Parintele Gheorghe Calciu – “Postul aduce sporirea vietii!”

Postul Mare implica abtinerea de la mancarurile de origine animala. Nu se mananca nici carne, nici peste – decat in zilele cu dezlegare – nici lapte, nici oua. Nimic de origine animala. Prin aceasta noi rupem legatura cu uciderea. Toata carnea pe care o mancam este consecinta uciderii. Ucidere de vaci, de porci, de gaini si asa mai departe. Deci postul este spre incetarea uciderii. Sa nu mai fie intinat sufletul nostru cu sangele animalelor pe care le sacrificam pentru bunul nostru trai. La aceasta se adauga si aspectul celalalt, ca inceteaza si frica. Incetand frica, sporeste viata. Deci postul aduce sporirea vietii. Postul ne subtiaza carnea si o face mai usor transparenta la Duhul Sfant.

Un om imbuibat nu are ganduri duhovnicesti, nu se roaga. Un trup care e bine hranit, imbuibat si satul, abia isi duce digestia sa, ce sa se mai gandeasca la inaltimi spirituale, la Dumnezeu, la ingeri…! El este o piatra, e un bot de carne care traieste numai pentru functia lui, pentru sporirea stratului de grasime. Insa un trup care este subtiat prin post se roaga, poate sa vada lucruri nevazute, poate sa auda glasuri ingeresti.

Asa vrem sa intram in post, ca fiul ratacitor care se intoarce la tatal sau. Asa se cuvine sa-I spunem: “Doamne, gresit-am la Cer si inaintea Ta si nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul Tau sau fiica Ta; ci ma primeste pe mine ca pe un slujitor, ca pe o sluga!”. Sau ca vamesul sa spunem: “Dumnezeule, milostiv fi mie, pacatosul!”. Sa inmultim rugaciunea. Sa inmultim facerile de bine. Sa inmultim postirile si metaniile. Sa inmultim privegherile. Sa venim la biserica, pentru ca postul acesta este dat spre mantuire. Postul acesta nu e dat pentru slabit – am intrat in post si vreau sa slabesc, pentru ca m-am ingrasat intre timp – ci este pentru slabirea trupului si intarirea sufletului si pentru inmultirea credintei noastre si a faptelor bune. Este pentru intoarcerea noastra totala la Dumnezeu.

Va fi aceasta saptamana de pregatire la Postului, apoi va fi saptamana cealalta, in care in fiecare seara vom avea slujba la biserica: Miezonoptica, Pavecernita, Acatistul, Liturghia Darurilor inainte Sfintite. In fiecare seara vom avea o priveghere. Veniti! Acest post este intoarcerea voastra catre Tatal, intoarcerea fiului risipitor catre Dumnezeu. Acest post de dupa saptamana branzei e calea de intoarcere, usa deschisa pentru intoarcerea noastra catre Dumnezeu. Si apoi continuati, sa vedeti ce bine se va simti inima si sufletul vostru.

Parintele Gheorghe Calciu – despre postul pana la capat si firul de ceapa

Pe cat puteti, postiti! Nu faceti un targ cu Dumnezeu, daca sunteti bolnavi. Biserica, prin duhovnic, va da dezlegare sa mancati exact ce va spune doctorul. Biserica are incredere in medicina si in inteligenta umana data de Dumnezeu, in descoperirile care se fac spre binele nostru. Ea nu are incredere in descoperirile care se fac spre raul nostru, si toate marile descoperiri sunt folosite spre raul lumii. Toate aceste descoperiri care puteau sa fie pasnice, sunt folosite spre distrugere. Biserica colaboreaza cu doctorul in privinta bolnavului.

Daca insa ti-e greu sa postesti, dar zici ca postesti numai miercurea si vinerea in tot timpul Postului Mare, ai facut un targ cu Dumnezeu. Este adevarat ca Dumnezeu ia in considerare si acest lucru foarte scurt si usor. Ca in istoria aceea din “Fratii Karamazov” a lui Dostoievski, cu firul de ceapa verde pe care o femeie l-a dat unui sarac. Ingerul ei a gasit ca a facut o milostenie si s-a dus la ea cu firul si i-a zis: “Dumnezeu ingaduie sa te traga afara din iad. Prinde-te de firul acesta de ceapa, dar fii atenta sa nu te zbati, pentru ca se va rupe! E slab si foarte fragil”. Femeia chemata s-a prins de firul de ceapa.

Atunci toate sufletele pacatoase s-au prins de poalele ei. Ea a inceput sa dea din picioare, sa-i injure, sa le spuna: “Ticalosilor, lasati-ma in pace! Eu am dat firul de ceapa! Nu e al vostru!”. Si s-a rupt firul de ceapa.

Postirea aceasta pe jumatate e ca un fir de ceapa si nu se stie daca in clipa mortii, cel care a postit astfel nu savarseste alte pacate, care rup firul de ceapa. Dar un post tinut integral e ca un toiag pe care ingerul ti-l intinde si te trage afara din iadul pierzarii.

Ispitele Postului Mare – Parintele Gheorghe Calciu

In perioada asta a Postului suntem cel mai atacati de duhurile rele. Insa rugaciunea mai intensa si mai extinsa pe care o facem, impreuna cu postul spiritual si cel trupesc, adica postul de pacate si postul de bucate, ne scot oarecum de sub influenta demonica. De aceea, demonul este cuprins de frica si incearca sa fie mai agresiv decat in cealalta vreme.

Demonul ataca indeosebi mintea si strecoara indoiala. El vrea sa te faca sa te adori, sa te inchini mintii tale, sa crezi ca esti destept. Ori te ataca prin ispitiri fizice sau prin indoiala. “Oare exista Dumnezeu? Oare rugaciunea pe care o spune preotul este valabila? Oare binecuvantarea si iertarea pe care preotul mi le da cand ma spovedesc sunt o absolvire reala?”. In aceste conditii, postul si rugaciunea sunt armele noastre de lupta impotriva diavolului, impotriva propriilor noastre ispite, impotriva slabiciunilor noastre. Spovedania si Impartasania sunt cele prin care ne curatim inima si sufletul, scotand din noi ce este rau si devenind asemenea lui Hristos. Primim in noi Trupul si Sangele Mantuitorului si astfel devenim mai duhovnicesti. De aceea dupa Impartasanie suntem mai tari, mai rezistenti la ispite, simtim ca lucreaza ceva in inima noastra.

Daca nu lucreaza ceva in inima dumneavoastra, inseamna ca degeaba v-ati impartasit, ca nu v-ati pregatit cum trebuie. Nu ati facut o spovedanie cum trebuie sau nu ati fost complet convinsi ca primiti Trupul si Sangele lui Hristos, si astfel ati luat Trupul si Sangele lui Hristos fara vrednicie. Mantuitorul a spus ucenicilor Sai: “Cine mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu fara vrednicie, spre osanda mananca”. De aceea v-as ruga inca o data, veniti la biserica si vindecati-ve de toate bolile!

Postul de bucate si postul de pacate – Parintele Gheorghe Calciu

Este foarte important sa postim. Nu degeaba Biserica a fixat posturile acestea. Dar degeaba postesti de bucate, daca nu postesti de pacate. Sfintii Parinti spun asa: “Postul de bucate fara post de pacate e cea mai lina carare spre iad”, pentru ca tu te gandesti ca esti bun inaintea lui Dumnezeu, ca postesti, ca faci voia lui Dumnezeu, dar nu-l ierti pe aproapele tau, nu-i faci bine celui care iti face rau, nu binecuvintezi pe cel care te blestema. Si pacatul tau este cu atat mai mare, pentru ca tu crezi si te falesti ca faci lucrul cel bun. Degeaba postesti daca barfesti, daca nu te rogi, daca urasti pe aproapele tau si ii faci rau, iar apoi zici: “Toate astea le fac, dar postesc si Dumnezeu ma mantuieste”. Nu te mantuieste! Va cer asadar sa nu confundati postul cu dieta!

Mantuitorul a si zis: “Inainte de a aduce darul tau la altar, du-te si te impaca cu fratele tau si apoi vino si adu darul!”. Jertfa noastra e inima noastra curatita prin post, sufletul nostru viu prin rugaciune, prin pocainta care ne apropie de Dumnezeu. Altfel degeaba aducem la altar daruri si jertfe materiale, daca noi nu l-am iertat pe aproapele nostru. Prima conditie a postului este iertarea pacatelor fratelui nostru, a greselilor pe care le-a facut el, mici si mari, oricat de mari. Nicio vrajmasie sa nu ramana in sufletul vostru atunci cand postiti. Curatiti-va inimile, spalati-va sufletele de toata rautatea pe care ati adunat-o si intrati in post cu inima curata si umilita inaintea lui Dumnezeu.

Macar in postul acesta sa va feriti de orice barfa proasta, de orice critica la adresa cuiva, cat de mica ar fi ea, pentru ca sa traim cu adevarat in curatia pe care Dumnezeu ne-o cere pentru a primi cu bucurie si cu lumina in suflet Invierea Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Macar in postul acesta sa nu ne intereseze nimic din ce face vecinul nostru. Sa ne rugam pentru toti, si pentru cei buni, si pentru cei rai, si pentru cei drepti, si pentru cei nedrepti, si pentru prieteni, si pentru dusmani, pentru cei care ne iubesc si pentru cei care nu ne iubesc.

Cititi, va rog, si: Despre post – Parintele Arhimandrit Melchisedec

Cuvinte vii ale Parintelui Gheorghe Calciu: DESPRE VIATA si MOARTE

Viata este trecatoare

Important de retinut este ca toata lumea aceasta materiala este supusa disparitiei, distructiei si disparitiei. Toate se schimba in lumea aceasta. Cu atat mai mult trupul nostru, care este asa de trecator incat poti sa mori la cateva zile dupa ce te-ai nascut. Cand ma duc prin tara, de exemplu, vad cat de mult s-a rarit toata padurea, in fata; dar in spate, padurea aceea taiata creste mereu, cu fiecare an in care ma duc, creste padurea din spate. Si toata lumea aceasta pare pusa sub taiere, ca o padure. In fiecare zi, in fiecare ceas cineva, un copac e doborat si moare si putrezeste. Dar in spate creste armata celor care au plans la Dumnezeu, care intr-adevar au trait sensul duhovnicesc al vietii pamantesti.

Deci vad cum mor oamenii si nu-mi aduc aminte ca si eu voi muri. Vad cum lumea sufera si moare de boli sau sufera indelung, si nu-mi aduc aminte de moarte, de faptul ca boala ma pandeste. Vad ca tinerii mor si cad sub secure, fie in accidente, fie in alte nenorociri, in razboi si nu-mi aduc aminte ca pot sa mor si eu. Si cred ca viata aceasta pentru mine este eterna, ca eu aici trebuie sa imparatesc, ca aici este locul fericirii mele, in valea aceasta de plans si lacrimi. Spatiul acesta de 30, 40, de 60, 80, 90 de ani, spatiul acesta pe care il traim in lume este spatiul mantuirii noastre. Am facut fapte bune, ne mantuim, am facut fapte rele, ne pierdem, pentru ca dincolo nu mai este alta posibilitate decat la Judecata de Apoi.

Singuratatea de dincolo de mormant

Mai demult mergeam la o doamna romanca bolnava de cancer dintr-un spital cu boli terminale si in salon cu ea era o alta doamna, americanca, la care in fiecare zi venea in vizita fiica ei si ii facea unghiile, ii coafa parul. Si am intrebat-o pe fiica: “Doamna, dumneata faci un sacrificiu extraordinar; desi ai doi copii, in fiecare seara vii aici si te ocupi de mama dumitale; dar oare nu este mai bine sa o iei acasa? Vii de la serviciu, o gasesti acasa, cu copiii, toti impreuna…”. Si mi-a raspuns: “Nu, Parinte, eu nu vreau ca fiii mei sa o vada pe mama decazand, devenind tot mai batrana, tot mai uarata, tot mai pierduta cu mintea. Nu vreau sa aiba imaginea aceasta!”.

Asa se explica de ce la americani este infrumusetat cel ce moare si arata mai frumos decat arata in viata lui. I se intinde pielea, ii vopsesc obrajii si buzele…

Am vazut ca si la noi se mai face asa. Dar la noi nu era asa, caci noi trebuie sa avem sentimentul mortii. Viata noastra se continua in moarte. Daca n-avem acest sentiment inseamna ca nu il avem nici pe cel de viata vesnica, si atunci nu mai exista Dumnezeu, nu mai exista nimic… Noi trebuie sa stim ce se intampla cu noi la sfarsitul vietii. Moartea este frumoasa, nu este urata din punct de vedere spiritual. Daca am trait o viata frumoasa, avem o moarte frumoasa. Daca am trait o viata rea, meschina, plina de rautati, avem o moarte urata.

Nimic din lumea acesta nu ne insoteste dincolo de mormant. Toate, inclusiv prietenii, familia, inclusiv cei care au spus ca sunt gata sa moara pentru noi, sau care ne-au spus “te iubesc mai mult decat sufletul meu”, pana la groapa te iubesc. De acolo esti singur. Numai tu si faptele tale. Sa va aduceti aminte de aceasta singuratate extraordinara dupa punerea in mormant. Extraordinara! Esti singur, singur! Nimeni nu mai pledeaza pentru tine. Singura pledoarie este a ingerului bun care spune: Stapane, omul acesta a facut un lucru bun, iarta-l!

Despre Judecata sufletului

Daca veti pune in mintea dumneavoastra acest formidabil spectacol al Judecatii din urma, va veti ingrozi. Parintele Staniloae spunea: “Acolo nu este o judecata propriu-zisa. Nu este auditoriu, nu e niciun avocat, nu e nimic”. Noi vom fi in fata lui Dumnezeu cu toata istoria noastra spirituala si materiala. Vom fi acolo in fata tuturor si fiecare va sti intimitatea noastra, lucruri pe care le-am uitat, lucruri de care ne este rusine noua insine sa ni le mai amintim. Toate vor fi ca o istorie, prezentata intr-un singur loc, in fata intregii lumi.

Nu va mai exista niciun loc unde sa te ascunzi. Degeaba vei pune mana pe ochii tai, caci mana ta este transparenta. Degeaba vei intoarce sau vei pleca capul tau, pentru ca poti fi vazut si cu capul plecat si cu capul ridicat. Nimic nu se va ascunde. Toate vor fi descoperite.

Daca va veti gandi la aceste lucruri, va va fi rusine sa faceti sminteli sau sa rostiti lucruri murdare. Cu vintele voastre sa fie curate. Sfantul Apostol Pavel zice sa vorbim in psalmi si in rugaciuni. Adica nu sa rostesti numai psalmi, ci toate cuvintele tale sa fie cuvinte care ar putea sa constituie o rugaciune. Caci Sfantul Apostol Iacov zice: “Limba e un mic madular, dar multe rele face.”

Cuvinte vii ale Parintelui Gheorghe Calciu: Despre mandrie

- Parinte, cum putem ajuta o persoana sa se vindece de patima mandriei?

- Vai, vai, vai… (parintele rade). Vindeca-te pe tine singur, doctore, si pe urma vindeca pe celalalt! Cine e lipsit de mandrie?! Dar daca tu te vindeci de mandrie, tu care esti iubire si ai trufia umilintei tale, poti vindeca pe ceilalti! Dar autoritatea preotului sa stiti ca lucreaza, eu pot spune ca de o parte de mandrie i-am vindecat pe fiii mei duhovnicesti…

Pacatul cel mai mare al oamenilor este mandria. Atunci cand Lucifer si ingerii au cazut, a fost din cauza mandriei. Dumnezeu a facut toate lucrurile bune. Intai a facut lumea nevazuta. Toata lumea nevazuta a fost buna. Si toata lumea vazuta dupa aceea a fost buna. Raul nu este in creatie. Raul este absenta binelui. Acolo unde inceteaza binele, unde inceteaza prezenta lui Dumnezeu, acolo se instaleaza raul. Atunci, cum s-a intamplat de au cazut ingerii? De unde rautate, din moment ce nu exista principiul raului? Satana inca nu exista atunci. Mi-aduc aminte ca Parintele Rezus, de la Apologetica, ne spunea ca inainte de a fi raul, ingerii care au cazut, au cazut din mandrie, pentru ca au crezut ca pot face lucruri mai bune decat Dumnezeu. Revolta lor a fost impotriva lui Dumnezeu, datorita faptului ca li se parea lor ca lumea nu este perfecta. Asa s-a nascut raul, din trufie.

Mandria este prima sursa a tuturor pacatelor in lumea aceasta, fie a lumii materiale in care traim noi, fie a lumii duhovnicsti in care incercam sa traim. Toata aceasta lume este pusa sub blestemul mandriei. Din mandrie se nasc toate pacatele, revoltele, neintelegerile, toata ura si razboaiele intre noi ca persoane, in familie si in societate. Toate se nasc din sentimentul luciferic al mandriei. In fiecare zi noi toti, prin mandria noastra, pacatuim impotriva lui Dumnezeu, pentru ca nu avem niciodata o viziune exacta a raportului dintre noi si Dumnezeu.

Dumnezeu e desavarsit. Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca nici nu este adjectiv cu care sa-L definim pe Dumnezeu. Orice adjectiv pe care l-am folosi noi – “bun”, “perfect”, “desavarsit” – nu face decat sa introduca niste termeni lingvistici in vorbirea despre esenta divina, care nu poate fi definita in niciun chip. Daca ceea ce vedem in lumea aceasta este bun, nu inseamna ca Dumnezeu este bun, pentru ca El e deasupra bunatatii pe care o concepem noi cu mintea noastra. Daca ceea ce vedem este drept, nu inseamna ca Dumnezeu este drept, El este deasupra dreptatii. Dar daca tot ceea ce vedem noi exista, inseamna ca termenul de existenta, in sensul acesta pamantesc, nu-l putem aplica lui Dumnezeu, El este mai presus de existenta. Asa de adanca este cugetarea teologica a Sfantului Maxim Marturisitorul si a tuturor Sfintilor Parinti, incat pentru mintea noastra ea pare un abis! Daca aceasta gandire omeneasca insuflata de Duhul Sfant ni se pare un abis de neintelegere pentru noi, cat de mare trebuie sa fie abisul desavarsirii divine!

Asa zice Sfantul Maxim Marturisitorul: daca vrei sa-L cunosti pe Dumnezeu, trebuie sa renunti la tot, sa-ti golesti mintea si inima, sa vezi in fata ta abisul divinitatii si sa te arunci in el. Si atunci Dumnezeu trimite ingerii Sai, care pe brate te vor purta, ca nu cumva sa se loveasca piciorul tau de piatra, cum spune la Matei.

Acesta este raportul nostru fata de Dumnezeu si noi nu intelegem lucrul acesta si ne trufim! Fiecare la randul lui se trufeste cu ceva! Cel mai de jos om se trufeste cu faptul ca face ceva in meseria lui, sau ca are o casa sau un copil. Trufia creste odata cu treptele sociale pana sus, la varful societatii, unde e asa de mare, incat omul – conducatorul – pierde contactul cu poporul, cu adevarul, cu realitatea si traieste intr-o lume a lui, in care se vede pe sine insusi zeu. Toate miscarile totalitariste si toate guvernele totalitariste au dovedit lucrul acesta. Omul ajuns sus, orbit de trufia luciferica, pierde legatura cu semenii lui, cu societatea si este un pierdut, este un demonizat.

La nivelul nostru, fiecare suntem demonizati prin mandrie. Cunosc aceasta dintr-o experienta personala atat cu mine insumi, cat si cu cei care se spovedesc. Cercetati-va si vedeti ca mandria e cel mai mare pacat pe care il avem. Fiecare vine si marturiseste pacatul trufiei si pleaca de la spovedanie si se intoarce la trufia lui. In aceasta consta vina noastra la rastignirea lui Iisus, in faptul ca in fiecare zi savarsim pacatul cel mare al mandriei. Nu intelegem diferenta ontologica dintre noi si Dumnezeu. Ni se pare ca facem un salt si am ajuns la Dumnezeu, am ajuns ca Dumnezeu, asa cum voiau sa fie Adam si Eva cand i-a ispitit diavolul.

Mandria, acest orgoliu extraordinar al fiintei umane…! Daca sunt doi intr-o intreprindere, sau intr-un birou, sau intr-o chilie, unul vrea sa fie sef. De aici se nasc toate confuziile si toate disputele. Daca macar unul ar sluji pe celalalt asa cum spune Mantuitorul, pacea ar fi intre ei.

Cuvinte vii ale Parintelui Gheorghe Calciu: ,, Nici sa te trufesti, nici sa te tulburi.”

- Parinte, ce este smerenia si cum sa o dobandim?

- Smerindu-ne. Toata lumea stie ce este smerenia. E ca si cum mi-ai cere sa definesc viata sau electricitatea. Acesta este un lucru de traire si cine se smereste stie ce inseamna… Poate ca pozitia cea mai buna a unui om fata de lumea aceasta e cea despre care vorbeste Cuviosul Macarie in Pateric. Un ucenic a venit la Sfantul Macarie si i-a spus asa: “Avva, vreau sa ma mantuiesc. Ce trebuie sa fac?”. Si Sfantul i-a spus: “Du-te in cimitir si ocaraste mortii!”. Si s-a dus ucenicul in cimitir si a ocarat mortii: “Fatarnicilor! Pacatosilor! Ati facut pe sfintii in viata voastra, v-ati laudat ca sunteti iubiti de Dumnezeu si sunteti niste pacatosi, niste blestemati!”. Se intoarce la Avva si ii spune: “I-am blestemat, parinte!”. “Si ce ti-au raspuns?”. “Nimic”. “Du-te si-i binecuvinteaza!”. S-a dus a doua zi si i-a binecuvantat, zicandu-le: “Apostolilor, Sfintilor, Mucenicilor, care v-ati jertfit pentru Hristos si toata viata voastra ati inchinat-o lui Dumnezeu, sa fiti slaviti pentru tot ce ati facut!”. Se intoarce la Avva si ii spune: “I-am laudat!”. “Ce ti-au raspuns?”. “Nimic”. “Asa sa faci si tu! Nici lauda lumii, nici vrajba oamenilor sa nu te tulbure. Ramai numai cu inima la Dumnezeu si te-ai mantuit”. Putem noi sa facem asta? Putem sa ramanem indiferenti la lauda si la barfa lumii? Nu! Cand ne lauda, ne trufim. Cand ne barfeste, ne maniem si socotim dusman pe cel care ne barfeste si prieten numai pe cel care ne lauda.

Viata duhovniceasca este pentru despatimire si despatimirea inseamna nici sa nu te trufesti, nici sa nu te tulburi. Sa ramai indiferent fata de lume, care este asa cum este, iar tu sa mergi pe cale dreapta, mai stramta, cu urcusuri mai multe, dar care este calea lui Dumnezeu.