dar suntem cu ochii pe grupurile extremiste”, a declarat purtatorul de cuvant al politiei, Henrik Jakobsen. Protestatarii afiseaza bannere prin care fac apel la “dreptatea climatica”. Ei sunt nemultumiti de “politica cotelor de carbon” pe care marile puteri vor sa o impuna si spun ca nu exista “o Planeta B”, in cazul in care pamantul are de suferit din cauza incalzirii globale.

Majoritatea manifestantilor sunt de origine europeana, scriu jurnalistii de la AFP, care precizeaza ca la Copenhaga au ajuns si tineri asiatici si africani, nemultumiti de modul in care au loc negocierile.

Politia daneza a anuntat vineri ca asteapta peste 50.000 de participanti. Una dintre temele principale ale manifestatiei o reprezinta atingerea unui acord “just si echitabil” pentru statele cele mai sarace si mai vulnerabile.

Mai multe documente secrete dezvaluie farsa incalzirii globale

newsweek-hoax-global-warming-7113171-1-1-1

Sute de e-mailuri si mii de documente secrete furate de pe serverul unei universitati din Anglia si postate apoi pe Internet arata ca incalzirea globala este o conspiratie, noteaza, marti, ProTV.

In documente se regasesc conversatii ale cercetatorilor privind posibile metode de manipulare, prin care sa convinga opinia publica de faptul ca aceste schimbari climatice sunt mai grave decat arata in realitate.

Intr-un schimb de e-mailuri, unul dintre oamenii de stiinta mentioneaza folosirea unui ”truc” statistic la realizarea unui tabel ce demonstra accelerarea procesului de incalzire a planetei. In alt mesaj, un cercetator ii numeste pe sceptici “idioti”

In plus, intr-unul din e-mailurile care au iesit la iveala sunt dezbatute dovezi legate de faptul ca temperatura medie a Pamantului nu a mai crescut din 1960 incoace si modalitatile prin care pot fi ascunse aceste date. In schimb, potrivit Associated Press, un alt document arata ca temperatura ar putea creste cu 6 grade pana in 2100, indiferent ce masuri s-ar lua.

Reprezentantii Universitatii East Anglia au confirmat furtul documentelor insa nu au putut da insa asigurari ca absolut toate datele care circula pe Internet sunt autentice. Mai multi cercetatori contactati de New York Times au declarat ca sunt, intr-adevar, autorii mesajelor electronice.

Aparitia acestor documente secrete pare sa nu fie intamplatoare, dat fiind ca luna viitoare are loc la Copenhaga debutul negocierilor privind un acord international pe tema schimbarilor climatice.

Vezi si: Planurile ONU pentru un “GUVERN MONDIAL” cu pretextul incalzirii globale

Planurile ONU pentru un ” GUVERN MONDIAL” cu pretextul incalzirii globale

Sursa: Razboi intru cuvant

The Wall Street Journal: Has Anyone Read the Copenhagen Agreement? U.N. plans for a new ‘government’ are scary.

“Nu putem decit sa speram ca liderii statelor lumii nu vor face nimic altceva decit o plimbare placuta cu bicicleta pe fermecatoarele strazi ale Copenhagai in cursul intilnirii din luna decembrie. Pentru ca daca se va lua o decizie comuna pe baza proiectului curent al tratatului despre schimbarea climei, lumea intreaga va avea parte de citeva surprize neplacute.

Un proiect? Daca nu ati auzit de el e din cauza ca cei care ne conduc, altfel foarte vorbareti, nu s-au obosit sa ne spuna ce contine si deci ce vor trebui ei sa ia in considerare (in decembrie, n.tr.). Si nici media nu ne-a spus nimic.

LordChristopherMoncktonAici isi face intrarea lordul Christopher Monckton. Fostul consilier al doamnei Thatcher a tinut o conferinta la Bethel University in St. Paul, Minnesota, SUA, ceva mai devreme luna aceasta, iar conferinta a facut senzatie. Pentru prima data publicul a auzit de cele 181 de pagini, emise in 15 septembrie, care reprezinta Conventia Cadru a ONU cu privire la schimbarile climatice - proiectul in stare bruta a ceea ce ar putea fi aprobat in decembrie.

Pina acum postarea pe youtube a conferintei a fost accesata de peste 1 milion de ori. Si merita sa fie vazuta de inca multe milioane de ori pt. ca lordul Monckton avertizeaza cum ca scopul tratatului inca in stagiu de proiect e sa puna bazele unui guvern “transnational” la o scara pe care nimeni nu a mai pomenit-o.

“Schema noului aranjament institutional bazat pe Conventie” care incepe la pagina 18 contine prerogativele formarii unui “guvern”. Scopul este sa dea unui nou, dar inca ne-numit organ al ONU, puterea sa intervina direct in treburile interne: financiare, economice, in materie de taxe si de mediu ale tuturor statelor care vor semna tratatul de la Copenhaga.

Motivul acestei preluari de putere este clar.

In proiect se regasesc clauze, una dupa alta, prin care natiunile dezvoltate sunt obligate sa plateasca o “datorie de adaptare” tarilor in curs de dezvoltare, pentru a finanta modificarile impuse de schimbarile de clima. Clauza 33 de la pagina 39 arata ca

“pina in 2020 trebuie sa se ajunga la un flux financiar de cel putin 67 miliarde $ sau undeva intre 70 si 140 miliarde $ pe an, pentru sustinerea cheltuielilor de adaptare”.

Si sub ce forma vor fi obligate tarile dezvoltate sa asigure fluxul financiar pentru cele in curs de dezvoltare? Proiectul specifica diferite variante inclusiv optiunea 7 de pe pagina 135, care reprezinta

“2 % din tranzactiile de pe pietele financiare internationale ale partilor specificate in Anexa I.”

Anexa I include tarile industrializate precum: SUA, Australia, Marea Britanie si Canada.

Tarile care semneaza tratate internationale cedeaza intotdeauna puterea de a verifica daca acestea sunt respectate organelor ONU. Diferenta in cazul acestui tratat e ca se pare ca s-au luat masuri pe precautie deosebite ca sa i se mascheze adevaratul continut. Pe linga limbajul dificil de descifrat al ONU, mai sunt multe clauze descrise ca “alternative” si “optiuni” care ar trebui sa le dea de gindit tarilor democratice care tin la propria suveranitate.

Lord Mockton insusi nu a stiut de puterile extraordinare care se vor conferi acestui nou guvern mondial pina cind un prieten nu a ajuns pe un site obscur al ONU si a sapat prin citeva straturi de legaturi (links, n.tr.) inainte de a gasi un document care nici macar nu se numeste proiect al “tratatului”.  Denumirea sa e “nota a Secretariatului”.

In cadrul unui interviu cu Alan Jones difuzat luni de radio Sydney, lord Monckton a declarat ca

e prima data cind am vazut un tratat transnational care desemneaza un nou organ (care va fi creat prin acel tratat) ca fiind un guvern. Ceea ce e insa inspaimintator sunt puterile care vor fi conferite acelui guvern in intregime ne-electoral“.

A mai adaugat:

“Ambitia acestui nou guvern mondial este de la inceput enorma – inca dinainte sa isi acrediteze puterea (…).”

Criticii l-au admonestat pe lordul Monckton acuzindu-l de un limbaj prea colorat. Iar dinsul a fost, in mod clar, foarte dur (in exprimare, n.tr.).

In expozeul tinut in St. Paul despre proiectul tratatului de la Copenhaga i-a avertizat pe americani ca

“in urmatoarele saptamini, in cazul in care nu il veti opri, presedintele vostru va semna cedarea libertatii, democratiei si prosperitatii voastre pentru totdeauna”.

Cei care il critica nu raspund direct celor afirmate de dinsul. Puneti-va urmatoarea intrebare:

Politicienii nostrii petrec sute de ore vorbind despre schimbarile climatice si despre nevoia de consens in privinta tratatului de la Copenhaga. Cum de nici unul nu vorbeste deschis despre detaiile acestui tratat referitor la modificarile climatice? Doar odata semnat acest tratat va deveni obligatoriu pentru semnatari. Ce se ascunde de fapt? Multumita lordului Monckton acum avem cit de cit idee ce planuiesc.

Janosz Pasztor, director al echipei de suport pentru problemele de schimbari climatice al secretarului general a declarat unor reporteri in New York, lunea trecuta, ca, deoarece Congresul SUA inca intirzie sa voteze o lege cu privire la schimbarile de clima este putin probabil ca se va ajunge la adoptarea tratatului de la Copenhaga. Sa speram ca are dreptate. Si multumim Americii”.

global_warming_is_a_global_hoax_tshirt-p235426743478038560q6vb_400

Nota Razboi intru Cuvant: Cheia optimista in care se incheie articolul este, desigur, cel putin o naivitate a autorului articolului. Pe de alta parte, ceea ce s-a descris mai sus este un pattern prin care guvernarea mondiala este justificata, fara ca aceasta guvernare sa aiba, cel putin in prima faza,  aparenta formala al unei autoritati statale mondiale. Patternul este urmatorul: avand in vedere o problema declarata a fi de o gravitate deosebita si globala (criza economica si sociala, incalzirea climei, pandemia, “pacea” – adica… razboiul, etc.) se afirma necesitatea rezolvarii ei prin intermediul unui guvern mondial, care initial va avea o forma aparent benigna (consiliu de supraveghere economica, autoritatea pentru combaterea incalzirii climei globale etc. – dupa modelul U.E., care initial era numai o Comunitate a Otelului si Carbunelui. Justificarea unei astfel de autoritati se poate face si intr-un mod mai sofisticat, cum a facut-o Papa Benedict, postulandu-se necesitatea unei autoritati mondiale pentru a se edifica acea societate a umanismului “crestin” profund in care fiecare persoana va avea asigurat – ca intr-o utopie comunista -  un statut de demnitate sociala.

Dar lucrurile nu se vor opri aici. Edificiul, desigur, se construieste inca de pe acum, fundatiile sunt puse. Lipseste insa cineva… Caci legitimitate nu va avea niciodata un astfel de moloh, va fi greoi, evident, nu va rezolva nicio problema ci va inrautati dramatic lucrurile… Si atunci se asteapta aparitia liderului providential, eroul pe care asteptarea lumii acesteia sta sa il nasca, personajul principal pentru care filmul cu multe episoade la care asistam in ultimii ani a fost facut de la bun inceput. Este vorba despre… cel care nu era, care este si care nu va fi. Antihristul.

papusarii1