Rugaciune pentru Sfanta Biserica – impotriva ecumenismului

In ultima vreme s-au cam accentuat intalnirile dintre ortodocsi si papistasi si se vorbeste din ce in ce mai des de o unire intre BO si BC. Conditia: sa ramana papa in frunte. Si altele. Sunt pentru unire, dar o unire care respecta dogmatica ortodoxa, nu cea papistasa. Deci, sperand ca Dumnezeu Se va mai milostivi de noi si ne va mai astepta un timp, propun sa citim aceasta rugaciune de mai jos:

“Adu-Ti aminte, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, de mila si de indurarile Tale cele din veac, pentru care Te-ai intrupat si de voie ai rabdat rastignire si moarte, ai inviat din morti, Te-ai inaltat la cer si ai sezut de-a dreapta lui Dumnezeu si Tatal, pentru mantuirea tuturor celor ce cred drept in tine.

Cauta spre smerenia si rugaciunea tuturor celor ce cu toata inima Te cauta pe Tine. Pleaca-Ti urechea si auzi smerita mea rugaciunea, a nevrednicului robului Tau, intru miros de buna mireasma duhovniceasca, pe care o aduc Tie pentru poporul Tau.

Adu-Ti aminte de soborniceasca si apostoleasca Ta Biserica, pe care ai castigat-o cu scump Sangele Tau; intemeiaz-o, intareste-o, lateste-o, inmulteste-o, impac-o si o pazeste nebiruita de portile iadului in veci, iar intaratarile ce se pornesc asupra ei le potoleste.

Stinge navala paganilor, pornirile ereticilor degraba le sfarama, le dezradacineaza si intru nimic le intoarce, cu puterea Sfantului Tau Duh.” + o inchinaciune.

Dar si:

“Uneste cu sfanta, apostoleasca si soborniceasca Ta Biserica pe cei ce s-au departat de la dreapta credinta si care, intunecandu-se cu eresurile, se afla intru pierzare, luminandu-i cu stralucirea cunostintei Tale.” + o inchinaciune.

Sa ne rugam si ne va salva Dumnezeu si de ispita asta. Ca daca nu ne salveaza Dumnezeu, atunci cine?

Cititi si: RUGACIUNEA: “Lumina” si “Soarele” sufletului – Bucuria faptei bune

Arhimandritul Justin Popovici: CUM se citeste Biblia si DE CE?

RUGACIUNEA: “Lumina” si “Soarele” sufletului – Bucuria faptei bune

Rugaciunea, ca dar de la Dumnezeu prin Biserica Sa catre toti fiii Sai, este calea cea mai sigura de acces in camara cea de taina a sufletului nostru, unde intram atat de rar si staruim a ramane acolo atat de putin. Prin urmare, rugaciunea din dar al lui Dumnezeu devine pentru rugator dar de mare pret pentru el insusi, imbogatindu-se cu o putere nebanuita, care-l face mult mai increzator in biruinta asupra tuturor relelor si chiar asupra cauzelor acestora.

Spre aceasta directie ne indeamna Domnul Insusi, sa incercam a calatori duhovniceste cat mai des, spre a-L intalni chiar pe El, ca prim locuitor, in “camara cea de taina” a inimii noastre, zicandu-ne:

“Cand te rogi, intra in camara ta” (Matei 6, 6)

Desi stim bine ca Mantuitorul este Cel dintai rugator pentru noi catre Tatal cel ceresc, Parintele nostru, al tuturor,

“Parinte, pazeste-i pe acestia pe care Mi i-ai dat”,

adica pe Sfintii Apostoli, ca prin ei, in rugaciune, sa fim cu totii una (Ioan 17, 21), observam, fiecare, cat de lunga este distanta intre a dori si a ne si ruga. Aceasta datorita libertatii pe care Dumnezeu ne-a dat-o spre a o utiliza in actiunile noastre.

Nu suntem asa de multi in masura de a si da curs pozitiv faptelor libertatii noastre. Dimpotriva, mult prea adesea, se vad cu ochiul liber efectele atat de negative ale initiativelor noastre, pornite din voia noastra libera, din autonomia noastra exagerata, atat fata de Dumnezeu, cat si fata de toti semenii din lumea noastra.

Nicicand nu ne este mai greu ca in contemporaneitate sa ne cunoastem limitele, esecurile si pacatele. Le “justificam” fara sa tinem seama de constiinta, nici de efectele unei astfel de atitudini.

Ne este aproape imposibil sa mai repetam si cu atat mai putin sa aplicam porunca Dumnezeului nostru Iisus Hristos din rugaciunea Sa, pe care ne-a oferit-o prin Sfintii Sai Apostoli:

“Faca-se voia Ta”.

Cu atat mai greu ni se pare a fi si alta chemare din aceeasi rugaciune:

“Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri” (Tatal nostru, Matei 6, 10-12).

Toate acestea, prea bine cunoscute de oricare dintre noi, sunt evidenta si permanenta neputintei si lipsei de vointa de a ne mai ruga. S-a observat ca si cei ce se roaga nu se mai roaga cum trebuie, dupa randuiala dumnezeiasca, aceea care ne conduce spre Dumnezeu, si nici cat trebuie pentru a-L aduce pe El in apropierea noastra. Chiar daca incercam sa ne rugam cat trebuie si cum trebuie, pe fiecare in parte ne copleseste multitudinea cererilor pe care le exprimam in rugaciune. De asemenea, ne excludem pe noi insine din starea de daruitori in masura de a oferi si altora ajutorul nostru.

Iata de ce realizam, inca o data, spusa parintilor rugatori privind greutatea rugaciunii, ca si lucrarea plugarului pe un pamant extrem de secetos, uscat si bolovanos.

Chemarea Bisericii:

“Rugati-va neincetat!”,

sau spusa parintelui Arsenie:

“Cine se roaga numai cand se roaga, acela nu se roaga!”,

deasa pomenire in stare de rugaciune a numelui Mantuitorului se izbesc de refuzul nostru sub tot chipul si in tot felul de justificari. Insa, absenta rugaciunii din viata noastra de crestini, declarati doar oficial, inseamna o imensa pierdere spirituala pentru noi toti si incet-incet, o racire regretabila a comuniunii si fratietatii, ca daruri de la Dumnezeu pentru o vietuire fireasca.

Firescul din viata si bucuria din fapta sunt tintele de atins prin reconvertirea noastra la cele ce ne-au lasat, ca modele de traire, inaintasii nostri, in Biserica si in tara noastra.

Precum ne scolim, cu bucurie, la toate chemarile de imbunatatire a metodelor de reusita in viata sociala, cu atat mai evidenta ar trebui sa fie dorinta si vointa de a ne imbunatati sufleteste si personal, ca oameni.

Rugaciunea este calea sigura si dar autentic de la Dumnezeu pentru redobandirea starii de normalitate, pentru reinvatarea limbajului de comunicare cu El si de refacere a comuniunii, a starii de fratietate autentica si binefacatoare tuturor.

Fara a invata alfabetul, primele cuvinte ale abecedarului si mai apoi, fara parcurgerea etapa cu etapa, a cunostintelor minimale de vocabular, nu vom putea descifra o propozitie si nu vom putea citi o pagina. Asa cum urmam insa toti instruirea necesara, calauziti de dascalii nostri, tot astfel, Dascalul nostru ceresc, Mantuitorul Iisus Hristos, in scoala Sa din Biserica Sa si din “camara sufletelor noastre si inimilor noastre”, ne invita la parcurgerea, zi de zi, a initierii in taina “sfintitoarei a toate” in viata – rugaciunea.

Fara a ne ruga personal ori de cate ori este nevoie – si tot timpul este nevoie – nu vom mai reusi sa ne recunoastem nici ca fii ai lui Dumnezeu si nici ca frati intre noi!

Iata de ce staruim a va indemna sa va rugati, iubiti frati crestini, ca Domnul sa va dea rugaciune, ca sa-L putem primi ca oaspete intru noi si intre noi, spre a ne da “cele bune si de folos sufletelor si trupurilor noastre si pace lumii!” Asa ne sfatuieste si un cuvant duhovnicesc de la parintii imbunatatiti:

“Cand Biserica lui Dumnezeu te cheama la rugaciune, sa lasi lucrarile cele pamantesti si sa te sui la cerul cel pamantesc, cu tragere de inima. Sa mergi la hrana cea sufleteasca, precum Petru si Ioan la mormantul Domnului. Iar dupa ce vei merge la sfanta biserica, sa gandesti: oare n-ai maniat pe cineva in mersul tau la vreun lucru oarecare? Apoi, in tot chipul, sa te sarguiesti ca sa izgonesti ceata maniei si asa, frumusetea rugaciunii va lumina, ca soarele, sufletul tau. Sa nu zici: <<Am gresit mult si sunt nelegiuit si nu pot sa cad inaintea lui Dumnezeu>>. Nu deznadajdui, adica, ci inceteaza a mai gresi de acum inainte si, cu puterea Milostivului Dumnezeu, nu vei fi rusinat. De vrei sa ai pocainta adevarata, apoi s-o arati pe ea si cu fapta… Si asa vei fi fiu al Evangheliei si fiu al Invierii si mostenitor al vietii ce va sa fie” (Prolog, 15 iulie).

Sa ne ajute Dumnezeu si pe noi, pe toti cei ce ne indreptam catre sufletele dornice de comunicare cu El prin rugaciune, sa primim, cu adevarat, vointa si timpul de rugaciune cu rabdare si smerenie, asa cum ne indruma toate tocmirile sfinte.

Sa ne rugam Mantuitorului s-o arate catre noi toti, duhovniceste, prin Duhul Sfant Care “ne da rugaciune cand ne rugam”, “ca pe painea noastra cea de toate zilele” aici si in Imparatia cerurilor.

“Pentru ca noi toti sa ne rugam cu folos pentru noi, pentru semenii nostri si pentru toata lumea, Domnului sa ne rugam!”

Casian, Episcopul Dunarii de Jos

Textul de mai sus este preluat din carticica mea de rugaciuni, unde tine loc de prefata L-am citit si eu si mi s-a parut ziditor, mai ales acum, cand lumea sta pe net 24 din 24 citind, criticand, facand miopie, glaucom, cataracta si alte boli oculare, de la prea mult bloggarit despre cipuri si altele… [ Ce alegem: frica de Dumnezeu, sau frica de Cip? ]

Cititi va rog si: Arhimandritul Justin Popovici: CUM se citeste Biblia si DE CE?

Ce inseamna cultul religios

Ce alegem: frica de Dumnezeu, sau frica de Cip?

Avand in vedere toata agitatia care s-a facut in ultima vreme pe aceasta tema, m-am gandit si eu sa fac un articol, in care sa-mi expun mica si umila mea parere, care poate fi proasta sau buna, Dumnezeu stie. Subiectul, care de ceva vreme a devenit chiar stresant, este “vesnicul” cip. Discutiile aprinse care au aparut pe seama lui, pe seama buletinelor, a cardurilor de sanatate, a carnetelor de sofer, toate acestea continand cip, nu fac altceva decat sa… isterizeze lumea, iar pe cei mai slabi din fire (poate inclusiv pe mine) sa ii arunce intr-o deznadejde crunta.

Nu spun ca cipurile din acte sunt bune, Doamne fereste! Sper sa nu ma intelegeti gresit, asa cum fratii de la RazboiintruCuvant au fost intelesi gresit si acuzati, pe nedrept, ca “s-au schimbat” si ca acum sustin cipuirea. Spun doar ca aceasta psihoza si aceasta paranoia care s-a format in mintea oamenilor nu e buna si clar nu e in spiritul ortodox, in spiritul in care ne-a invatat Mantuitorul nostru sa traim. In primul rand, pentru ca arunca oamenii in deznadejde, dupa cum am spus un pic mai sus. In al doilea rand, pentru ca oamenii ajung sa-si faca diferite planuri, “sa plecam in padure”, “sa ne mutam in pesteri”, “sa ne adunam in diferite comunitati restranse si sa stam acolo” ca pinguinii si, de asemenea, si le expun public, ca sa afle si altii de ele. Astfel, normal, si vrajmasul afla de aceste planuri.

Sa facem un exercitiu de imaginatie. Ne imaginam ca suntem mai multi oameni adunati la o masa, intr-o sala, cu un inamic comun. Vorbim despre el, facem planuri cum sa scapam de el, sau cum sa fugim de el, etc. Surpriza este ca acest inamic ne-a pus microfoane pe sub masa, pe sub scaune, in toata sala. Iar daca zbieram in gura mare de aud si vecinii ce vrem sa facem, aude si vrajmasul si planul este kaput. In schimb, daca am vorbi in soapta, inamicul nu ne-ar mai auzi… Asa si in viata noastra de toate zilele: daca am vorbi in soapta, doar in inima noastra, daca am sti doar noi ce ar trebui facut, planul ne-ar putea iesi.

Dar s-a gandit cineva ca poate are si Dumnezeu un cuvant de spus? Poate nu se va ajunge pe drumul asta la implantare, din cip in cip, sa se ajunga la un singur cip mic dar puternic. Numai Dumnezeu stie ce se va intampla, iar daca vedem lepadarea sau sfarsitul in orice semn care, normal, trebuie sa apara inainte de sfarsitul lumii acesteia (prin aceste semne Dumnezeu anuntandu-ne ca nu mai e mult pana la a doua venire a Sa) ajungem sa nu mai fim crezuti de nimeni la un moment dat, si, poate, nu ne mai credem nici pe noi insine.

Ieri a aparut un interviu al Parintelui Justin realizat de monahia Fotini pe care il puteti gasi pe site-ul revistei Atitudini. Un interviu care contine cateva emanatii care sunt sigur ca nu vin de la Parintele Justin. De exemplu, caderea graduata din Har, apoi pare ca se adreseaza unor Sfinti, nu noua, unor mireni plini de pacate. Apare si expresia “razboi climatic si biotronic” (un pic cam prea stiintifica pentru un monah, nu credeti?). In fine, parerea mea este ca interviul Parintelui a trecut prin multe maini (sau multe guri?) ale gloatei de la Petru-Voda pana cand sa ajunga sa fie servit bloggerilor care abia asteptau ceva care sa le ridice tensiunea. Vedeti, va rog, o analiza mult mai buna si , de asemenea, mult mai ampla asupra acestui subiect: Marcu 4,24: “Cu ce (dublă) măsură măsuraţi, vi se va măsura [...]“

Un articol foarte bun gasiti de asemenea si la articolul Parintele Metodie de la Optina despre actele cu cip si lucrarea “tainei faradelegii”: “ORICINE TRAIESTE IN PACAT ARE DEJA SEMNUL LUI ANTIHRIST PE FRUNTE SI PE MANA DREAPTA, CHIAR DACA REFUZA DOCUMENTELE DE IDENTITATE”, al fratilor de la RazboiintruCuvant.

Parerea mea, pe care mi-am pronuntat-o si pe blogul Pustnicului Digital, la articolul Șase-șase(șase), vine pecetea!, si pe care nu mi-am schimbat-o, este ca mi se pare total absurd “sa plecam in padure cu un rucsac (?!), un cutit”, etc. Parca am fi la camping. Cum adica sa plecam in padure?

“Mergem la munte si racaim cu lama cutitului scoarta de copac [cu furnici, larve... nutritiva ] pe care o mancam? Si rucsacul probabil il folosim la strangerea scoartei de copac pe care sa o dam sotiei, copiilor, soacrei si vecinilor, acestia asteptandu-ne costumati cu o frunza in jurul zonei pelviene, intr-o scorbura.”

“Sfantul Ioan Botezatorul a trait hranindu-se cu lacuste si miere salbatica. Probabil imaginatia unora spre acest exemplu tinde sa se duca. In primul rand, doar sa ne imaginam ca ne comparam cu Inaintemergatorul Domnului este o hula mare cat tot wordpress-ul, la cate pacate avem, mai ales eu. Plus ca pe noi ne-ar manca de vii albinele alea si numai daca ne-am apropia de mierea lor…”

Dar:

“Momentul plecarii sigur va veni. Eu ma gandeam la faptul ca nu se stie daca vom trai pana atunci. Nu are niciun rost sa plecam de acum din cauza buletinelor, pentru ca oricum razboiul va distruge aproape tot. Plus revolte, plus secete, foamete, plus boli…”

“Oricum antihrist nu o sa treaca prin toate etapele astea: pasaport, buletin, carnet de sanatate, etc. Astea sunt asa, ca sa ne obisnuiasca cu ideea de cip si sa nu ni se para ceva extraordinar de iesit din comun cand o sa vrea sa ne aranjeze in sir indian la implantare cu RFID. Parerea mea.”

Mai sus m-am citat singur, nadajduind ca ce am scris este, cat de cat, corect.

Tema aceasta a cipului din acte duce la multe exagerari, provocand psihoza, tulburare, cand, de fapt, singurul mod in care vom putea lupta impotriva lor este prin: rugaciune, pocainta, smerenie, spovedanie, impartasanie cine are dezlegare, etc. Fiindca pentru pacatele noastre se intampla toate!

“Privegheati dar in toata vremea rugandu-va, ca sa va intariti sa scapati de toate acestea care au sa vina si sa stati inaintea Fiului Omului” (Luca, 21: 36)

Apocalipsa nu poate sa dispara, asa, in neant, si sa nu mai vina niciodata, dar poate sa fie amanata! Iar pentru acest lucru se cere de la noi mai ales pocainta, sa ne ierte Dumnezeu de pacatele pe care le-am facut si sa incercam sa nu facem altele mai grave.

“Iata te-ai facut sanatos, de acum sa nu mai gresesti, ca sa nu-ti fie ceva mai rau.”(Ioan 5,14)

Va rog sa cititi acest comentariu amplu si foarte edificator al fratilor de la RazboiintruCuvant, care a venit ca raspuns pentru saccsiv.

Citez din el cateva paragrafe:

“Apoi, aceasta accentuare exagerata si cam fixista a unui singur pericol a ridicat mari semne de intrebare pentru cineva care stie cat de iminente sunt alte catastrofe care vor face ca toata realitatea sa se transforme radical si tragic pentru cei mai multi dintre noi… Si sa ajungem ca, uitandu-ne fix numai in directia cipurilor, sa ne trezim, panicati, nepregatiti deloc pentru alte necazuri mari si pentru moartea care ne poate lua mult mai devreme. Buletinele ca buletinele, se mai pot amana, fenta, putem sa nici nu apucam sa expire cele vechi, dar cand va incepe un razboi sau cand vom trece printr-un mare cutremur, cand nu vom mai avea ce manca, la ce ne va fi folosit toata tevatura de acum? Nu, ci tocmai fiindca solutiile nu sunt lumesti, ci duhovnicesti, cautarea noastra trebuie sa fie tot una duhovniceasca! Si mai putina vorbarie si mai multa viata! Si, sa nu uitam, mai mare grija la infiltrati, agitati si provocatori….”

“Asadar, nu gravitatea vremurilor pe care le traim, nu caracterul antihristic in logica introducerii noilor acte este la mijloc, dupa cum diversionist cauta sa fie mutata discutia, ci competenta de a se pronunta ultimativ pe chestiuni ce tin de viata si moartea oamenilor. Cu atat mai mult cu cat chiar ei insisi marturisesc ca nu este vorba de pecete si de lepadare de harul botezului. Pentru ca, sa avem iertare, dar de cand avem acest blog tot vorbim despre iminenta apocalipsei si despre cum se construieste marele moloh antihristic! Dar astfel de fapte de putere nu sunt pentru masurile unor alde neica-nimeni ca noi, niste mireni vai de capul lor. De fapt, a fi profet nu este pentru oricine, nici macar pentru toti parintii duhovnicesti buni, de altfel! O asemenea PUTERE nu e pentru noi, cum arata marele parinte Epifanie Teodoropoulos comentand pilda biciuirii vanzatorilor din Templu”

Apocalipsa se apropie de 2000 de ani. De atunci Sfantul Ioan Botezatorul, Inaintemergatorul Domnului, a propovaduit:

“Pocaiti-va, ca s-a apropiat Imparatia Cerurilor!”

Cel mai mare frica nu trebuie sa o avem pentru cipurile astea, ci trebuie sa ne fie frica de Judecata, pentru ca la Judecata de Apoi nu vom mai avea nicio sansa de intoarcere… Sa fim bine-placuti lui Dumnezeu, iar rezultatele nu vor intarzia sa apara: Adevarul Sau ni se va descoperi noua.

In crezul nostru Ortodox scrie asa:

“Astept invierea mortilor, si viata veacului ce va sa fie. Amin”

Nu scrie:

“Astept si tremur de frica lui antihrist, si a cipurilor sale.”

Iata ce mai scrie Sfantul Ioan Teologul in Apocalipsa:

“Pentru ca ai pazit cuvantul rabdarii Mele, si Eu te voi pazi pe tine de ceasul ispitei ce va sa vina peste toata lumea, ca sa incurce pe cei ce locuiesc pe pamant.” (Apocalipsa, cap. 3) Hristos catre Ingerul Bisericii din Filadelfia.

Nadejdea noastra sa fie doar la Hristos Mantuitorul nostru, pentru ca a Lui va fi, in final, victoria. Doamne, ajuta!

Predica la Duminica a VI-a dupa Rusalii – Despre pacatele savarsite cu gandul

 Si stiind Iisus gandurile lor, le-a zis:

Pentru ce cugetati rele in inimile voastre?

(Matei 9, 4)

Iubiti credinciosi,

In multe locuri ale Sfintei si dumnezeiestii Scripturi aflam ca Dumnezeu Cel Atoatestiutor stie gandurile oamenilor si vede mai inainte toate cele ce vom face si vom gandi noi. Acest lucru il arata si psalmistul care zice: Cele nelucrate ale mele le-au cunoscut ochii Tai (Psalm 138, 16). Prin proorocul Ieremia, Dumnezeu arata acelasi lucru, zicand: Eu sunt cel ce cerc inimile si ispitesc rarunchii ca sa dau fiecaruia dupa caile lui si dupa roadele ispravilor lui (Ieremia 11, 20; 17, 10; 20, 12). Proorocul David la fel zice: Cela ce cerci inimile si rarunchii, Dumnezeule (Psalm 7, 9).

Asadar, fratii mei, nu trebuie sa ne miram ca Dumnezeu stie gandurile noastre, ci mai ales, sa ne temem de Dumnezeu, fiindca El nu numai ca stie gandurile noastre, ci si pedepseste pacatele ce nu le vom marturisi la duhovnic si nu ne vom pocai de ele, pazindu-ne mintea de gandurile rele. In Legea Veche se oprea pacatul numai din lucrare, nu si din gand. Asa, de exemplu, zice: Sa nu furi, sa nu desfranezi, sa nu ucizi… (Iesire 20, 13-15). Legea veche, avand numai umbra lucrurilor viitoare (Evrei 10, 1; Romani 3,20), avea nevoie de implinirea si desavarsirea ei, deoarece, dupa marturia Sfintei Scripturi, Legea Veche nu a desavarsit nimic (Evrei 7, 19). De aceea a si venit in lume Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos, nu ca sa strice Legea Veche, ci ca sa o plineasca si sa o desavarseasca, adica sa scoata pacatul din gand, din radacina (Matei 5, 17; Romani 3, 31; 10, 4; Galateni 3,24) Legea Darului nu opreste pacatul numai din lucrare, ci si din gandire. Legea Veche se aseamana cu o coasa care taie iarba pe deasupra pamantului, iar radacinile raman, iarba iarasi crescand la loc. Legea Darului, Sfanta Evanghelie, scoate pacatul din radacina, adica din gandire, caci dupa invatatura Sfintilor Parinti, gandurile sunt radacini ale faptelor (Sfantul Nicodim Aghioritul, Paza celor cinci simtiri, 1826, p. 230). Mantuitorul, aratand desavarsirea Legii Noi fata de Legea Veche, zice: Ati auzit, ca s-a zis celor de demult: Sa nu desfranezi (Iesire 20, 14); Eu insa va spun ca oricine se uita la femeie, spre a o pofti a si savarsit adulter cu ea in inima sa (Matei 5, 27-28). In alt loc, Mantuitorul aratand greutatea pacatului cu gandul, zice: Oricine se manie pe fratele sau vrednic va fi de osanda (Matei 5, 22); si iarasi: Oricine uraste pe fratele sau, ucigas de oameni este (I Ioan 3, 15). Iata dar ca si un singur gand de ura asupra fratelui nostru ne face ucigasi de oameni. De aceea Iisus Hristos, fiind Dumnezeu adevarat si stiutor al inimilor omenesti si al gandurilor mintii, adeseori mustra pe farisei si pe carturari, vazand in mintea si in inimile lor ganduri de ura, de zavistie, de viclenie, de fatarnicie, de slava desarta, de mandrie, de desfranare si altele de acest fel. Prin aceasta ne arata ca El vede, judeca si osandeste pacatele noastre, facute cu gandul inaintea Lui, daca nu le vom marturisi si nu ne vom pocai de ele. Sfintii si dumnezeiestii Parinti, avand in vedere ca Dumnezeu pedepseste pacatele cu gandul, pururea isi pazeau mintea si inima de gandurile patimase si rele, aducandu-si aminte ca cuvantul lui Dumnezeu este viu si lucrator si mai ascutit decat orice sabie cu doua taisuri si patrunde pana la despartitura sufletului si duhului, intre incheieturi si maduva, si destoinic este sa judece simtirile si cugetarilor inimii (Evrei 4, 12).

Sfantul Efrem Sirul, avand in vedere ca gandurile vor fi pedepsite in ziua cea mare a judecatii de apoi, zice: “Nu va aruncati in negrija, fratii mei, pentru pacatele cu gandul ca nu ar fi mari, apoi ar fi socotit Dumnezeu desfranare intru pofta de femeie si ucidere intru ura de frate? Daca pacatele cu gandul nu ar fi osandite, nu era nevoie ca dreptul Iov sa aduca jertfa in toate zilele inaintea lui Dumnezeu, pentru pacatele facute cu gandul ale feciorilor sai” (Iov 1, 4-5). Daca pacatele cu gandul nu ar fi mari, nu ar fi zis marele Apostol Pavel ca in ziua judecatii de apoi va descoperi Dumnezeu sfaturile inimilor si cele ascunse ale intunericului, parandu-i pe dansii gandurile lor, si dand raspuns in ceasul acela pentru ele (I Corinteni 4, 5; Romani 2, 15). De unde se nasc gandurile rele in mintea noastra? La aceasta intrebare, insusi Mantuitorul nostru Iisus Hristos ne raspunde, zicand: Cele ce ies din gura pornesc din inima si acelea spurca pe om (Matei 15, 18). Alta data, iarasi zice: Dinauntru, din inima omului ies cugetele cele rele, desfranarile, hotiile, uciderile, adulterul, lacomia, vicleniile, inselaciunea, nerusinarea, pizma, hula, trufia, usuratatea. Toate aceste rele ies dinauntru si spurca pe om (Marcu 7, 21-23). Dar de cate feluri sunt gandurile rele? La aceasta intrebare spune Sfantul Casian Romanul ca opt sunt gandurile rautatii. Si care sunt aceste opt feluri de ganduri rele? Cel dintai gand al rautatii este al lacomiei pantecelui; al doilea, al desfranarii si al poftei de desfranare; al treilea, al iubirii de argint; al patrulea, al maniei; al cincilea, al intristarii; al saselea, al trandaviei; al saptelea, al slavei desarte; al optulea, al mandriei (Filocalia, vol. I, Sibiu, 1947, p. 97-123). Prin ce fapta buna putem scapa de gandurile rele? Atat monahii, cat si crestinii, pot scapa de gandurile rele prin doua fapte bune si anume: Prin paza mintii de ganduri numita si trezvia atentiei prin sfanta rugaciune si mai ales rugaciunea inimii. Iar pentru a scapa de orice gand rau si de orice patima, trebuie sa unim trezvia atentiei, adica gandurile curate ale mintii noastre cu sfanta rugaciune. Aceste doua fapte bune lucreaza strans unite una cu alta si se sustin reciproc, dupa cum zice Sfantul Isihie Sinaitul: “Atentia mintii si rugaciunea lui Iisus se sustin una pe alta, pentru ca atentia suprema se naste din rugaciunea neincetata, iar rugaciunea se naste din paza mintii si atentia suprema” (Filocalia, vol. IV. p. 42). Sa nu uitam insa ca atat atentia gandurilor, cat si sfanta rugaciune sunt alungate din mintea noastra de pacatul uitarii. Uitarea este primul pacat din partea rationala a sufletului, care alunga si stinge din mintea noastra trezvia si rugaciunea. Acest lucru il adevereste acelasi sfant parinte, Isihie Sinaitul, care zice: “Blestemata uitare se opune atentiei, ca apa, focului, si in toata vremea o razboieste cu putere. Precum zapada nu naste flacari, sau apa foc, spinul smochine, asa nu va fi libera mintea omului de ganduri rele, de cuvinte rele si de fapte diavolesti, daca nu si-a curatit mintea si inima cu trezvia atentiei si cu rugaciunea”. Si iarasi zice: “Precum fara corabie nu putem trece marea, asa fara paza mintii de gandurile rele si fara chemarea deasa a lui Iisus Hristos, nu este cu putinta sa izgonim momeala gandului celui rau” (Ibidem, p. 48 si 76). Caci singurul chip duhovnicesc de a alunga de la noi gandurile rele si toate cursele vrajmasului diavol este de a repeta neincetat in toata vremea si in tot locul rugaciunea lui Iisus: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul (sau pacatoasa).” Deci va rog sa nu uitati, cand va vin ganduri si pofte rele in minte sau in inima, sa le izgoniti de la voi cu aceasta sfanta rugaciune. De veti avea paza mintii si rugaciunea, sa stiti ca va aflati pe calea mantuirii.

Acest lucru il adevereste si Sfantul Pimen cel Mare care zice: “Omul ca sa se mantuiasca, nu are nevoie decat de minte treaza si de rugaciune” (Pateric, Rm. Valcea, 1930, cap. 135, p. 186).

Cititi va rog si: Cuvinte vii ale Parintelui Gheorghe Calciu: ” Nu va temeti de gandurile de necredinta! “

VIDEO: Parintele Rafail Noica: “Nu ne dam seama cat traim in inchipuire!”

Informatii recente despre starea de sanatate a Parintelui Justin

Sursa: atitudini.com

Sa ne rugam pentru rugatorul nostru, Parintele Justin

Mul­tumita rugaci­u­nilor cred­in­ciosilor, starea Par­in­telui Iustin este mult mai buna. Astazi, 7 Aprilie 2010, este deja a doua zi cind nu mai are oscilatii de tem­per­atura si medicii con­firma ca reactioneaza foarte bine la med­ica­tia pe care i-au prescris-o. Cu ajutorul lui Dum­nezeu, in citeva zile Par­in­tele Iustin se va intoarce din nou acasa, asa cum a promis. Tex­tul de mai jos este alca­tuit de par­in­tii din mana­s­tire pen­tru cred­in­ciosii care intre­aba ce poate face fiecare din noi pen­tru a ajuta in situatia de fata.

Iubiti ucenici ai Par­in­telui Justin Parvu,

Cu totii sun­tem ingri­jo­rati de starea sanatatii Par­in­telui nos­tru iubit. Stim ca sunt multe per­soane in intreaga tara sau in afara gran­itelor care ar vrea sa faca ceva sa-l ajute. S-ar cuveni deci sa facem si noi o mica jertfa pen­tru dansul asa cum si el o viata intreaga s-a jert­fit pen­tru nea­mul nos­tru romanesc si pen­tru fiecare din­tre noi in parte.

Cre­dem cu toata convin­gerea in cuvin­tele Man­tu­itoru­lui redate de Sfan­tul Apos­tol si Evanghe­list Matei in cap. 18:

Daca doi din­tre voi se vor invoi pe pamant in priv­inta unui lucru pe care il vor cere, se va da lor de la Tatal Meu, Care este in ceruri. Ca unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor (Matei 18, 19–20).

Pen­tru aceea sa ne invoim si noi sa facem o mica rugaci­une cu totii pen­tru sanatatea sufleteasca si tru­peasca a Par­in­telui nos­tru Justin. Sa ne intal­nim cu totii in rugaci­une, indifer­ent de locul unde ne aflam si sa cerem mila lui Dum­nezeu. Intal­nirea aceasta, in duh, ne-am gan­dit sa o facem in fiecare zi la ora 2100 (ora Bucurestiu­lui), citind primul Par­a­clis al Maicii Dom­nu­lui, iar la sfar­sit sa adaugam si rugaci­unea de intelegere de mai jos:

Doamne Iis­use Hris­toase, Fiul lui Dum­nezeu, Tu ai spus cu preacin­sti­tele Tale buze: Daca doi din­tre voi se vor invoi pe pamant in priv­inta unui lucru pe care il vor cere, se va da lor de catre Tatal Meu, Care este in ceruri. Ca unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor. Neschim­bate sunt cuvin­tele Tale, Doamne, fara de mar­gini esti in iubirea Ta fata de oameni, iar milostivirea Ta nu are sfarsit.

Pen­tru rugaci­u­nile Preacu­ratei Maicii Tale si ale tuturor Sfin­tilor, Bunule, nu trece cu ved­erea rugaci­u­nile robilor Tai, pe care dupa porunca Ta le facem pen­tru Par­in­tele Justin, ci le plineste pe ele, daruindu-i sanatate, man­tuire si indelun­gare de zile.

Iar cine vrea sa mai adauge si alte rugaci­uni sa nu pregete. Fiecare sa se roage dupa put­erea si dragostea sa, si dupa tim­pul ce-l are la dis­poz­i­tie: unul 5 minute, altul 15, altul o ora, iar altul chiar si un minut.

Obstea Man­a­s­tirii Petru Voda,

Mier­curea Lumi­nata, 7 aprilie 2010

Despre rugaci­une

Toate cuvin­tele Sfin­tei Scrip­turi sunt patrun­zatoare in suflet, dar cu deosebita simtire eu inte­leg cuvin­tele spuse de Man­tu­itorul: Unde sunt doi sau trei adunati in numele meu, acolo sunt si Eu in mijlo­cul lor (Matei 18, 20).

Exista o fru­moasa rugaci­une, o rugaci­une adanc patrun­za­toare, aparuta dupa cat se pare in seco­lul XVI, dar care nu este intro­dusa in nici un Ceaslov, in popor se mai numeste Rugaci­une de intelegere.

Exista mai multe predanii despre alca­tuirea aces­tei rugaci­uni, dar eu cred ca aceasta rugaci­une se afla in sufletele mul­tor drept­cred­in­ciosi crestini.

Cuvin­tele esen­tiale sunt luate din Sfanta Evanghelie.

De reg­ula, la vreme de necazuri, mai multi drept cred­in­ciosi se inte­leg sa citeasca in ace­lasi timp aceasta rugaci­une catre Dom­nul pen­tru vin­de­carea unui bol­nav, ca sa Se milostiveasca de cel cazut in pacat, pen­tru scaparea ostasilor care lupta sau pen­tru slobozirea celor intemnitati.

Cei care s-au invoit sa se roage ast­fel se pot afla in diferite orase sau case, dar rugaci­unea o citesc toti in ace­lasi timp, dimineata, ziua sau seara.

Multi stiu aceasta rugaci­une, dar eu o voi citi:

Doamne Iis­use Hris­toase, Fiul lui Dum­nezeu, Tu ai spus cu preacin­sti­tele Tale buze: Daca doi din­tre voi se vor invoi pe pamant in priv­inta unui lucru pe care il vor cere, se va da lor de catre Tatal Meu, Care este in ceruri. Ca unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor. Neschim­bate sunt cuvin­tele Tale, Doamne, fara de mar­gini esti in iubirea Ta fata de oameni, iar milostivirea Ta nu are sfarsit.

Noi, robii Tai (numele celor care se roaga), con­form intelegerii ne rugam pen­tru robii Tai (numele celor din sufer­inta, sau pen­tru inlat­u­rarea unei neno­rociri) pe care ajuta-i, Doamne.

(Par­in­tele Arse­nie, Acuzatul «ZEK-18376», Un Sfant in lagarele comu­niste, Ed. Egu­menita, 2009, pp. 430–431)

Ce inseamna cultul religios

Cultul se intemeiaza pe sentimentul de respect pe care il avem in fata unei persoane deosebite care merita consideratie si pretuire. Sentimentul respectului se manifesta printr-un anume comportament. In limba romana, cuvantul cult vine de la participiul trecut ( cultum ) al verbului latinesc colo, – ere, care inseamna a cultiva, a ingriji, a respecta, a adora. Cand se refera la persoanele divine, cultul devine cult religios.

 Prin cult religios sau divin intelegem orice acte, cuvinte, randuieli si slujbe prin care se cultiva, se intretine si se adanceste relatia de comuniune cu Dumnezeu si cu sfintii sai. Cultul arata, pe de-o parte, respectul fata de Dumnezeu si de sfinti, iar pe de alta parte creeaza omului mediul prielnic, dispozitia si posibilitatea primirii harului dumnezeiesc – energia divina necreata -, cu toate consecintele care decurg de aici: binefaceri sufletesti si trupesti, sfintirea vietii.

Sentimentul de respect pentru Dumnezeu, cultivat in intimitatea sufletului prin evlavie, virtuti morale, contemplatie, etc., se numeste cult intern. Cultul este insa complet atunci cand cultul intern se concretizeaza in forme vazute, in acte rituale ( cult extern), adica atunci cand in actul si in trairea relatiei cu Dumnezeu este angajata fiinta umana intreaga, trup si suflet.

Religiozitatea pastreaza echilibrul intern si cel extern. Pierderea acestui echilibru in favoarea cultului intern poate duce la stari de religiozitate false, patologice ( bigotism, superstitie, misticism maladiv ). Cand cultul extern nu este sustinut de cultul intern, se poate cadea in superficialitate, in formalism si in ritualism sec.

Din punctul de vedere al modului in care este practicat, cultul religios poate fi individual si public. Cultul indiviual sau particular este practicat de fiecare persoana in parte, fara ca intre ea si Dumnezeu sa mai existe vreun intermediar. Cultul public este determinat de nevoia si eficienta rugaciunii impreuna cu ceilalti membri ai Bisericii. Este cultul oficial al Bisericii, savarsit de regula in biserica prin mijlocirea clerului ( persoanele alese si consacrate in acest sens ), la timpuri determinate si dupa randuieli, forme si formule verbale consfintite de Biserica.

Cultul personal – rugaciunea si celelalte nevointe crestine -, nesupus intotdeauna unor reguli precise si prin care omul isi pastreaza intreaga libertate, nu exclude cultul divin public; dimpotriva, el poate fi considerat cult divin doar in masura in care nu contravine obiectivului si spiritului cultului divin public, in masura in care se integreaza in rugaciunea Bisericii si in etosul liturgic al acesteia.

Formele de cult

Este greu sa spui ce este si ce nu este cult in viata crestinului, pentru ca toata viata acestuia este preocupata de intretinerea si cultivarea relatiei cu Dumnezeu. De vreme ce prin cult se urmareste adorarea lui Dumnezeu, sfintirea vietii crestinilor si instruirea acestora, ceea ce nu corespunde acestor obiective nu este cult. Cum tot ce facem in viata trebuie infaptuit spre slava lui Dumnezeu si mantuirea personala, ar urma ca ceea ce este comis impotriva acestor scopuri nu este cult. Daca tot ce infaptuim sau gandim in viata poate avea valoare cultica, nu poate fi act de cult pacatul, nici “metodologia” comiterii lui.

Expresii ale cultului sunt toate formele de rugaciune ( rugaciuni, randuieli, slujbe ) toate semnele si actele liturgice ( semnul Crucii, ingenuncherile, metaniile, tamaierile, aprinsul lumanarilor si candelelor, etc. ) si toate formele ascezei ( nevointei ) crestine ( postul, faptele de milostenie, etc. ) care-l pregatesc pe om pentru impartasirea cu Trupul si Sangele lui Hristos si-l invrednicesc de primirea celorlalte Taine in vederea mantuirii.

Trebuie retinut ca exista diverse obiceiuri si practici mentinute de crestini – in special cele legate de cultul mortilor, dar nu numai de acesta – care, de fapt, nu au nicio legatura cu ritualul religios. Aceste obiceiuri nu trebuie confundate cu slujbele religioase si cu ceea ce ne invata Biserica. Din pacate, unii crestini sunt foarte sensibili la ele, probabil pentru ca nu cer concentrare, interiorizare, ci simpla executare. Cum multi dintre crestini au mai putina predispozitie pentru concentrare la rugaciune, ei se multumesc cu o simpla implinire a unor gesturi care nu au nimic de-a face cu crestinismul sau cu o caricaturizare a ceea ce invata acesta.

Fiecarui gest liturgic si act de cult ii corespunde o anumita semnificatie pe care trebuie sa o cunoastem. Si, mai ales, trebuie sa nu indeplinim actele de cult in mod superficial. In acest sens, Grigore de Nyssa ( adormit in anul 395 d.Hr. ) spunea: “Voi ingenunchea cu trupul, dar voi ingenunchea si cu sufletul, voi ingenunchea cu sufletul, dar si cu trupul.”

Orice gest fizic trebuie sa aiba un corespondent in suflet si orice stare si dispozitie sufleteasca trebuie insotita si de gesturi fizice corespunzatoare, toate raportandu-se la Dumnezeu si la persoanele sfinte venerate prin acte de cult.

Metania

 

Este o forma de inchinare, de regula in fata sfintilor reprezentati in icoane. Se pot face metanii mici si metanii mari. In primul caz, credinciosul se apleaca spre pamant pana cand il atinge cu mana dreapta, apoi se ridica, facandu-si simultan semnul Crucii. In al doilea caz, el ingenuncheaza, atinge pamantul cu fruntea sprijinindu-se cu bratele, apoi se ridica, facandu-si in acest timp semnul Crucii. Metania mare, specifica postului, este un gest de profunda smerenie. In timp ce se savarseste o metanie, se spun cuvintele: “Dumnezeule, curateste-ma pe mine, pacatosul”. Caderea in genunchi simbolizeaza caderea in pacat, iar ridicarea, insotita de semnul Crucii, simbolizeaza ridicarea din pacat, posibila numai cu ajutorul lui Dumnezeu.

Rugaciunea

Rugaciunea este cea mai simpla si cea mai directa forma de stabilire si intretinere a relatiei noastre cu Dumnezeu si cu sfintii. Rugaciunea nu trebuie confundata cu rugamintea, chiar daca, de cele mai multe ori, simtindu-ne precaritatea in fata atotputerniciei divine, ea devine rugaminte. Crestinul nu poate concepe o viata normala fara intalnirea frecventa cu Dumnezeu si fara intarirea puterilor sale finite din infinita putere a lui Dumnezeu. Or, impartasirea din aceasta putere este posibila numai comunicand cu Sursa ei. Rugamintea este, simplu spus, vorbire cu Dumnezeu. Cum vorbirea cu cineva nu se poate infaptui decat printr-un act constient si voit, putem spune ca rugaciunea este vorbirea constienta si voita cu Dumnezeu. Ea poate fi spre lauda lui Dumnezeu, spre binecuvantare si de cerere ( pentru binele tau si al altora )